Local

Fabrica de la Doaga de lângă Mărăşeşti, judeţul Vrancea. Cum era în trecut și cum se prezintă azi

Florin Marian Dîrdală
20 sep 2023 4530 vizualizări

La mijlocul secolului al XX lea, la Doaga, organele de partid și de stat au dispus înființarea unei întreprinderi despre care, într-o formă reorganizată, aflăm și azi lucruri interesante. 

În anul 1963, dările de seamă întocmite atunci anunțau că Fabrica era formată din Secția țiglă, Secția plăci, Secția Cărămidă și un Atelier Mecanic. Astfel producea peste 16 milioane de bucăți țiglă pe an și din discuțiile tovărășești de atunci rezulta că se situa pe pozițiile marxismului creator. Așa că inspirată și stimulată de acest curent ideologic fabrica mai realiza tot atunci și peste 15500 de plăci, adică 13 837 metri cubi, iar pe sortimente producea în 1963, 36 000 de m.c prefabricate plăci, 16 milioane bucăți învelitori țiglă ciment și 50 milioane bucăți material zidărie, cărămizi, câștigul mediu al unui salariat fiind de 849 de lei. S- au raportat și 10 inovații în producție dintre care cele mai importante au fost un sistem de matrițe pentru turnat  tipare de aluminiu sau un dispozitiv de tăiat striuri la cărămizi, dar și un ansamblu pentru mărirea capacității de autoclavizare și încărcare pe vagoneți prin stivuirea cărămizilor pe 10 rânduri. Toată activitatea întreprinderii Doaga ar fi funcționat și mai bine, după cum au constatat atunci organele, dacă aprovizionarea cu pietriș și nisip s-ar fi făcut mai corespunzător de la balastiera Doaga. O lipsă importantă care împiedica buna activitate a fabricii a constituit-o stabilitatea oamenilor pe locuri de producție existând în acei ani o fluctuație continuă. Numai în cursul anului 1963 au plecat 320 de salariați și s-au angajat un număr de 194. Dar aprovizionarea cu materii prime necesare procesului de producție a fost principala cauză a încetinirii activității economice precum lipsa cimentului, a nisipului, a pieselor de schimb și chiar a varului.

Muncitorii de la fabrica Doaga nu executau doar sarcinile lor de plan, ci erau mobilizați și la munci patriotice pentru înfrumusețarea fabricii prin crearea unor parcuri și amenajarea altora, la  plantații de pomi sau chiar curățirea a 17 ha de porumb de la Gospodăria Agricolă Colectivă Ciușlea. În adunările de partid ale fabricii au fost subliniate și unele probleme pe linie de personal. De exemplu un tovarăș a completat defectuos notele de comandă către beneficiari sau a întocmit documente greșite, fapt ce a făcut să pună în situații neplăcute conducerea întreprinderii și o parte din beneficiari. Alt tovarăș n-a fost mai exigent asupra controlului de calitate pentru expedierea mărfurilor către beneficiari, iar unele produse au fost refuzate de beneficiari astfel că întreprinderea a fost reclamată la Arbitrajul de stat.

Relativ la îmbunătățirea muncii organizatorice în viitor se avea în vedere, odată cu realizarea și depășirea sarcinilor de plan, și ducerea unei activități susținute în educarea marxist-leninistă a membrilor și a candidaților de partid precum și a activului pe care partidul îl pune la îndemână, cu accent, în special, pe întărirea disciplinei de partid și a disciplinei la locul de producție în rândul tuturor salariaților. În fine, membrii de partid ai secției cărămidă încheiau apoteotic ședinta din urmă cu 60 de ani a fabricii Doaga cu următoarea autocritică: ”La această secție planul nu s- a realizat în procente corespunzator din cauze obiective, dar și subiective. Cu toate acestea în cinstea zilei de23 august, cea de a 19 a aniversare a eliberării României de sub jugul fascist, tovarășii dela Fabrica Doaga au fost fruntași”.

Dar a venit Revoluția și după acest moment nu au mai contat nici data de 23 august, nici mărețele realizări ale cârmuitorului țării, nici măcar sarcinile de plan la locul de muncă. Fabrica a intrat, după unii, în procedură de reorganizare și eficientizare, după alții, în derapaj economic, până în anii 2000, când a fost achiziționată de cei de la Somaco, iar din 2022, după cum se amintește în materialele de presă, ansamblul industrial de la Doaga a intrat in proprietatea Symmetrica. Rămâne de văzut în continuare în ce fel se vor desfășura capacitățile de producție în aceste vremuri moderne, dar semnale bune sunt numeroase, după cum anunță extrasul din articolul următor publicat în Ziarul de Vrancea în octombrie 2022 :

Achiziție pe piața pavelelor | Fabrica de la Doaga a fost achiziționată de la Somaco Holding de către producătorul Symmetrica din Suceava

Foto:Sediul companiei Symmetrica Foto:symmetrica.ro

Fabrica de pavele în localitatea Doaga de lângă Mărăşeşti, judeţul Vrancea aparținând Somaco Holding, a fost cumpărată de către producătorul de pavele Symmetrica din Suceava, deţinut de familia Stanciu

Noua fabrică se află în vecinătatea celei pe care Symmetrica deja o avea la Doaga din anul 2018, iar odată cu această achiziţie, compania se va extinde cu mai multe linii de producţie pe o suprafaţă totală de circa 300.000 de metri pătraţi. Preluarea fabricii Somaco Holding va oferi o capacitate suplimentară de producţie, transformând hub-ul din Doaga în cea mai mare fabrică a companiei. Reprezentanţii Symmetrica nu au precizat la cât se ridică valoarea tranzacţiei.

Conform precizărilor de pe site-ul propriu, Symmetrica este producătorul de pavele cu cea mai mare capacitate de producție la nivel național și prima companiei românească din industrie cu propriile linii tehnologice, complet automatizate. Cu un istoric de peste 25 de ani, acoperire națională prin intermediul celor opt unități de producție și un portofoliu care acoperă atât segmentul rezidențial, cât și pe cel de infrastructură, Symmetrica este compania care creează legături de durată. 

Noua unitate de producţie achiziţionată de Symmetrica la Doaga este amplasată pe un teren de 250.000 de metri pătraţi şi are trei hale de producţie şi anexe cu o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi. Odată cu preluarea acesteia, Symmetrica va păstra 30 dintre angajaţii companiei Somaco. Ei se vor alătura echipei de 60 persoane deja aflată în fabrica Symmetrica din vecinătate.

La începutul anului menţionam că strategia noastră de extindere vizează inclusiv sud-estul ţării, una din zonele cu potenţial ridicat care raportează creşteri importante de la an la an în ceea ce priveşte volumele de prefabricate din beton vândute. Achiziţia fabricii Somaco Holding din Doaga vine ca un pas firesc în conturarea acestei strategii şi marchează o etapă importantă pentru Symmetrica în vederea consolidării poziţiei”, a spus Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica.( foto)

În perspectivă noul proprietar al fabricii de pavele de la Doaga intenționează  pe parcursul anului 2023, investiţii în valoare de peste 10 milioane euro care vor fi direcţionate în modernizarea şi retehnologizarea unităţii achiziţionate şi transformarea unităţii din Doaga într-un hub tehnologic extins pe mai multe linii de producţie.

Compania îşi va extinde prin această achiziţie şi aria de activitate, prin producţia de stâlpi pentru linii electrice aeriene (LEA), completându-şi astfel portofoliul de soluţii pentru proiectele de infrastructură electrică.

Unitatea Symmetrica de la Doaga a fost inaugurată în 2018 şi are în funcţiune trei linii de producţie axate pe trei tipuri de produse: pavaje, sisteme canalizare şi elemente de zidărie din beton.

Producătorul Symmetrica a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 182 de mili­oane de lei, plus 12% comparativ cu anul precedent. Profitul de 18,3 mili­oa­ne de lei a fost cu 7% peste cel din 2020, iar numărul mediu de angajaţi a ajuns la 434, cu circa 60 mai mulţi faţă de anul anterior.

Cele mai importante momente din istoria Symmetrica menționate pe site-ul symmetrica.ro al companiei:

”1994 – înființarea Symmetrica

1997 – montăm prima vibropresă manuală pentru produs

1999 – deschidem prima unitate de producție proprie, la Verești, jud. Suceava

1999 – inaugurăm prima linie de producție semi-automată, la Verești

2007 – lansăm prima linie de producție complet automatizată, la Verești

2010 – deschidem cea de-a doua unitate de producție proprie la Iași, loc. Podu Iloaiei

2010 – deschidem cea de-a treia unitate de producție proprie la București, loc. Bolintin Vale

2012 – deschidem încă două unități de producție la Bistrița (loc. Cociu) și Brașov (loc. Prejmer)

2015 – mărim capacitatea de producție a fabricii din Bistrița (Cociu) și inaugurăm o nouă linie de producție complet automatizată

2017 – inaugurăm Fabrica de Echipamente Industriale Symmetrica Tech

2018 – deschidem o nouă unitate de producţie în Vrancea (loc. Mărășesti)

2021 – deschidem a șaptea unitate de producţie în Arad (loc. Zimandu Nou)

2022 – deschidem a opta unitate de producţie în Suceava (loc. Solca)

2022 – retehnologizarea completă a fabricii din Verești, Suceava

Fabrici și showroom-uri proprii

Symmetrica beneficiază de acoperire națională, prin intermediul celor opt unități de producție proprii, localizate în principalele zone ale țării:

Fabrică Suceava, Loc. Verești

Fabrică Iași, Loc. Podu Iloaiei

Fabrică Brașov, Loc. Prejmer

Fabrică București, Loc. Bolintin Vale

Fabrică Bistrița, Loc. Cociu

Fabrică Vrancea, Loc. Mărășești

Fabrică Arad, Loc. Zimandu Nou

Fabrică Suceava, Loc. Solca

Capacitatea de producție a celor opt fabrici este de peste 20.000 m de produse vibropresate / zi. Fiecare fabrică este realizată după designul și gândirea echipei noastre de ingineri și beneficiază de linii de producție de ultimă generație, complet automatizate. Calitatea materiilor prime este atent controlată atât la achiziționare, cât și în procesul de producție.

În cadrul fiecărei fabrici am amenajat showroom-uri expoziționale unde puteți găsi inspirație și idei de amenajare pentru proiectele proprii. Pe un spațiu de aprox. 3.000 m², experții în arhitectură peisagistică au creat peste 60 de combinații de modele de pavaje. Echipa de experți în peisagistică vă sta la dispoziție în fiecare showroom cu consultanță specializată pentru proiectele personale (curți, grădini, terase sau amenajări de spații publice). ”-symmetrica.ro

Citiți și:Symmetrica achiziționează fabrica Somaco Holding din Vrancea și va investi 10 milioane euro în modernizarea ei

Conform acestui articol:

Noua unitate de producție achiziționată de Symmetrica, lângă cea cumpărată în urmă cu câțiva ani ,  este amplasată pe un teren de 250.000 mp și dispune de 3 hale de producție și anexe cu o suprafață de 15.000 mp. Odată cu preluarea acesteia, Symmetrica va păstra 30 dintre angajații companiei Somaco. Aceștia se vor alătura echipei de 60 persoane deja aflată în fabrica Symmetrica din vecinătate.

Unitatea companiei din Doaga a fost inaugurată în 2018 și are în funcțiune trei linii de producție axate pe trei tipuri de produse: pavaje, sisteme canalizare și elemente de zidărie din beton”.

Revenind la ceea ce probabil mai interesează pe foștii lucrători de la fosta Fabrică Doaga, anume arhiva acestei unități industriale, din păcate prea multe informații nu sunt disponibile. A sunat la Arhivele Naționale o doamnă care s-a plâns că nu găsește vechimea tatălui d-sale și că a încercat să ia legătura cu noua conducere ce coordoneaza spațiile fostei fabrici Doaga. Ceea ce a relatat pare însa destul de grav, dacă e adevărat. Înainte de a fi cumpărată în 2022 de Symmetrica, fost fabrică de la Doaga se afla în proprietatea companiei Somaco Holding prefabricate pentru construcții, cu unități de producție în București, Mehedinți, Teleorman, Constanța, Galați și Vrancea, conform site- ului propriu. Aceasta, după cum a relatat persoana, a strâns toate arhivele de la fabricile ce compuneau compania, atât cea din Vrancea, dar si din celelalte județe și a depozitat-o în întregime în incinta fostei fabrici de la Doaga. Adică toate documentele de retribuire întocmite de când Somaco Holding a cumpărat acele unități, dar si arhivele mai vechi ale acelor întreprinderi înfiintate pe la mijlocul secolului trecut și achiziționate de Somaco. Dar în 2022 s-a întâmplat ca ansamblul Somaco Holding de la Doaga să fie cumpărat de către Symmetrica, unul din motivele speculate fiind acela că entitatea Somaco s-ar confrunta cu dificultăți financiare de pe urma cărora ar fi fost declanșată o procedură de insolvență /faliment. Acești fiori ai capitalismului nu-i privesc, însă, pe foștii salariați, cei care au muncit în trecut la Fabrica Doaga și la fabricile cu același sprecific de activitate din celelalte 5 județe enumerate mai sus. Pe ei, probabil, îi interesează unde a ajuns, atât arhiva proprie, începând cu anul 1963, cât și arhivele provenite de la celelalte fabrici din țară. Am cerut detalii despre situația respectivelor arhive, în special cea creată de fosta Fabrică Doaga, la toate elementele de contact declarate, fie de Somaco, fie de Symmetrica, pe site-urile proprii, dar n-am primit vreun  răspuns nici până azi. Lucru care poate să însemne ceva și anume că e posibil să fie adevărat ceea ce a relatat doamna care a sunat  la Arhivele Nationale- Vrancea și s-a declarat îngrijorată în legătura cu chestiunea : ”Ce a făcut Symmetrica cu arhivele găsite la Doaga?”

 

Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale

Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.