Local

Eduard Corhana, noul secretar al municipiului

Dana Lepadat
5 mai 2006 4920 vizualizări
Interimarul din Primaria Focsani a fost devansat de juristul de la ITRSV Vrancea. Cariera profesionala a noului secretar s-a impletit cu partidele care s-au perindat pe la putere.

Ieri au fost afisate rezultatele concursului organizat pentru postul de secretar al municipiului Focsani, in urma caruia a fost desemnat cistigator juristul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vinatoare Vrancea, Eduard Corhana. Pe acelasi post a candidat si sefa Serviciului Juridic din primarie, Carmen Ghiuta, cea care a asigurat interimatul pina acum pe functia scoasa la concurs odata cu plecarea Luminitei Nicolau in avocatura. Absolvent al facultatii de drept din cadrul Fundatiei Academice "Petre Andrei", Eduard Corhana a detinut functia de secretar al Primariei Marasesti in perioada 1996-1999, dupa care a fost si sef de Birou Juridic la Prefectura Vrancea in timpul mandatului de prefect al lui George Baesu. Intimplator sau nu, din comisia de testare la concursul pentru secretar de municipiu a facut parte si secretarul general al Consiliului Judetean, Romeo Paul Postelnicu, care i-a fost si profesor de drept administrativ in facultate. Licentiat la Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, intrucit facultatea din Focsani nu era acreditata, noul secretar de municipiu a fost coleg cu "generatia de aur" a facultatii particulare Petre Andrei, adica nume sonore cum ar fi fostul prefect de Vrancea, Catalin Haret, deputatul PSD George Baesu (si fost prefect de asemenea) sau directorul Directiei Judetene de Munca si Solidaritate Sociala, Gheorghe Costin.


Corhana a trecut si prin politica


Dupa ce a fost coleg de partid cu fostul taranist Catalin Haret si apropiat al pesedistului George Baesu, care l-a si recomandat pentru postul de consilier juridic la ITRSV Vrancea, dupa schimbarea Puterii, Eduard Corhana a virat catre liberali la sugestia lui Mihai Copaci. Anul trecut a depus o cerere de

inscriere in PNL despre care nu stie daca a fost sau nu aprobata. "Am ales PNL-ul pentru ca am dorit sa fac ceva in domeniul in care lucrez, iar daca iti doresti sa faci ceva intr-adevar, trebuie sa intri in joc. Concursul pentru postul de secretar de municipiu mi s- a parut chiar de inalta tinuta. Au fost imbinate elementele de teorie cu cele practice, ceea ce mi s-a parut exceptional. Nu ma asteptam sa obtin postul, dar sper sa ma descurc. Am mai lucrat pe un asemenea post la Primaria Marasesti, dar nu se compara cu Focsaniul, oras care este virful judetului", ne-a spus Eduard Corhana. Actualul secretar municipal a avut pina acum si citeva tentative esuate de intrare in magistratura si in avocatura, el fiind

de asemenea si prodecanul Colegiului Juristilor din Vrancea. Cea care a asigurat pina acum interimatul la Primaria Focsani, jurista Carmen Ghiuta, a declarat ca nu va contesta hotarirea juriului. "Concursul a fost organizat in mod legal si nu voi depune contestatie pentru ca nu are rost. Am obtinut doar 112 puncte iar contracandidatul meu a avut 123. Atit am putut sa fac sub imperiul emotiilor", ne-a spus sefa Serviciului Juridic al Primariei Focsani.



Incompatibilul Corhana


Proaspatul secretar Eduard Corhana are un trecut extrem de interesant. Consilier juridic fiind la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vinatoare (ITRSV) Vrancea, Eduard Corhana a facut, in luna februarie a anului trecut, obiectul unui caz de incompatibilitate remarcat in raportul Corpului de control al

ministrului Gheorghe Flutur. Primele nereguli descoperite de oamenii ministrului in ceea ce a numit presa "filiera ciresul" au fost legate de incompatibilitatea consilierului juridic si situatia din fisa

postului a altor doi angajati ai ITRSV. Prin Deciziile nr. 17/10.08.2004 si nr. 26/01.11.2004, directorul executiv de atunci al ITRSV Focsani, Alexandru Lefter, a aprobat ca Eduard Marian Corhana, consilierul juridic al acestei institutii, sa faca parte din organele colective de conducere la Asociatia Obstilor Vrincene - Filiala Ocolul Silvic Naruja si la Obstea de Mosneni. Pentru activitatea depusa, Corhana a fost retribuit lunar si de catre aceste asociatii in pofida faptului ca era si salariat in cadrul ITRSV. In

acest caz a existat un evident conflict de interese, incalcindu-se prevederile art. 94 din Legea nr. 161/2003, privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice. Cel putin, asa se specifica in raportul de anul trecut, care incrimina astfel conflictul de interese pe care Alexandru Lefter pare sa-l fi trecut cu vederea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.