Local

FOTO | Casa Blum-Ștefan din Focșani. Trecut, prezent, viitor

Florin Marian Dîrdală
9 oct 2 3818 vizualizări

Surprinzător, iată că o instituție a avut curaj și a dezvăluit care este starea monumentelor din Focșani (mai multe detalii pe :https://www.focsani.info-3_REGULAMENT LOCAL DE URBANISM Focsani - 08_04_2022 [ver14]fin-djc-cnmi).

Adică una dezastruoasă și deplorabilă, care nu face cinste județului sau orașului și în niciun caz nu poate deveni un model de prezentare a unității noastre administrativ-teritoriale. Mai mult decât atât și din păcate, toată această situație neplăcută este valabilă nu în vremea de trista amintire a perioadei comuniste, ci chiar în aceste zile, când ne aflăm în plină democrație și facem parte din toate organismele mondiale și regionale ce promovează binele și adevărul în intreaga lume civilizată. 

Cine citește rândurile scrise cu roșu din această evidență și e cât de cât sensibil la mărturiile trecutului, cu siguranță nu poate fi foarte mulțumit de evoluția lucrurilor din orașul nostru. Starea monumentelor istorice nu e cea mai importantă problemă a României, dar, probabil, nu e nici ultima preocupare a țării sau a județului nostru. Dar să-i lăsăm pe cei interesați să parcurgă în cadrul Regulamentului respectiv, de la pagina 25, cele 125 de puncte sensibile de pe teritoriul orașului Focșani și să tragă singuri concluziile necesare sau mai bine zis să răspundă cu sinceritate la întrebarea următoare: mai are vreo șansă zestrea urbană istorică din localitatea noastră să reziste în întregime în viitorul apropiat sau vor fi salvate doar câteva monumente, iar restul nu vor avea nicio șansă și niciun regret? Cam așa pare că se va întâmpla și bine măcar că putem intui, cel puțin acum, adevărul tăios, dar lămuritor în ceea ce privește acest aspect al patrimoniului local focșănean. 

Până la alte demersuri, constatări și analize care țin de instituțiile specifice, să încercăm să salvăm cel puțin cu mintea, după cum ne recomandă călduros pe Facebook dna muzeograf Venera Arvinte Cabalortă, un imobil interesant situat chiar la km 0 al orașului nostru, anume pe strada Mihail Kogălniceanu la nr 7. Pe strada respectivă găsim în prezent vreo 8 clădiri demne să atragă privirile, iar cel luat în discuție e situat pe la jumătatea respectivei porțiuni.

Edificul se prezintă după cum se relatează în respectivul regulament astfel: „Clădirea necesită reparații de întreținere, nu există intervenții vizibile”. Iar terenul aferent, situat sub și în jurul casei, este destul de generos, poate cel mai întins ca dimensiune din acest cartier. În legătură cu trecutul proprietății sau mai bine zis al construcției, deoarece acest reper dă valoare zonei, putem afla, din actele de arhivă, câteva date interesante.

Dar mai întâi să vedem ce este cu strada aceasta, numită azi Mihail Kogălniceanu, pentru că a existat un lucru interesant în legătura cu această veche arteră de comunicație a Focșaniului. S-a numit în secolul al XIX-lea „ulița Cotu Bumbacului”. Deoarece începea în punctul în care gârla hotarului, Milcovelul, ce despărțea Moldova de Muntenia, făcea un cot din direcția vest, mergând apoi către nord spre Biserica Săpunari. Când în zonă s-a edificat Liceul „Unirea”, azi sediul Arhivelor Naționale-Vrancea, calea a căpătat numele „strada Liceului”, dar simțămintele patriotice locale n-au fost satisfăcute cu acest titlu. Așa că la începutul secolului al XX- lea i s-a zis „strada Mihail Kogălniceanu”, în amintirea românului cel luminat care a schimbat fața României. Si acesta i-a rămas numele până în prezent, fiind neatins de tăvălugul schimbărilor comuniste de la anul 1948. Ceva, ceva tot i-au clintit tovarășii din vremea orândurii comuniste. I-au demolat multe case situate de ambele părți ale acestei străzi, în special cele de pe laturile de vest și sud și în loc au răsărit celebrele locuințe colective. Dar și Casa de Cultură a Sindicatelor și nu în ultimul rând Grădina Publică s-a mărit, un lucru până la urmă util întregii comunități locale.

Trecând la datele istorice ale casei Blum, putem depista că la 1900, stăpâna frumoasei clădiri era doamna Carnio. Familia ei cumpărase imobilul de la un mare negustor, kir Ene Belea. Acesta îl construise în anul 1880, deci ne aflăm la aproape un secol și jumătate de la punerea pietrei de temelie. După madam Carnio, imobilul din Focsani -str Mihail Kogalniceanu nr 7 trece pe la familia Nicu și Sofia Dacu, iar prin efectul succesiunii ajunge la familia Blum Betty si dr Herman Blum. Unde stă mult și bine, până i-o confiscă Statul și o dă în administrarea Întreprinderii de gopodărire orășenească la anul 1965.

Din acel moment, autoritățile locale au instalat aici o Tipografie apoi o Grădiniță, deși registrele de rol fiscal indică ca locatar pe un anume Dumitrescu Gheorghe, probabil un chiriaș sau administrator la acea locație. Grădinița instalată acolo nu era orice gradiniță din oraș. Era o unitate preșcolară ceva mai scuturată. Aici un cuvânt important de spus îl avea soțul directoarei, medicul militar Romulus Deac. Din acest motiv clădirea, fără a mai avea strălucirea interbelică, se prezenta în vremea Epocii de Aur într-o stare corespunzătoare grație acestui destoinic doctor, de la moartea căruia s-au împlinit anul acesta 3 ani. Mai departe, situația juridică a imobilului este mult mai bine cunoscută.

Recuperată după anul 1990 de urmașii familiei Blum, este vândută unui personaj ambițios al zilelor noastre, care a comis și unele gafe memorabile, dar a întreprins multe lucruri bune. Dintre care cele mai cunoscute și de dumeavoastră, sunt semnarea, din funcția de ministru, a ordinului de începere a lucrărilor de consolidare și restaurare la Cazinoul din Constanța și realizarea celui mai important pas în demararea procedurilor pentru construirea Autostrăzii Moldovei. 

Așa că refacerea casei de la Focșani de pe strada Mihail Kogălniceanu nr 7, județul Vrancea, ar fi cumva un fleac pentru respectivul proprietar și politician! 

Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea

Citiți și:A semnat Ordinul de începere a lucrărilor la CazinoFostul ministru Ion Ștefan – „Și generațiile tinere merită un astfel de simbol readus la viață“ (FOTO);

“BULDOZERELE VOR PUTEA FI VĂZUTE PE AUTOSTRADA PLOIEȘTI-BUZĂU ÎN TOAMNA ANULUI VIITOR”. Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, și Vlad Mircea Pufu, cu detalii despre autostradă, la Focus Tv


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.