Local

Aviz vrâncenilor! Se pregătește lansarea programului Rabla pentru electrocasnice

Ionel Sclavone
24 sep 2020 3531 vizualizări

Vrâncenii interesați să-și înlocuiască aparatele electrocasnice vechi, mari consumatoare de energie, cu altele noi, mai performante vor putea solicita fonduri de la stat, prin Programul Rabla pentru electrocasnice. 

Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică viitorul ghid de finanțare a Programului național de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic (Rabla pentru electrocasnice).

Și în acest an, echipamentele electrocasnice noi, mai performante, vor putea fi cumpărate în baza voucherelor primite pentru predarea altora mai vechi și mai puțin performante.

Potrivit ghidului de finanțare, lista echipamentelor electrocasnice ce vor putea fi schimbate a fost extinsă. Voucherele vor putea fi folosite nu doar pentru cumpărarea de mașini de spălat rufe, aparate de aer condiționat, inclusiv cele portabile, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, ci și a aspiratoarelor.

În document au fost publicate și valoarea voucherelor pe care le vor primi cei care predau aparate electrocasnice vechi și pe care le vor putea folosi la achiziționarea altora noi și mai performante:

Astfel, pentru mașinile de spălat rufe cu eficiență energetică cel puțin A++ proprietarii vor primi 300 de lei. Pentru pentru mașini de spălat vase cu eficiență energetică cel puțin A++, aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++, frigidere/ combine frigorifice/ lăzi frigorifice/ congelatoare cu eficiență energetică cel puțin A++, televizoare cu eficiență energetică cel puțin A și uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++, valoarea voucherului va fi de 400 lei. Pentru aspiratoarele de praf cu eficiență energetică cel puțin A valoarea va fi de 200 lei.

Cei interesați de acest program se vor putea înscrie online, completând aplicația pusă la dispoziție de Administrața Fondului pentru Mediu, începând cu data de la care va fi lansat de autorități.

Astfel, solicitanții vor trebui să completeze datele de identificare, nume, prenume şi adresa de domiciliu a solicitantului, CNP, adresa de e-mail şi un număr de telefon mobil valide precum și o declarație pe propria răspundere potrivit căreia nu înregistrează datorii la bugetul de stat şi la bugetul local.

De asemenea, solicitantul va trebui să completeze informațiile despre tipul de aparat electrocasnic care intenționează să-l achiziționeze, precum şi o declarația pe propria răspundere prin care se obligă să predea unul uzat, în momentul achiziționării.

Datele vor fi transmise către Administrația Fondului de Mediu, iar solicitantul va primi un voucher electronic cu o valabilitate de 15 zile. Acest voucher va trebui prezentat la un magazine de electrocasnice inclus în program, unde va preda aparatul vechi, pe care intenționează să-l înlocuiască și-l va cumpăra pe cel nou.

De principiu, beneficiarii de vouchere trebuie să predea un aparat de același tip cu cel pe care vrea să-l cumpere. În cazul uscătoarelor de rufe și a mașinilor de spălat vase sunt acceptate și alte aparate vechi din lista propusă de Ministerul Mediului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.