Local

ENET scumpește gigacaloria cu 86%. La Focșani se produce cea mai scumpă căldură în sistem centralizat din țară

Ionel Sclavone
21 oct 2021 1852 vizualizări

Gigacaloria produsă de ENET SA, societatea de termoficare din subordinea municipalității de la Focșani se va scumpi cu 86%. Astfel, de la prețul actual de 181,13 lei/MWh se va ajunge undeva la 337,13 lei/MWh. La această sumă se mai adaugă TVA, dar și costurile cu transportul și distribuția. La Focșani se produce cam cea mai scumpă gigalorie în sistem centralizat din țară, mult peste cea produsă în alte orașe.

Prețul gigacaloriei produsă de ENET SA Focșani este cam cel mai mare din țară, în ciuda modernizărilor pe care le-a suferit sistemul de producere a energiei termice din subordinea municipalității. Doar într-un singur oraș, la Gheorghieni, gigacaloria se produce la un preț mai mare decât la Focșani, la 361, 85 lei MWh.

Noile majorări de prețuri, la gigacalorie au fost stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie. Astfel de scumpiri au fost aprobate pentru toate CET-urile din ţară.

Gigacaloria costă mai ieftin în București, decât la Focșani, ANRE aprobând, pentru Capitală, o majorare mai mare decât la Focșani, cu 86,58%. Valoarea unei unități produse la București de Elcen a crescut de la 176,55 lei la 329,41 lei pe MWh.

Mai ieftină este căldura produsă la Bârlad, unde s-a aprobat cea mai mare creștere a prețului (96%), de la 158 de lei, cât este în prezent, la 310 lei. Termoficare Oradea va livra gigacaloria cu 95%, mai scump, dar prețul de producție tot va fi mai ieftin decât la Focșani, creșterea fiind de la 160 lei la 313 lei. O situație similară se înregistrează și la CET Arad, unde creșterea este de 95%, de la 163 la 318 lei MWh.

„Aceste creşteri se datorează unei creşteri medii a preţului gazelor, de circa +120% pentru gaze naturale livrate din reţeaua de distribuţie, de +140% a preţului gazelor naturale livrate din reţeaua de transport şi cu circa +23% a preţului cărbunelui, faţă de valorile luate în calcul pentru bonusul şi preţurile energiei termice valabile până la 31 octombrie 2021”, a explicat ANRE, în comunicatul de presă.

La aceste scumpiri se mai adaugă și alte costuri

Prețul aprobat de ANRE nu este cel care va fi plătit de populație, ci prețul la care ENET-ul va furniza căldura în rețeaua de termoficare. Până când agentul termic va ajunge în caloriferele focșănenilor, se vor mai adăuga TVA și tarifele de transport și de distribuție.

„Facem precizarea că preţurile de livrare a energiei termice din centralele de cogenerare aprobate nu sunt preţurile de furnizare a energiei termice către populaţie. Preţul de livrare a energiei termice din centrale de cogenerare este luat în considerare la formarea preţului local al energiei termice livrate de operatorul SACET, care înglobează pe lângă acest preţ şi preţul de producere în centralele termice ale operatorului SACET (altele decât cele pentru care s-a emis decizia de preţ astăzi), precum şi tarifele de transport şi distribuţie a energiei termice”, se arată în comunicatul de presă al ANRE.

Prețul plătit de populație depinde de subvenția primăriei

Prețul pe care populația municipiului Focșani îl va plăti urmează să fie stabilit în Consiliu Local, care va decide valoarea subvenției acordată pentru căldura livrată populației. Mărimea subvenției acordate abonaților este aprobată prin Hotărâre a Consiliului Local, în funcție de disponibilitățile bugetare.

„Acest preţ local se transmite spre avizare la ANRE, după care se aprobă de Consiliul local al UAT. De asemenea Consiliul local al UAT are în atribuţii şi aprobarea preţului local pentru populaţie rezultat prin diminuarea preţului local cu valoarea subvenţiei acordate în funcţie de posibilităţile bugetului local, potrivit legii”, au transmis reprezentanţii ANRE.  

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.