Local

Tinerii nu prea s-au ingramadit la bursa de job-uri

Iulia Crețu
23 sep 2006 1295 vizualizări
Sapte persoane, dintre care cinci absolventi, au reusit sa obtina un post. O parte din angajatori au scos la concurs si job-uri pentru care tinerii nu si-au manifestat interesul, precum cele din industria textila si cea a confectiilor metalice

Tinerii absolventi de liceu, scoli profesionale si facultati au fost asteptati ieri la Bursa locurilor de munca destinata lor, tirg de job- uri care a avut loc in sala de conferinte a Hotelului "Unirea". Din pacate, insa, mult prea putini au reusit sa-si gaseasca o slujba. Din cei 110 agenti economici contactati sa ia parte la bursa, doar 30% au avut si standuri de prezentare, pentru a avea un contact direct cu tinerii. Absolventii au avut a alege dintr-o lista cu 230 de locuri de munca, printre care posturi de inginer, economist, asistent marketing, web designer, secretara, programator, dar si electromecanic, confectioner, electrician sau strungar. Cei mai norocosi tineri, in numar de cinci, au gasit job-uri stabile si au ocupat posturi de vinzator, muncitor necalificat, economist sau secretara. Multi altii au reusit sa stabileasca contacte cu patronii in vederea sustinerii de interviuri si au plecat destul de increzatori de la bursa locurilor de munca. "Am dori sa ne angajam si am aplicat pentru postul de secretara la o firma de consultanta. Ne-au spus ca ne asteapta la interviu si ca ne vor contacta. Sincere sa fim, din tot ce s-a propus, postul de secretara pare cel mai serios. Nu ne- am cautat slujbe din timpul facultatii pentru ca am preferat sa terminam studiile, mai intii. Desi am fi putut ocupa posturi in invatamint, nu am gasit posturi scose pentru oras. Cu ce sa mergem la Andreiasu, pentru patru milioane? Asa ca speram sa reusim sa ne angajam ca secretare", ne-au declarat Gabriela Stanciu si Cristina Palade, doua tinere absolvente de facultate din Focsani. Si angajatorii s-au declarat incintati de bursa, insa spun ca pentru multe din meseriile propuse nu mai exista pregatire in scoala. "Cautam sa ocupam posturi si meserii in care altadata zburdam, acum nu mai avem ce alege. La ISEH aveam ingineri TCM de ordinul sutelor. Nu am reusit sa iau un absolvent pe acest domeniu, cu toate ca de la Liceul nr. 1, in ultimii cinci ani, au venit clase in practica la mine. Eu m-am ocupat de ei in speranta ca voi angaja 1-2 macar. Am primit doua CV-uri pentru postul de inginer, iar pe un baiat deja l-am trimis la atelier. Bursele sint nemaipomenite, dar sint mai multi angajatori decit persoane interesate in a se angaja. Am avut oameni foarte buni care au plecat. Salariile, pentru inceput, pornesc de la cinci milioane de lei si pot ajunge chiar si la 10, in functie de ceea ce da omul", ne-a declarat si Gheorghe Stan, administrator unic la SC Micromet SA Focsani. Industria textila nu a avut trecere in rindul tinerilor Printre firmele care au plecat dezamagite de la bursa locurilor de munca se numara cele cu profil textil si prelucrarea metalelor. Posturile libere de muncitor necalificat, confectioner, ambalator, operator industrial imbracaminte sau cele de laminatori si inginer electronist nu au gasit interes din partea absolventilor. Chiar o parte dintre fostii elevi de la Grupul Scolar de Constructii Montaj au declarat ca nu doresc o meserie in domeniu si s-au orientat catre cele de operator PC sau programator. "Au fost listate 230 de locuri de munca, iar din rindul absolventilor au fost 110 persoane, dar si alte categorii. Este un lucru bun faptul ca oferta a fost atractiva. In anii trecuti aveam numai 2-3 locuri, acum au fost peste 20. Au fost oferte pentru ingineri si economisti, posturi pe care tinerii le-au ocupat. Din sapte plasari, cinci au fost pentru absolventi. La bursa au venit si viitori absolventi, tineri in perioade de pregatire care erau interesati de a ocupa un loc de munca pina la terminarea cursurilor. Si atitudinea ofertantilor s-a schimbat, acestia fiind constienti de faptul ca prezenta lor la bursa scade timpul de asteptare pentru ocuparea postului. Au plecat nemultumiti ofertantii din industria textila, reprezentanta unei firme chiar ne-a declarat ca nu a stat de vorba cu nici un tinar", a specificat si Marina Dantis, director executiv la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Vrancea, institutie care a organizat bursa pentru tineri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.