Local

Deși nu a fost dat în funcțiune, Centrul de management al deșeurilor de la Haret a fost năpădit de șobolani

Ionel Sclavone
19 feb 2020 2769 vizualizări

Consiliul Județean Vrancea plătește 24.000 de lei, la care se adaugă TVA, unei societăți comerciale din Brăhășești, județul Galați, pentru deratizarea Centrului de Management Integrat al Deseurilor (CMID) de la Haret. Contractul a fost atribuit prin încredințare directă. Aceasta în condițiile în care CMID nu a fost dat în funcțiune de Consiliul Județean, nici la acest moment.

Instituția condusă de Marian Oprișan a inițiat procedura de achiziție directă pentru servicii de deratizare, de prevenire și eliminare a diferitelor specii de rozătoare care își găsesc culcuș în incinta CMID de la Haret. Firma angajată, Deratisect Construct SRL va trebui să acționeze de două ori pe an și să împrăștie substanțele otrăvitoare, menite să înlăture șoarecii și șobolanii.

Centrului de Management Integrat al Deseurilor a fost construit în cadrul proiectului Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor – Vrancea Curată, implementat de Consiliul Județean din fonduri europene.

Deși a înregistrat o întârziere de aproape 6 ani, SMID Vrancea Curată nu a fost finalizat nici la această dată. Întârzierile au fost cauzate, în principal, de incapacitatea instituției condusă de Marian Oprișan de a derula procedurile de achiziție publică în conformitate cu prevederile legale.

Până la această dată, Consiliul Județean ar fi trebuit să organizeze licitația pentru desemnarea firmei care să se ocupe de operarea SMID însă, din motive necunoscute, acest lucru nu s-a întâmplat. Punerea în funcțiune este amânată lună după lună, iar ceea ce ar fi trebuit să fie un sistem modern de colectare al deșeurilor, care să aducă Vrancea în rândul provinciilor Uniunii Europene, s-a transformat într-o gaură neagă ce înghite sume impresionante din banii județului, fără să aducă nici un folos cetățenilor.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.