Local

De interes pentru vrânceni: Termenul până la care se pot folosi cardurile de energie ar putea fi extins

Ionel Sclavone
14 nov 2023 3470 vizualizări

Vrâncenii care primesc ajutorul pentru plata facturilor la energie – așa numitul card de energie – vor putea să-l folosească pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru nu presupune că autoritățile vor suplimenta ajutorul financiar plătit. Doar că banii nu vor mai trebui cheltuiți până la finalul acestui an.

Autoritățile au decis să prelungească perioada în care vor fi utilizate cardurile de energie, pentru plata facturilor. Termenul propus inițial, prin lege, pentru folosirea banilor a fost 31 decembrie 2023. Beneficiarii au obligația să folosească ajutorul financiar pentru a-și achita facturile până la această dată.

Dacă termenul este depășit, banii se pierd, dat fiind că sumele de pe cardurile de energie nu pot fi utilizate în alte scopuri.

Cardul de energie a fost acordat pensionarilor și persoanelor cu dizabilități cu venituri mici, beneficiarilo de ajutor social și familiilor care primesc alocație de susținere. Cardul de energie, a cărui valoare este de 1.400 de lei, este destinat plății facturilor sau datoriilor către furnizorii de energie electrică, energie termică centralizată, gaze. De asemenea, banii pot fi utilizați și pentru achiziția de lemne de foc, cărbune, butelie etc.

În prezent, se analizeazează posibilitatea ca termenul inițial, până la care puteau fi folosite cardurile de energie să fie extins până la 31 martie 2024. Prelungirea se va face în baza unei ordonanțe de urgență care a fost analizată în ultima ședință de guvern.

De menționat că prelungirea termenului nu implică și acordarea unui ajutor suplimentar peste cei 1.400 de lei, stabiliți deja. Doar că aceste sume vor putea fi utilizate pentru plata facturilor pe o perioadă mai lungă de timp.

Sprijinul pentru plata facturilor la energie a fost acordat în două tranșe egale, de câte 700 de lei. Prima a fost în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023, iar cea de-a doua în luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.

Beneficiarii nu primesc banii în mână, ci un certificat tipărit pe suport hârtie, numit card de energie.  Cu acesta și facturile de plată, posesorul se prezintă la Poșta Română care virează sumele datorate în conturile furnizorilor, prin mandat poștal.

Cine beneficiază de cardul de energie

Beneficiază de acest ajutor, așa cum a fost stabilit prin lege:

pensionarii și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;

familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.

În cazul în care la un loc de consum domiciliază unul sau mai mulți beneficiari, cardul de energie se acordă o singură dată pe loc de consum.

În situația în care la un loc de consum la care domiciliază unul sau mai mulți beneficiari au domiciliul și alte persoane care nu se încadrează în categoriile de beneficiari, iar media veniturilor pe locuitor/ gospodărie este mai mare de 2.000 de lei, nu se acordă card de energie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.