Local

Bani pentru utilaje

Doina Ganea
18 sep 2006 893 vizualizări
De saptamina trecuta, agricultorii vrănceni sint asteptati cu cereri la Directia Agricola pentru acordarea de subventii în vederea achizitionarii de utilaje agricole

Potrivit legii, statul acorda o subventie de 60% din valoarea acestora. Este vorba de motocositori, instalatii de muls, utilaje de racire si pastrare a laptelui in conditii igienice, grupuri electrogene etc. Vrancea va primi 10 miliarde de lei pentru solicitarile de astfel de utilaje, care trebuie cheltuiti pina la sfirsitul anului. " Noi am avut doua programe pentru subventia la utilaje. Intr-o prima etapa s-au cheltuit 6 miliarde lei pentru cei din zona de munte si 19 miliarde pentru cei din zona de ses. Mai avem de cheltuit pina la sfirsitul anului inca 10 miliarde de lei. Procedura de cumparare a utilajelor este urmatoarea: taranul vine la noi, la Directia Agricola, si depune doar cererea de solicitare si proforma de la magazinul de unde vrea sa achizitioneze echipamentul", a spus Costica Neata.



Subventii pentru culturile de toamna


28.280 de hectare de teren agricol vor fi insamintate in aceasta toamna in Vrancea. Taranii care cultiva griu sau alte culturi de toamna urmeaza sa primeasca subventii de 150 lei/hectar. Potrivit lui Costica Neata, directorul Directiei Agricole si pentru Dezvoltare Rurala Vrancea, cele mai mari suprafete de teren agricol - 21.410 hectare - vor fi cele insamintate cu griu, urmate de cele de rapita - 4.953 hectare. De asemenea, agricultorii vor insaminta 942 de hectare de teren cu orz, 198 de hectare de teren cu orzoaica, iar 320 hectare vor fi insamintate cu legume, respectiv usturoi uscat - 110 hectare - si ceapa - 210 hectare. Alte 370 de hectare de teren agricol vor fi insamintate cu nutret. Directorul DADR Vrancea a precizat ca, pentru fiecare hectar cultivat in aceasta toamna, taranii vor beneficia, pe linga subventia de 150 lei/hectar, si de o subventie la motorina de 1 leu/ litru.



SAPARD romanesc


SAPARD-ul romanesc va fi din 2007 continuatorul programului "Fermierul" si SAPARD-ului proiectat de Uniunea Europeana. Ministerul Agriculturii pregateste un proiect de finantare in agricultura deoarece cele 600 de milioane de euro alocate de UE s-au epuizat. Banii pentru proiecte nu vor mai veni de la Uniunea Europeana, ca pina acum, ci de la Guvernul Romaniei. Potrivit directorului Directiei Agricole, Costica Neata, s-a ajuns aici deoarece zeci de firme din tara au depus proiecte de inca 700 de

milioane de euro. Pentru ca firmele au cheltuit banii cu intocmirea proiectelor si nu au mai putut accesa fonduri SAPARD, Guvernul este dispus sa le acorde finantare. "Ministerul Agriculturii a decis

sa aloce, deocamdata, suma de 270 de milioane de euro necesari pentru proiectele ramase fara finantare. SAPARD-ul romanesc va fi unul similar cu cel de pina acum, fiind respectate aceleasi criterii

pentru alocarea banilor", a precizat Costica Neata.



Apar camerele agricole


Numarul agentiilor si companiilor aflate in subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale se va reduce cu cel putin un sfert, in cadrul unui proces de descentralizare. Acesta are in vedere si infiintarea de camere agricole la nivelul tuturor primariilor din tara. Acestea nu vor fi finantate de la bugetele primariilor, in conditiile in care acestea incaseaza impozitul pe terenuri. "Camerele agricole vor fi corespondentul in teritoriu a directiilor agricole. Ele vor avea un presedinte din rindurile specialistilor. Camerele nu vor fi in subordinea consiliilor locale, dar acestea vor fi implicate in consiliile de conducere ale acestor camere. Va trebui sa existe o colaborare intre aceste doua organisme. Camerele agricole vor avea buget propriu si vor fi independente", a declarat directorul DADR Vrancea, Costica Neata. Camerele agricole vor avea in componenta atit specialisti in domeniul agriculturii, cit si, acolo unde este cazul, experti in domeniile agro-turismului si cadastrului.


Datoriile statiunilor de cercetare vor fi sterse


Ministerul Agriculturii a pus ochii pe terenurile statiunilor de cercetare din toate judetele tarii si le va lua din suprafetele pe care le au in prezent. Statiunile de cercetare din tara vor trece in subordinea Ministerului Agriculturii si le vor fi sterse toate datoriile la bugetul de stat. O viitoare ordonanta de guvern va reglementa situatia acestor statiuni, ramase de izbeliste in ultimii 16 ani. "Acestea vor avea suprafete mai mici, pe care sa se faca doar cercetare, nu si productie, asa cum s-a facut ani de zile", a

declarat Costica Neata, directorul Directiei Agricole Vrancea. In judetul Vrancea exista doua statiuni de cercetare: Pomicola Focsani si Statiunea de Cercetari in Viticultura de la Odobesti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.