Local

Doi buzoieni de 32, respectiv 35 de ani, depistați cu substanțe suspecte în sala de așteptare din Gara Focșani

Ziarul de Vrancea
28 ian 2024 1619 vizualizări

La data de 25 ianuarie a.c., ora 19.40, polițiștii de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare au depistat în sala de bilete din Gara Focșani, doi bărbați care manifestau un comportament suspect

 

 

 

 

S-a procedat la legitimarea și identificarea acestora, stabilindu-se că este vorba de doi bărbați, de 32, respectiv 35 de ani, din județul Buzău. În urma efectuării controlului corporal, polițiștii au descoperit asupra acestora mai multe plicuri transparente care conțineau o substanță brună, existând suspiciunea că face parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere.În cauză au fost sesizați polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, în vederea continuării cercetărilor, potrivit competenței.

 BULETIN DE PRESĂ  Nr. 40 din 26 ianuarie 2024

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.