Local

FOTO | Casa legionarilor de la Focșani și tulburătoarele ei secrete 

Florin Marian Dîrdală
4 sep 2023 8482 vizualizări

A aparținut lui Cristache Solomon, dar multe surse îi ortografiază numele Hristache Solomon. Conform documentelor din Arhivele Naționale-Servicul Județean Vrancea, varianta corectă este Christache N. Solomon care, așa cum rezultă din documente, a fost un bun inginer și un iscusit antreprenor de lucrări publice. Din păcate, a fost și un susținător al legionarilor din Garda de Fier, organizație care avea ca principal obiectiv ideologic prigonirea evreilor și atentarea la viața și averea lor. Și pentru acest deziderat Christache și-a pus la bătaie averea, timpul, până și casa splendidă de la Focșani, situată în prezent pe B-dul Gării la nr. 20, iar acest lucru este cel puțin ciudat. Întrucât focșăneanul Christache purta numele celui mai întelept om de pe pământ din toate timpurile (conform Bibliei), regele Solomon, conducătorul celui mai puternic regat din istoria Israelului și ctitorul mărețului templu din Ierusalim. Însă cine știe care au fost patimile care l-au condus să facă o astfel de greșeală fatală. Să încercăm să aflăm un crâmpei de adevăr pe baza indiciilor documentare:

 

S-a născut în anul 1876 la Oltenești, județul Fălciu cu reședința în târgul Huși și s-a căsătorit la o dată, încă nedepistată, cu o anume Măndica.

A început afacerile în anul 1903 cu firma înmatriculată la Tribunalul județean având ca obiect de activitate antrepriza de lucrări publice. Ca avere imobilă deținea, după 1930, doar 5 hectare de vie și o casă în Focșani pe actualul Bulevard al Gării, denumit în trecut B-dul  Lascăr Catargiu până în 1948, apoi Karl Marx până în anul 1989.

În anul 1911, așa cum este consemnat în Monitorul Oficial al României, nr. 274 din 10 martie 1911,  Cristache Solomon a fost ales membru al Consiliului Comunal Urban Focsani, unde au votat 269 de alegători din 481 înscriși.

Prin deciziunea Ministrului de Interne  No. 32.380 din 18 Iunie 1911,  Cristache Solomon, consilier comunal, a fost numit membru în Consiliul de igienä si salubritate publică al județului Putna.

În  vremea  Războaielor Balcanice s-a constatat că starea drumului Buzău-București era deosebit de rea, lucru ce a avut un impact negativ în timpul mobilizării, așa că reconstrucția acestuia a fost adjudecată tot pe seama lui Cristache Solomon (probabil că în această zonă a lucrărilor publice a intrat in conflict cu alți antreprenori de etnie evreiască și de aici ar fi rezultat atitudinea lui ulterioră)

După Primul Război Mondial Cristache Solomon era deja proprietarul Fabricii de tâmplărie Mărășești si deoarece a pierdut autorizația de benzină No. 2.721 din 11 Aprilie 1921 (un permis special la acea vreme), a declarat-o nulă și fără valoare în mâinile oricui s-ar găsi, acest lucru Christache Solomon publicându-l în Foaia oficială a statului.

În august 1923 a fost ales în Consiliul de administrație al unei Societăți de credit focșănean așa cum rezultă din extras de pe Actul constitutiv al societăței cooperative pe credit si economie cu numele Banca populară „Victoria" a demobilizaților din război din comuna Focșani, autentificat de Judecătoria ocolului urban Focșani sub no. 301 din 3 Aug. 1923. Scopul societății era de a înlesni creditul și de a fructifica economiile membrilor, demobilizaților de război din Focșani.

Și urmează în viața lui Christache Solomon importantul an 1925. Când la Focșani s-au petrecut doua evenimente răsunătoare pentru acele timpuri: a început procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, fiul lui Zelinski (devenit în 1902 Zelea prin schimbare de nume). Codreanu s-a născut tot în județul de origine al lui Christache, Fălciu, dar la Huși. Procesul din sala Tribunalului județean de la Focșani nu s-a putut încheia aici datorită tensunilor publice din oraș. Așa că a fost strămutat în altă parte a țării și s-a finalizat cum nu s-a putut mai bine pentru Corneliu Zelea Codreanu, prin achitarea sa. La Focșani, Christache Solomon era în culmea fericirii. Și din acest moment începe și povestea casei sale. El și soția sa dețineau terenul respectiv de pe B -dul Gării nr 20, atunci situat la nr. 18  pe str Lascăr Catargiu.

Și inițial au vrut sa facă aici un atelier mecanic de tâmplărie și mobilă, lucru pentru care la 24 iunie 1924 au solicitat Primăriei Focsani autorizație de construire. Aceasta  și-a dat acordul pentru o construcție din zid masiv, acoperită cu țiglă, așezată în fundul curții și cu ieșirea în str Poșta Veche (azi Ion Creangă). 

Două luni mai târziu, Christache Solomon s-a răzgândit. Și a trimis onor Primăriei Focșani înștiintare că nu a construit clădirea pentru care ceruse autorizația și a solicitat taxa platită la eliberare. De ce a procedat așa? Cel mai probabil deoarece intenționa ca în anii următori să-și ridice o locuință de domiciliu pentru familia sa și în secret un loc de întalnire cu prietenii lui legionari. Lucru ce l-a realizat cât a putut de repede. Înainte de nunta lor, de la 14 iunie 1925, din crângul Petrești, viitoarea mireasă a lui Corneliu Zelea Codreanu a fost gatită în casa lui Macridescu din str Cuza Voda nr 4. Deci Christache Solomon încă nu-și ridicase frumosul edificiu din B-dul Gării. Acest lucru s-a întâmplat în a doua parte a anului 1925. Dovadă că în anul 1926 era înregistrat deja la fiscul local ca plătitor de impozite pentru acea proprietate.

Casa era superbă și atunci. Probă fiind înfățisarea ei de acum. Iar terenul aferent de sub și de langă casă, era mai întins ca suprafață în comparație cu prezentul.

Din fișele matricole ale timpurilor de altădată construcția era prezentată astfel: ”Imobil format din 4 camere, antreu, bucătarie, baie și cameră la parter, dar si etaj format din 4 camere sau casă de locuit, construcție din zid, acoperită cu țiglă, cu instalație de lumină și apă, alcătuită din parter și etaj.

 Periodic casa respectivă a  devenit  locul de întalnire al liderilor extremiști de dreapta, dovadă și materialul jurnalistic următor:

La Focșani, în iulie 1930, au venit în oraș de la Iași trei autobuze în care se aflau 60 de legionari ai Gărzii de Fier, conduși de către Corneliu Zelea Codreanu. Legionarii au descins la cunoscutul fruntaș cuzist din localitate, Cristache Solomon. De aici tot cu autobuzele s-au îndreptat spre crângul din marginea orașului unde au ridicat tabere. În tot cursul nopții s-au ținut consfătuiri. Prefectul județului, d-l Ioan, împreună cu chestorul poliției, d-l Antoniu și generalul Petrițiu, comandantul Diviziei a VI-a au luat grabnice măsuri pentru a evita eventuale incidente. Echipe de soldați și politiști au cutreierat tot timpul străzile orașului de asemenea s-au postat gărzi la sinagogi. Grație acestor măsuri nu s-a înregistrat niciun incident. Ieri legionarii au fost obligați de autorități să părăsească localitatea, ceea ce au făcut. Studenții Dănila și Totu, plecați de la București la Iași, au voit să coboare din tren la Focșani, dar n-au fost lăsați și și-au  urmat drumul. Este de notat că legiunea locală a Gărzii de Fier este compusă aproape numai din elevi ai liceului și ai școlii comerciale. Cum direcțiunea acestor școli n-a luat nici o măsură împotriva lor, chestura a hotărât să intervie pentru îndrumarea elevilor spre școală și nu spre acțiuni anarhiceAdevărul _1930_07_20_nr14282 - PDF Document (2 M)-Digi buc

 În această conjuctură, viața lui Cristache Solomon nu a mai fost deloc ușoară fiind verificat și citat de autorități, periodic, la procesele legionarilor, mai ales după asasinarea lui I. G. Duca (1933). Pușcărie nu a făcut Christache Solomon, dar stresul, oboseala, emoțiile, sau toate laolaltă l-au doborât pe mândrul focșănean de altădată. În anul 1935 sau 1936 și-a încheiat socotelile cu viața aceasta pământească. Iar casa a rămas în posesia familiei, în frunte cu fosta consoartă, Măndica Christache Solomon. Și până în anul 1951 nu a intrat deloc în prevederile Decretului de naționalizare 92 /1950. Când și dacă a fost naționalizată rămâne încă un mister. Deoarece documentele sunt, din acest punct de vedere, ușor confuze.

În anul 1951 Măndica Solomon figura pe str Karl Marx la nr 18. Însă  la nr. 18 în perioada 1966-967 s-a depistat o anume, madam Viorica Bîtcă Flantos. De la care IGO a preluat casa în baza unei decizii speciale, iar la nr 20 figura un domn Constantinescu. Dar nu acesta e scopul modestului material de față, dacă a fost sau nu naționalizată casa de la familia lui Christache Solomon. Poate a suferit o renumerotare poștală, dovadă că azi se află la nr. poștal 20, iar imobilul din spate, la nr. poștal 22, deși nu are niciun metru liniar de fațadă  la B-dul Gării. După 1990 aici a fucționat Casa de pensii a județului Vrancea, până la finalizarea edificiului din str Brăilei. Apoi o bancă si acum un notariat, cu care distinșii colegi de la Direcția de Cultură Vrancea tocmai au încheiat o actiune în instanță care pare a avea legătura cu imobilul lui Cristache Solomon și care a avut următorul verdict: 

Portal  > Tribunalul VASLUI

Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.