Local

AJFP Vrancea face precizări despre acordarea asistenţei fiscale de către organul fiscal, contribuabililor/plătitorilor

Ziarul de Vrancea
7 feb 2024 1548 vizualizări

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa persoanelor interesate că îndrumarea şi asistenţa contribuabililor/plătitorilor constau în furnizarea de informaţii cu caracter general în legătură cu modul în care aceştia trebuie să procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligaţii declarative/de plată şi/sau fiscale/contabile.

În cadrul domeniului fiscal, sfera activităţii de îndrumare şi asistenţă a contribuabililor/plătitorilor cuprinde doar impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte creanţe fiscale aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală .

Atenţie ! Îndrumarea şi asistenţa oferite contribuabililor/plătitorilor nu includ furnizarea de: informaţii prin care se sugerează sau se prezintă modalităţi de optimizare a sarcinii fiscale;  informaţii care contravin secretului fiscal; informaţii solicitate în perioada în care contribuabilul este supus controlului fiscal şi în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile şi alte venituri ale bugetului general consolidat care fac obiectul controlului fiscal;  informaţii în legătură cu soluţionarea unor problematici care fac obiectul unor contestaţii formulate împotriva actelor administrative fiscale;  informaţii în legătură cu soluţionarea unor problematici care fac obiectul litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau asupra cărora se efectuează cercetări penale sau disciplinare;  elaborarea de monografii contabile solicitate de operatorii economici;  informaţii care nu intră în sfera de competenţă a MF şi/sau ANAF;

Cererile formulate de către contribuabili/ plătitori în vederea acordării îndrumării şi asistenţei includ în mod obligatoriu datele de identificare prevăzute la art. 1 pct. 40 din Codul de procedură fiscală, respectiv numele şi prenumele persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice/ entităţii fără personalitate juridică, după caz, domiciliul fiscal, precum şi codul de identificare fiscală. În cazul nerezidenţilor, cererile conţin şi numărul de identificare fiscală alocat în statul de rezidenţă, adresa din statul de rezidenţă şi datele de identificare ale reprezentantului fiscal, dacă există un asemenea reprezentant. Datele cu caracter personal sunt prelucrate de MF/ANAF în scopul furnizării şi comunicării de informaţii potrivit procedurii.

În scopul acordării de către organul fiscal de îndrumare şi asistenţă, contribuabilii/ plătitorii prezintă în mod corect şi complet situaţia pentru care solicită îndrumare şi asistenţă, răspunsul la solicitările acestora producând efecte în limita şi în condiţiile stabilite de art.6 din Codul de procedură fiscală (exercitarea dreptului de apreciere a organului fiscal). Dispoziţiile art.12 din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător (buna  credinţă).

Opinia emisă de organul fiscal competent se bazează exclusiv pe situaţia de fapt descrisă de contribuabil/ plătitor, este aplicabilă operaţiunii descrise doar în măsura în care aceasta este afectată realizării unui scop licit şi moral şi poate produce efecte numai în cazul în care sunt respectate principiile generale de conduită în administrarea creanţelor fiscale şi de aplicare a prevederilor legislaţiei fiscale.

Important ! Îndrumarea şi asistenţa contribuabililor/ plătitorilor în domeniul tehnologiei informaţiei se realizează de către Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare prin serviciul helpdesk şi calitatea serviciilor TIC –Formular de contact prin alegerea categoriei “Asistenţă tehnică servicii informatice   

Reiterăm totodată că, în conformitate cu prevederile Codului de  Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, declarația fiscală este actul întocmit de contribuabil/ plătitor, în condițiile și situațiile prevăzute de lege, reprezentând declarația de impunere și/sau declarația informativă, iar organul fiscal nu completează astfel de documente pentru şi în numele contribuabilului/ plătitorului.

Baza legală: Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1.233/2021 pentru aprobarea Procedurii de îndrumare şi asistenţă a contribuabililor/ plătitorilor, acordate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi de coordonare metodologică a activităţii de aplicare unitară a legislaţiei fiscale şi procedural fiscale desfăşurate de structurile de asistenţă contribuabili, precum şi în domeniul tehnologiei informaţiei publicat în Monitorul Oficial al României partea I nr. 998/19.10.2021.

Compartiment de comunicare

                                                                                        

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.