Local

Atenție vrânceni: Contractele CUP conțin clauze abuzive!

Ionel Sclavone
27 nov 2017 7805 vizualizări

Contractele impuse de CUP consumatorilor privind alimentarea apă și preluare în rețeaua publică de canalizare a apelor uzate conține clauze abuzive. Acest lucru a fost constatat de o instanță de judecată a Tribunalului Vrancea. Deși hotărârea datează din iulie 2007, clauzele contractuale considerate abuzive nu au fost scoase sau modificate din formularul de contract publicat pe site-ul CUP. În Logica lucrurilor, CUP ar trebui să treacă la renegocierea tuturor contractelor pe care le-a încheiat cu utilizatorii și să elimine clauzele abuzive.

Prin Decizia civilă nr. 228 din 29 iunie 2017, o instanță a Secției de Contencios Administrativ Fiscal a Tribunalului Vrancea a stabilit că în contractele CUP de furnizare a apei menajere și preluarea în sistemul de canalizare publică a apelor uzate sunt prevăzute clauze abuzive.

Instanța a stabilit că este vorba de articolul 3 care stabilește că prevederile contractuale produc efecte, în cazul unui utilizator, pentru toate punctele în care acesta își desfășoară activitatea și pentru toate proprietățile pe care le deține. De exemplu, dacă o persoană are încheiat un contract comun de furnizare pentru mai multe proprietăți iar pe parcursul derulării sale reprezentanții CUP apreciază că respectivul nu și-a respectat angajamentele pentru una singură, sancțiunile vor fi aplicate pentru toate proprietățile.

Instanța a constatat „caracterul abuziv al clauzelor prevăzută de art.3 din contract în măsura în care nu se încheie contracte distincte pentru fiecare imobil în parte“.

De asemenea, sunt considerate abuzive și prevederile paragrafelor (6) și (14) ale articolului nr. 6 din contract. Astfel, la paragraful (6) se prevede că reprezentanții CUP au acces liber „la construcțiile și în incintele utilizatorului pentru verificarea respectării prevederilor contractuale, a integrității sigiliilor aplicate d eoperator, a funcționării instalațiilor de utilizare sau pentru suspendare, precum și de acces liber la contori în vederea citirii, înlocuirii verificării metrologice sau a integrității acestora. Accesul  se va efectua în prezența unui delegate împuternicit al utilizatorului“.

Paragraful (14) stabilește condițiile în care CUP SA poate rezilia contractul și poate dispune branșamentului la apă menajeră și blocarea racordului la rețeaua de canalizare publică a unui abonat.

Instanța a concluzionat că cele două paragrafe sunt abuzive în condițiile în care CUP nu a elaborat și nu a atașat contractului și o procedură de avertizare și notificare a abonaților cărora intenționează să le aplice prevederile respective:

Instanța „constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art 6.6 și 6.14 în măsura în care nu se prevede o procedură operațională pentru notificarea prealabilă“.

Potrivit deciziei civile clauzele în discuție sunt standard, preformulate, nu sunt clare și fără echivoc, așa cum prevede legea, sunt interpretate în interesul operatorului CUP și crează un dezechilibru semnificativ între părțile contractuale. Acestea fiind spuse, instanța a considerat că sunt întrunite condițiile clauzei abuzive care atrage măsuri reparatorii.

Abonații CUP obligați să suporte clauze abuzive

Decizia civilă nr. 228 din 29 iunie 2017 a fost dată într-un proces intentat de consilierul local Costel Bârsan, prin care a solicitat judecătorilor ca, în urma analizării situației, să constate caracterul abuziv al mai multor clauze din contractul pe care l-a încheiat cu operatorul de apă și canalizare CUP SA:

„Prin cererea înregistrată la nr. 8262/231/2015, reclamantul Bîrsan Costel a chemat în judecată pârâta SC Compania de Utilități Publice SA Focșani pentru ca prin hotărârea judecătorează să se constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 3 alin. 1, art 6.4, art. 6.6, art. 6.14, art. 12 și art. 13 din contractul (…), să se înlocuiască aceste clauze cu unele neabuzive, să se constate că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract și să se oblige aceasta să încheie contracte distincte pentru toate imobilele proprietate“.

În cererea formulată, reclamantul a mai arătat că este un consumator captiv al CUP și că a fost obligat să încheie un contract cu clauze standard, preformulate care îl dezavantajează:  

„Clauzele de la punctele 3.1., 6.4, 6.6 și 6.14 sunt abuzive, având în vedere că deși are mai multe proprietăți, pârâta (CUP SA – n.r.) a refuzat încheierea unor contracte distincte pentru fiecare iar accesul la necondiționat al operatorului la instalațiile și construcțiile aflate în administrarea sa de pe proprietatea persoanelor fizice și la construcțiile și în incintele utilizatorului presupune un drept discreționar al operatorului la instalațiile și abuzul în aplicarea sancțiunilor constând în debranșarea și rezilierea (contractului – n.a.)“.

Doi ani de război între Costel Bârsan și CUP

Conflictul dintre consilierul local Costel Bârsan și CUP SA a intervenit în urmă cu doi ani, în anul 2015, când operatorul de apă și canalizare a intenționat să-i debranșeze locuința precum și celelalte proprietăți pe care le deține de la sistemul de alimentare cu apă și de la racodrul de canalizare. Reprezentanții CUP și-au motivat intenția susținând Bârsan le-ar fi refuzat accesul în casă pentru a verifica dacă deține o sursă de alimentare cu apă nedeclarată. Ei și-au exprimat suspiciunea că acesta ar deversa în sistemul de canalizare o cantitate mai mare de apă uzată, provenind de la sursa nedeclarată.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, instanța a constatat că pe 9 iunie 2015, reprezentanții CUP au pretins accesul în locuința lui Costel Bârsan pentru a face verificări asupra rețelei de apă, fără să-l notifice în prealabil, doar în baza unui simplu apel telefonic. Cum n-a primit acceptul, în aceiași zi CUP a emis preavizul de suspendare a branșamentelor și a racordurilor la canalizare pentru toate proprietățile.

Instanța a stabilit că refuzul de primire în domiciliu nu a fost dovedit de CUP iar din adresele Poliției Municipiului Focșani, solicitată să intervină reiese nu reiese dacă lucrările de debranșare ar fi început după expirarea termenului de 15 zile de la preavizare sau înainte.

„Refuzul de primire în domiciliul din (…) nu este dovedit iar din adresele Poliției Municipiului Focșani rezultă că lucrările de debranșare s-ar fi făcut în 15 zile de la preaviz sau anterior ceea ce generează un dubiu asupra respectării termenului de către operator“.

În aceste condiții, au apreciat judecătorii, măsura debranșării tuturor proprietăților reclamantului este una evident abuzivă iar modul în care sunt redactate clauzele de la art. 6.6 și 6.14 și a creat un dezechilibru semnificativ între părți.

 

CUP deține o poziție monopolistă în Vrancea

În acest moment pe piața utilităților publice din Vrancea, CUP SA deține aproape o poziție de monopol ceea ce îi permite să-și impună propriile tarife și condiții în contractele pe care le încheie cu utilizatorii. Prin Asociația Intercomunitară Vranceaqua, operatorul gestionează serviciile de apă și canalizare în toate orașele și municipiile din județ, precum și în mai bine de 30 de comune.  

În urmă cu câteva luni, Consiliile locale din localitățile afiliate la Vranceaqua au aprobat strategia de majorare a tarifelor percepute pentru aceste servicii aferente următorilor ani, până în 2022. Potrivit doucmentului prețul pentru metrul cub de apă furnizat de CUP ar putea trece de 4 lei iar pentru canalizare creșterile de tarife vor fi și mai mari. Reprezentanții operatorului susțin că aceste majorări de prețuri și tarife sunt necesare în vederea amortizării investițiilor pe care le fac în sistemele de canalizare pe care intenționează să le implementeze în mediul rural. CUP se raportează, în calculul viitoarelor prețuri și tarife majorate la produsul intern brut (PIB), deși recunoaște că în Vrancea, veniturile gospodăriilor nu au crescut proportional cu PIB-ul. În documentul pe care l-au propus și a fost aprobat, cei de la CUP iau în calcul acest indicator de creștere al tarifelor chiar dacă știu că populația nu va suporta scumpirile:

„Prima concluzie care se deprinde din analiză este aceea că veniturile gospodăriei nu au sporit proporțional cu PIB-ul. De fapt, în ultimii doi ani, veniturile gospodăriilor au rămas constante în termeni nominali, deși PIB-ul a crescut. Având în vedere acest lucru, este necesară o abordare mai prudentă care să ia în considerare doar un procent din creșterea PIB ca factor de creștere pentru veniturile gospodăriei (undeva între 70 – 100%). Totuși, luând în considerare dimensiunea proiectului de investiții și faptul că, în cazul în care tariful nu este suficient pentru a acoperi costurile de exploatare și amortizarea pe termen lung, acesta ar trebui să crească peste limita de suportabilitate, vom considera că veniturile gospodăriile vor spori proporțional cu PIB-ul“.

CUP își permite să adopte asemenea măsuri, cu complicitatea administrațiilor locale, deoarece deține o poziție de monopol iar consumatorii fiind captivi nu au alternativă și nu pot schimba operatorul de furnizare a apei menajere și a serviciilor de canalizare


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.