Local

Asistența tehnică pentru reabilitarea rețelelor termice estimată la aproape 300.000 de euro

Ionel Sclavone
18 mar 2019 1166 vizualizări

Primăria municipiului Focșani a inițiat procedura de achiziție pentru contractul de prestări servicii de asistență tehnică pentru supervizarea lucărilor în cadrul Proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice – Etapa a II-a“. Valoarea serviciilor a fost estimată, în cadrul proiectului, la suma de 1.155.764,8 lei la care se adaugă TVA. În total, convertită în euro, suma se ridică la aproximativ 300.000 de euro.

Firmele interesate pot depune ofertele până la data de 9 aprilie a.c, urmând ca apoi să înceapă evaluarea acestora.

Finanțarea este asigurată prin Programul Operational Infrastructura Mare pentru proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare urbană în Focșani. Perioada de derulare a contractului a fost stabilită la 32 de luni de la momentul semnării angajamentului și de la începerea implementării proiectului.

La evaluarea ofertelor, comisia de licitație va avea în vedere prețul ofertei, experiența echipei de management și oferta tehnică. Câștigătorul va fi desemnat în baza unui algoritm care va ține cont de toate aceste aspecte. Astfel, pentru oferta financiară, cel mai mic preț, vor fi acordate până la 30 de puncta iar pentru experiența echipei tehnice maxim 36 de puncte. Pentru oferta tehnică, respectiv demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor se vor acorda până la 34 de puncte.

În final, clasamentul va fi stabilit prin însumarea punctajului obținut pe cele trei componente.

Proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare urbană în Focșani - Etapa a II-a are ca obiectiv principal reducerea pierderilor de la nivelul retelelor şi creșterea calității serviciului public de alimentare cu energie termică. În cadrul proiectului vor fi reabilitate rețelele termice de transport, rețelele termice de distribuție și punctele termice din zona Bahne. Valoarea totala a investiției este de 70.030.293,09 lei, finanțarea fiind asigurată în principal din fonduri europene.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.