Local

Decebal Bacinschi: De unde sa stiu eu tot?

Iulia Crețu
5 iul 2006 879 vizualizări
Pentru utilizarea tarabelor din Obor, comerciantii vor achita 7 RON/mp, chiar daca Bacinschi n-are habar. Printre manifestarile dedicate orasului se numara competitii sportive, spectacole, simpozioane sau expozitii de flori.

Zilele municipiului Focsani vor debuta miine, de la orele 10.00, cu manifestari care, pina pe 9 iulie, vor coopta la actiuni sportive, artistice sau intelectuale atit pe cei tineri, dar si pe cei mai in virsta. Concomitent, la Obor, discipolii lui Bachus vor putea gusta si degusta produsele de la Festivalul Berii, tirgul fiind inchis pe perioada festinului cu bere si mititei. Municipalitatea a aprobat pentru buna desfasurare a sarbatorii un buget de 450 de milioane de lei, cu 100 de milioane mai putin decit pentru editia anterioara. In ultimii ani, sarbatoarea orasului a fost mutata, in functie de influenta politica, din Piata Unirii, in SUD si acum in Obor. Municipalitatea chiar vehicula la un moment dat optiunea pentru amplasarea festivalului in parcul Balcescu si chiar in Cring.


"Hai, chiar sinteti simpatici!"


De la mega-concertele din perioada roza a PSD, care au mincat de la buget miliarde de lei in fiecare an, s-a ajuns la organizarea sarbatorii la periferia orasului, fara surle si trimbite. Intrebat de ce s-a ales Oborul si nu Piata Unirii, primarul Decebal Bacinschi a motivat starea jalnica a pavajului din buricul tirgului! "Festivalul Berii il organizam impreuna cu Camera de Comert si Industrie in Obor. Deja am stabilit unde vor fi amplasate tarabele. La Festivalul Berii spectacolele vor fi sustinute numai de Ansamblul «Tara Vrancei»", a precizat ieri primarul Decebal Bacinschi. Edilul sef crede ca va stringe destul si din taxele percepute expozantilor, chiar daca a confundat ieri taxa de utilizare a domeniului public, de 7 RON/mp, cu taxa de terase, de 1 RON/mp. Ce-i drept, impozitul pentru terase a fost aprobat ceva mai recent de Consiliul Local. Contrazis de jurnalisti, primarul a izbucnit: "De unde sa le tiu eu pe toate? Chiar trebuie sa le tin minte? Trebuie sa stiu eu cit e pretul pe metru patrat in piata? Hai, chiar sinteti simpatici! Cu banii incasati de la agentii economici vom plati lumina si curatenia. Taxa de ocupare a domeniului public o vom incasa noi, primaria", le-a spus edilul sef jurnalistilor. Cu toate ca ar trebui sa le cunoasca pe toate in ceea ce priveste administratia locala, primarul da dovada ca atmosfera de vacanta si distractie l-a cuprins pina si pe el.


De toate pentru toti


Daca adolescentii au programate in cadrul Zilelor Focsaniului competitii de fotbal sau sah, adultii pot participa la vernisaje, simpozioane, serate muzicale sau festivaluri literare. De sarbatoarea orasului, autoritatile vor incerca sa ne bucure si spiritul prin organizarea de concerte de muzica culta ori populara, dar si expozitii de flori sau piese de teatru. Cei mai sportivi dintre focsaneni sint asteptati la Competitia de tenis "Vrancea Trophy", care isi va desemna cistigatorii pe 9 iulie, in ultima zi a sarbatorii.

Pina la debutul manifestarilor pregatirile sint in toi, iar organizatorii optimisti vis-a-vis de reusita. Ansamblul folcloric "Tara Vrancei" va organiza pentru cinefili, in cea de-a doua zi a manifestarilor,

vizionari ale unuia dintre cele mai apreciate filme romanesti, "Secretul lui Bachus". "Pregatim «Secretul lui Bachus», un film romanesc cu o tema care ne reprezinta si care a fost filmat chiar in Vrancea. Focsanenii merita sa vina. Sediul Ansamblului va gazdui si o expozitie de flori, spectacole de muzica sau o intilnire a pensionarilor", a declarat Maria Murgoci, directorul Ansamblului "Tara Vrancei".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.