Astăzi despre scriitorul vrâncean Duiliu Zamfirescu - nepot după mamă al arhitectului Ion Mincu - a fost senator de Putna, ministru de Externe, preşedinte al Camerei Deputaţilor, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române
Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858, Plăginești - Râmnicu-Sărat Țara Românească (astăzi Dumbrăveni judetul Vrancea. i) d. 3 iunie 1922, Agapia, Neamț, România) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.S-a stins din viață la 3 iunie 1922, la Agapia. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul Sudic din Focșani.
Duiliu Zamfirescu s-a născut în anul 1858, în comuna Plăinești (azi Dumbrăveni). A fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu și al Sultanei (n. Mincu) și primul din cei șapte copii. Mama sa a fost sora arhitectului Ion Mincu.
Urmează clasele primare la Școala nr. 1 din Focșani și gimnaziu din 1869 pînă în 1873. Din 1873 continuă școala la București, absolvând Liceul „Matei Basarab”. Urmează Facultatea de Drept (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin-Romanov, viitor magistrat.
"Încă din studenție, a fost pasionat de publicistică. În 1877, a debutat în publicația Ghimpele. În anul 1880, și-a luat licența în Drept. Imediat, a devenit magistrat stagiar la Judecătoria Hârșova, iar în 1881 a fost numit procuror la Târgoviște. Duiliu Zamfirescu a intrat în conflict cu ministrul Justiției, astfel că a demisionat din magistratură. A revenit la Focșani, unde a practicat avocatura. Nu a rămas prea mult timp în orașul copilăriei sale, pentru că, în 1883, a revenit în București, ca redactor al ziarului România liberă.
În anul 1885, a dat examen de admitere în diplomație și a fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În 1888, a primit prima misiune în străinătate, ca secretar al Legației României la Roma. Acolo, Duiliu Zamfirescu a cunoscut-o pe viitoarea sa soție: Henriette Allievi, fiica unui senator și bancher italian. Au avut trei copii. Fiul cel mare, Alexandru, avea să devină diplomat, la fel ca și tatăl său. Duiliu Zamfirescu a rămas la Roma până în 1892, când a primit noi însărcinări diplomatice, la Atena, apoi la Bruxelles.
În anul 1898, a avut satisfacția de a deveni membru corespondent al Academiei Române. Cariera sa diplomatică a continuat, în anul 1906, când a devenit secretar general al Ministerului de Externe. În paralel, Duiliu Zamfirescu a continuat să scrie, iar în 1908 a devenit membru plin al Academiei Române. Un an mai târziu, în 1909, a primit cel mai înalt rang diplomatic al vremii, cel de ministru plenipotențiar și a fost numit reprezentant al României în Comisia Europeană a Dunării și în Comisia Mixtă a Prutului.
În anul 1916, a cunoscut tragedia refugiului în Moldova, iar apoi a fost trimis la Odesa, pentru a pregăti eventualul refugiu al administrației românești. A trăit acolo ororile revoluției bolșevice din 1917. Abia în 1918 a putut să revină la Iași, capitala de război a Regatului României.
După Primul Război Mondial, Duiliu Zamfirescu a intrat în politică. A fost ales senator de Putna, apoi a devenit ministru de Externe în cabinetul condus de viitorul mareșal Alexandru Averescu. De asemenea, Duiliu Zamfirescu a fost ales președinte al Camerei Deputaților.
A murit în 1922, la Agapia, din cauza unei afecțiuni hepatice. A rămas în memoria românilor datorită talentului său de romancier, cu opere literare precum Viața la țară sau Tănase Scatiu. Nepotul său de fiu, Lascăr Zamfirescu, a devenit coleg cu Regele Mihai I în Clasa Palatină(www.rfi.ro/cultura-121711-pagina-de-istorie-duiliu-zamfirescu-cariera-diplomat-romancier)
În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie aceluiași an a primit gradul de „companion” în aceeași lojă.[3].
Este numit procuror supleant la tribunalul din Hârșova iar în 1881 procuror la Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs, funcționar la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo, în 1890 cu Henriette Allievi, fiica omului politic Antonio Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.
În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920).
"O tulburătoare premoniţie - pentru cine poate şi vrea să priceapă mesajul - aflăm în aceste gânduri care pot reprezenta şi un crez al lui Duiliu Zamfirescu: "Bogăţiile noastre sunt urmărite de lumea civilizată cu un interes mereu crescând şi depinde de noi ca acest interes să nu ia alt caracter decât acela al unei colaborări echilibrate între capitalul străin şi produsele naţionale din care suveranitatea statului să nu iasă ştirbită. Vă conjur să vă strângeţi în jurul codrilor noştri, nu numai pentru a-i exploata, ci şi pentru a-i păstra generaţiilor viitoare, iar solul şi subsolul să vă fie sfânt pentru că acolo, deasupra straturilor de petrol, zac osemintele de două mii de ani ale unui popor care a ştiut să moară, apărându-l...".(jurnalul.ro/cultura/arte-vizuale/duiliu-zamfirescu-personaj-si-personaje-514586.htm)
In memoriam
Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobesti[4]
Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea din Focșani
Creație
A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țară, Tănase Scatiu, În război, Îndreptări și Anna). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.
A debutat cu un ciclu de poezii în 1877.
Influențat de poezie romantică franceză, a publicat o colecție de poezii Fără titlu (1883).
Printre scriitorii români, a fost primul care a introdus romanul cronicar în literatura națională, creând o panoramă largă patriarhală a vieții societății românești la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Aspirațiile umaniste și democratice ale scriitorului și-au găsit expresia în proza sa: trilogia Viața la țară (1894), Tanase Scatiu (1895), În război (1898), care a marcat cea mai importantă etapă a dezvoltării prozei românești, a dezvăluit dezintegrarea familiei boierești și a denunțat satiric tipul de om de afaceri în curs de dezvoltare.
Lucrările lui Zamfirescu despre problemele perfecțiunii versului, completitudinea plastică a imaginilor, stăpânirea schițelor peisajului sunt cunoscute, între altele, Alte orizonturi (1894), Imnuri păgâne (1897), New verses (1899).
^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ a b c d Duiliu Zamfirescu, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în 9 octombrie 2017
^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Duiliu Zamfirescu
^ Site-ul Liceului Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești
Bibliografie
M. Gafita, Duiliu Zamfirescu, E.P.L., București 1969
Nicolae Petrașcu, Duiliu Zamfirescu, Editura Cultura Națională, 1929
Al. Sandulescu, Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu, Editura Sport-Turism, București 1989
Bibliografie suplimentară
Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, pp. 87–92
Vezi și
George Cristea Nicolescu
Lista membrilor Academiei Române
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – Z
Biografie, nouaromanie.ro
Duiliu Zamfirescu: personaj și personaje, 15 iulie 2009, Serban Cionoff, Jurnalul Național
FOTO Scriitorul Duiliu Zamfirescu, un Don Juan fermecător, care nu ezita duelul atunci când era provocat, 14 aprilie 2013, Borcea Stefan, Adevărul - articol Historia
Valori ale culturii naționale: 151 ani de la nașterea lui Duiliu Zamfirescu, 30 octombrie 2009, Amos News
150 de ani de la nașterea lui Duiliu Zamfirescu, 30 octombrie 2008, Costin Tuchilă, Amos News
FOTO Duiliu Zamfirescu, boierul literaturii române, 1 noiembrie 2013, Borcea Stefan, Adevărul
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Citiți și
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
