Local

După ce a picat concursul de director, PSD-istul Vasile Carnariu încă mai vizează funcția de interimar la conducerea DDSP Focșani

Ionel Sclavone
12 mar 2020 3690 vizualizări

Fostul director în cadrul Ministerului Agriculturii și consilier județean PSD, Vasile Carnariu, a ajuns salariat la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani, pe un post de consilier. El a venit prin transfer de la Primăria din Panciu, unde a fost angajat până pe 9 martie 2020.

În luna ianuarie, PSD-istul Carnariu a candidat de unul singur pentru șefia Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, din subordinea Primăriei Focșani, dar a ieșit pe locul doi. Fostul consilier PSD nu a reușit să promoveze concursul, deși a fost declarat admis la proba de selecție a dosarelor.

Surse din cadrul Municipalității ne-au declarat că Vasile Carnariu vizează în continuarea poziția de director al DDSP, dar pentru că a picat concursul, o va ocupa cu delegație, ca interimar.

Informația despre transferul la DDSP a fost confirmată de actualul director al instituției, Costel Dochioiu. La întrebările noastre, acesta a precizat că nu cunoaște traseul viitor al carierei lui Vasile Carnariu în cadrul Direcției.

„Da, pot să vă confirm, domnul Carnariu a început la noi, la Direcție, pe postul de consilier, personal contractual. A venit prin transfer de la Primăria Panciu. În ceea ce privește numirea sa în locul meu, ca director, nu pot să vă spun nimic, deoarece nu știu”, a declarat Costel Dochioiu.

Vasile Carnariu, susținut de PSD, a activat pentru mulți ani pe un post de conducere în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. El a ocupat și poziția de director la APIA, filiala Vrancea.

În luna ianuarie 2020, având în vedere preluarea puterii de către PNL și schimbările de la nivel guvernamental, Carnariu a încercat să ocupe postul de director al DDSP, scos la concurs, surprinzător, chiar în acea perioadă. A picat examenul, deși nu a avut rival și s-a transferat la Primăria Panciu, de unde a revenit în prezent la DDSP. Vasile Carnariu este membru al PSD și a activat în Consiliul Județean pe listele acestei formațiuni politice.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.