FOTO | Din această vară, părinţii pot plăti taberele copiilor cu voucherele de vacanţă. În ce stare sunt taberele din Vrancea
Veşti bune pentru părinţi. Parlamentul a adoptat modificarea Legii 165/2018 care permite plata taberelor şcolare - naţionale sau tematice - cu voucherele de vacanţă ale părinţilor. Din păcate, o parte dintre cele peste 160 de tabere din ţară sunt într-o stare jalnică, altele au fost rase pur şi simplu de pe faţa Pământului și o treime dintre ele au nevoie de o igienizare temeinică pentru primirea copiilor.
Vrancea a avut in vremurile ei bune 3 tabere şcolare, recunoscute pentru condiţiile de cazare, pentru peisajele de vis, dar mai ales pentru aerul ozonat de munte. Vară de vară, sute de copii petreceau clipe de neuitat în taberele de la Soveja, Coteşti şi Gălăciuc. Prima a devenit o ruină care n-a mai putut fi salvată deşi, cu fonduri europene atrase de un manager interesat, ar fi putut fi readusă la viaţă, numai că terenul, parte proprietate a Consiliului Local Soveja, parte a Direcţiei Silvice Vrancea, a fost curăţat şi nivelat de parcă niciodată tabăra n-ar fi existat. Singura tabără, care ar mai putea oferi condiţii de cazare, este cea de la Gălăciuc, dar în ultimii doi ani aici au fost instalate persoane infectate cu covid. Deşi a trecut ceva timp de când ultimul bolnav a părăsit tabără, nici până în ziua de azi conducerea nu a primit bani pentru dezinfecţie. Tabăra de la Coteşti, care este şi proprietarul terenului pe care se află, ar fi putut fi recuperată, numai că ar fi fost nevoie de mulţi bani, minim 2 mil. lei. Lăsată în voia Domnului, curtea taberei a devenit păşune pe care pasc caii, porcii şi căpriţele din zonă, în locurile de cazare plouă ca afară prin acoperişurile sparte, nu mai există uşi, geamuri...
( primele 14 poze de la început sunt de la fosta tabără de la Soveja, filmata acum 3 ani de mine )
În comuna vrânceană Soveja, un loc de o frumuseţe rară, a funcţionat, până prin 1990, o tabără în care şcolarii petreceau clipe de neuitat practicând diverse sporturi, cu locuri de cazare, mese de tenis şi o sală de mese modernă din care rămăseseră în picioare 2-3 pereţi. În cei 30 de ani, care au trecut de la revoluţie, fosta tabără a devenit de ne recunoscut. Unii dintre pionerii de altădată îşi amintesc şi acum clipele frumoase petrecute aici.
„Am crescut aici, în Soveja...”, spune o tânără pe care o întâlnim pe drum.
- Aţi venit şi-n tabără? întreb
„Da. Toate căsuţele erau frumoase, erau îngrijite. Acum s-au dărâmat toate.”
Domnul director Daniel Gongu, de la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vrancea confirmă.
„S-au dărâmat toate cabanele, fiind din lemn, ne fiind fonduri la acea vreme, s-au dărâmat, s-au deteriorat. Ca valoare erau 1 leu, 3 lei în contabilitatea noastră.”
Nu doar că s-au dărâmat, dar locul s-a nivelat şi nici urmă de tabără n-a mai rămas. Ceea ce vedeţi în poze e ceea ce era înainte ca Primăria să facă „curăţenie, adică, să-i şteargă urma.
„Acuma nu mai e nimica, nici staţiune, nici tabără. Nu mai e nimic din ce-a fost”, spune cu regret o tânără venită acasă în concediu.
Localnicii, câţi mai sunt în Soveja, dau vina pe factorii de decizie, care au lăsat să se distrugă munca lor de dinainte de 1989.
„Multe erau bune să fi fost, da nu se poate. Astea-s condiţiile, ăştia-s oamenii cu care lucrăm şi cu asta v-am spus tot.”
În tabăra de la Coteşti, de care doar numele străzii mai aminteşte, pasc animalele localnicilor din zonă. Totul este în paragină, geamuri sparte, acoperişuri distruse, pereţi năruiţi, mobilă, lenjerie, pături, perne, amintiri uitate de cei care au trecut pe aici, au fost lăsate să se degradeze, totul în umbra arborilor, arbuştilor şi ierburilor care cresc de-a valma pe terenul de 7000 m.p.
„La Coteşti este in conservare, ca să nu spun degradare. N-au mai fost alocaţi bani de investiţii din 2011”, spune directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vrancea.
Tabăra nu are paznic, alimentare cu energie electrică şi nici alimentare cu apa. În ultimii 30 de ani s-au perindat câţiva directori, dar au plecat aşa cum au venit, adică fără să facă ceva pentru a salva locaţia.
„Era bucătărie, erau dormitoare, era cazare, era personal...., spune ultimul paznic al taberei. Am fost paznic din 98 până acum vreo 7 ani în urmă”.
- De ce aţi plecat de-aici? întreb.
„A zis că nu mai are bani să plătească paznic”.
Domnul Daniel Gongu, directorul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Vrancea, care are în grijă taberele, abia a putut ţine pe linia de plutire tabăra de la Gălăciuc, care funcţionează cât de cât la parametri normali.
„0 lei! Noi nu avem buget pe instituţie. Zilele trecute ne-au venit nişte sume de bani pentru utilităţi...”
Cam asta este situaţia şi Vrancea nu este excepţia. Probabil că se vor găsi scuze, poate şi vinovaţi pentru cele întâmplate, dar noi, „restul lumii”, ca să zic aşa am fi vrut să se găsească fonduri, să se fi făcut treabă, măcar de dragul copiilor care în vacanţa mare stau pe asfalt, în loc să petreacă timp în aerul ozonat al taberelor din zona de munte. Avem, neoficial, o veste bună, s-ar părea că tabăra de la Gălăciuc ar fi fost prinsă într-un proiect de 10 mil. euro, sumă alocată de CNI, proiect aflat în faza de licitaţie. Dar, cu o floare nu se face primăvară... ( Janine VADISLAV )
