Al treilea an de secetă, cu apa la 2 paşi! Povestea fermierilor vrânceni, care-şi plâng banii pierduţi
E o vorbă din bătrâni, e adevărat, auzită din ce în ce mai rar - semn că tinerele generaţii nu o mai folosesc, nu mai e valabilă, sau n-o ştiu - „cine poate, oase roade, cine nu, nici carne macră...” Adevăr verificat în ultimii ani, pe pielea agricultorilor vrânceni fără resurse financiare mari, fără bani la teşcherea, dar cu atâta dragoste de pământ, încât te simţi copleşit. Chiar dacă nu ai probleme de sănătate, tot simţi un junghi în inimă, când te gândeşti cât de dură este viaţa noastră, poate 70-80 la sută dintre noi ca popor, chiar şi la 33 de ani, de la cotitura făcută în 1989. Mai ciudat însă, tocmai cei care au acest ataşament faţă de pământ nu-şi pot face treaba fără să le ţâţâie inima în piept că nu vor putea plăti lucrările, sămânţa, îngrăşămintele şi altele, iar la final vor da la schimb tocmai ce au mai de preţ, PĂMÂNTUL LOR. Respect decizia lor de a face agricultură („nu renunţ nici mort!” iar unii dintre cei care nu au renunţat, chiar au murit...). Căci trebuie să vă spun, cei care câştigă sume imense, la care nici nu vă puteţi gândi, care au adevărate „imperii”, sau pe cale de a deveni, adunând pământ peste pământ şi deasupra alt pământ, iubesc în primul rând ce le aduce acest pământ, fală şi bani? ( O fi, n-o fi!). De obicei tocmai aceşti oameni au parte şi de susţinere.
Acum, să nu credeţi că nu există şi fermieri iubitori cu adevărat de agricultură, există, mulţi, i-am cunoscut de-a lungul timpului. De o recoltă bună depinde viaţa lor, a familiilor lor şi a celor care le dau pământul în arendă. Ei sunt pe câmp, pe utilaje, de dimineaţa până seara, trec prin ani buni şi mai puţini buni, se bucură şi suferă după cum bate vântul care le aduce ploaia, sau o duce în altă parte.
Noroc că există sistemele de irigaţii, dar şi aici e o maaare problemă, la unii ajunge apa, la alţii nu. Unii pot uda după pofta inimii, alţii, nu. Canalul Siret - Bărăgan, staţia Haret, nu-şi poate face treaba la parametri normali pentru că în acest moment lucrările nu sunt finalizate, apa n-ar ajunge încă, în zona Bilieşti, la Slobozia Ciorăşti, Coteşti, Boloteşti etc, pentru că, deşi canalele sunt făcute de ani buni, dalate, acum şi acoperite de o reţea ciudată de buruieni şi arbuști care au crescut pe pământul adus de vânt, îşi dorm somnul de frumuseţe aşteptând să fie racordate la reţea. Eu nu înţeleg, după ce s-au investit o puzderie de bani, proiectul nu poate fi isprăvit? Cu mintea mea, îmi vine să cred (deşi nu vreau!) că lucrul acesta s-ar face la „Sfântu aşteaptă”. Dă Doamne să greşesc! În acest moment se alimentează cu apă hectare bune cu culturi de porumb şi floarea soarelui, poate a fost şi grâu, - per total vreo 6-7000 ha, dar numai anul acesta sunt 160.000 ha la cultura mare. Restul pier, sau se diminuează drastic sub arşiţa soarelui şi dau atâta cantitate cât fermierul nici să moară, nici să trăiască să nu poată. Eu zic, dar e doar părerea mea, că ne batem joc de acest pământ generos, atâta vreme cât se tergiversează finalizarea canalului, atâta timp cât apa nu este ajutată să ajungă la fiecare centimetru de pământ cultivat, la fiecare rădăcină. Sunt 18 km de canal care trebuie lucrat, dacă şi-ar pune mintea cu ei, cei care dau banii, guvernanţii, s-ar termina rapid. Ce este mai important decât viaţa omului, când de hrana cea de toate zilele ţine viaţa lui?
Am trecut cu domnul director Eugen Popa de la ANIF Vrancea să vedem care este situaţia. Dar, pot spune că eu sunt doar omul obişnuit care „cu un ochi râde, cu unul, plânge” când vede cum stau lucrurile. Nu am pregătire de specialitate, dar am un ochi bun de la bunicul care a făcut agricultură aici, la Focşani, la CAP-ul „1907”, un tată pasionat de agricultură şi eu, care am experimentat şi am pierdut tot prin anii 90, când, din cauza unui şef, deşi am avut un grâu excepţional, mi- a treierat târziu, bărbaţii au avut întâietate, grâul a încolţit în spic. Acum, mai e şi dorinţa de a spune - ca la doctor - de ce mă doare sufletul. Poate ştiţi şi dumneavoastră, pământul Vrancei este roditor, dar cu oamenii care-l muncesc. Dacă omul poate, cumpără tot ce-i trebuie pentru a înfiinţa o cultură, mai departe succesul ţine de lucrări, de irigaţii, în an de secetă. Unde s-a udat zi şi noapte, la picătură, prin furtunurile care ajung la fiecare rădăcină, culturile - mai ales de porumb - arată de milioane - unde nu a ajuns apa şi nici n-a plouat, pământul este crăpat, plantele sunt veştede, porumbul la jumătatea celui irigat, la fel şi floarea- soarelui.
Nu ştiu dacă pământul trebuie comasat (asta pare să se întâmple acum), să ajungă în mâinile a 2-3 mari fermieri. Eu, personal, sunt adepta lucrului făcut de cel care-l iubeşte PE ACEST PĂMÂNT, pregătit cât de cât teoretic şi cu nota 10 la practică. Pământul trebuie lucrat cu măsură şi înţelepciune, nu forţat să dea câştigul maxim celui care l-a adunat la un loc. Trebuie să existe şi concurenţă, în sensul bun al cuvântului şi e momentul potrivit ca şi experimentele să continue, clima devine tot mai capricioasă şi destul de imprevizibilă. Dar nu uitaţi, „lăcomia pierde omenia”, tot din vorbele bătrânilor înţelepţi.
Situaţia nu pare roz, oamenii trag din greu şi nu se dau bătuţi pentru că ştiu, dacă acum cedează, nimic nu va mai fi ca înainte. Dacă au rezistat, n-au dispărut din branşă, n-or să renunţe tocmai acum. Agricultura este de mare viitor, cel puţin din punct de vedere tehnic.
Să începem cu veştile bune. Ceea ce m-a impresionat a fost decizia tinerilor de a se asocia în cooperative, respectând un set de reguli. Au specialiştii alături, au tinereţea de partea lor, voinţa şi dorinţa de a merge mia departe aşa cum vor, adică din ce în ce mai bine.
Am dorit să văd care sunt perspectivele şi am făcut un tur al Vrancei datorită amabilităţii domnului inginer Eugen Popa, directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare(ANIF) Vrancea. De unde am început: De la capăt...
„Suntem exact la capătul Canalului Magistral Siret Bărăgan, în locul unde se face joncţiunea cu Canalul Şoimu. Aici va fi un dop. Canalul va putea continua spre Cîmpineanca la pasarela de la Oodobeşti. Noi vom merge pe joncţiune cu Canalul Şoimu, vom traversa DN2-E85 şi va alimenta amenajarea Bilieşti-Slobozia-Ciorăşti, plus Suraia şi Vadu - Roşca, amenajare de 20.000 ha. Totul este în faza de proiectare. Din toamnă sau din primăvara lui 2024, ar putea să înceapă lucrările fizice în această zonă”, spune domnul director Eugen Popa.
- Care este rolul Canalului Şoimu? întreb
„Canalul Şoimu este un canal de combatere a eroziunii solului, care va fi transformat în canal de irigaţie.”
- De unde vine? întreb
„Vine dinspre Odobeşti, dinspre Releu şi va continua să alimenteze amenajarea Bilieşti - Slobozia Ciorăşti. La Petreşti, acolo se va face joncţiunea cu canalul ANIF-ului, canalul de irigaţie principal din amenajarea Bilieşti - Slobozia Ciorăşti. Este un canal cu o secţiune generoasă, cu o lăţime de 50 m, care poate prelua apa din Canalul Magistral Siret - Bărăgan. În 2-3 ani lucrarea ar putea fi gata”.
- Ce are special Canalul Şoimu? întreb
„Canalul Şoimu are o secţiune generoasă, o pantă mare, astfel încât apa din Canalul Siret - Bărăgan să fie preluată fără consum de energie, urmând să alimenteze amenajarea Bilieşti - Suraia - Ciorăşti. De altfel, întreaga amenajare, de la Boloteşti - Slobozia Ciorăşti - Suraia - Vadu-Roşca va fi alimentată gravitaţional.”
Pe drumul Panciului, imediat ce treci calea ferată, la dreapta, sunt culturi de porumb cât vezi cu ochii, în care te pierzi pur şi simplu. Lanuri de un verde smaralt, înalte de peste 2 m., cu câte 3-4 ştiuleţi la fiecare plantă.
„Suntem într-o zonă de porumb irigat prin picurare. Numai aici sunt 32 ha, spune dl dir. Eugen Popa. Terenul aparţine proprietarilor din Câmpuri care au ales un consătean de-al lor să-l administreze. Cultura arată foarte bine şi n-ar trece nimănui prin cap că, nu departe de aici, alte culturi sunt la pământ sau, se usucă pe picioare.Cel care lucrează aici este o persoană cu care colaborez foarte bine, care ştie meserie. Dânsul irigă 2-3 zile apoi lasă terenul, câte o săptămână, să-şi tragă mineralele din pământ”.
- De unde vine apa? întreb
„Apa vine din Canalul Magistral Siret - Bărăgan, de la Haret. Vom merge acum la capătul Canalului, unde nu a curs apă de 35 de anii de când a fost construit acest canal. Beneficiul se vede, e o diferenţă!”
- Câte hectare sunt în total? întreb
„1200 ha sunt irigate”, spune domnul director al ANIF Vrancea
Ne continuăm drumul şi mă bucur că sunt pe acest drum pe unde piciorul meu de reporter n-a trecut niciodată.
„Ne aflăm la bazinul de refulare de la Haret, din amenajarea Rugineşti- Pufeşti - Panciu. Canalul este plin cu apă, iar fermierii irigă 712 ha. Din acest loc apa pleacă pe o lungime de 7800 m până la DN Tişiţa - Panciu unde se irigă alte 1200 ha.”
La Staţia de la Haret, apă este din belşug. Cu ochiul pe aparate este ing. Alin Avram.
„Staţia pompează 1 m/s, fermierii nici nu pot prelua atâta apă.Sunt mulţumit, debitul este mare”.
Ne apropiem de zona Modruzeni.Deşi apa le curge pe la picioare fermierilor, nu se prea pot folosi de ea. Aici este un dop.
„Suntem pe Canalul de Evacuare”, spune domnul director al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Vrancea. ”După cum puteţi observa pe acest canal există o amenajare de câţiva acri, irigată. Noi am încurajat fermierii, ca acolo unde este o sursă de apă, să profite de ea, să irige, mai ales într-un an secetos ca acesta. La mică distanţă însă, fermierii se confruntă cu o secetă fără precedent. La ei nu ajunge apa, poate la anu!”
„Deficitul de apă este foarte mare având în vedere consumul plantei.Sâmbătă am avut o ploaie de 1.5 spre 2 l... Sub nici o formă n-a ajuns la rădăcină, chiar dacă porumbul mai trăgea apa prin foliarul din rădăcină”, spune dl ing. agronom Marian Ciuruc.
„N-a ajuns, confirmă un alt fermier de la Cooperativa Modruzeni. Ceva umiditate este în el...”
- În cât timp o pierde, dacă nu plouă? întreb.
„Dacă ar veni ( o ploaie) într-o săptămână dar, în două săptămâni, dacă nu dă gram de precipitaţii, e pierdut”, mai spune fermierul.
Nici grâul n-a mers cine ştie ce, producţia a fost de 3500 kg/ha, calitatea a II-a.
„Nu putem să ne recuperăm nici imputurile pe care le-am băgat, pentru că preţul este foarte mic. Rămânem pe minus.”, mai spune domnul Marian Ciuruc, administratorul Cooperativei Modruzeni.
Nici la floare nu merge. Daca anul trecut au recoltat 300 kg/ha, anul acesta sperau să fie măcar 400 kg/ha.
„Dacă nu vine apă în maxim o săptămână, cred că o să recoltăm ca în 2021, 300 kg/ha”.
Ce ne rămâne de făcut? Să aşteptăm toamna, terminarea culesului, apoi tragem linia şi socotim. Aşteptăm cu încredere şi o mobilizare pe partea guvernanţilor, care ar putea veni cu banii pentru demararea lucrărilor la canale, altfel, vorba unui bunic de pe marginea lanului, „murim de foame tataie!” ( Janine VADISLAV )
