Local

3000 de bolnavi psihic in Vrancea

Liliana Nenciu
18 feb 2006 1659 vizualizări
Din cauza inmultirii cazurilor de boli psihice laboratorul de sanatate mintala din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Judetean s-ar putea transforma in Centru de Sanatate Mintala. In Vrancea sint 2803 bolnavi psihic, dintre care 25 foarte periculosi.

Saracia, fapul ca statul nu le ofera oamenilor siguranta zilei de miine si un trai decent, tot mai multi vrinceni se prezinta la medicii psihiatri pentru a le cere ajutorul. Medicii spun ca primavara si toamna sint in general perioadele in care apar noi cazuri de depresii, de schizofrenii si tulburari de comportament. Numarul de paturi unde pot fi internate aceste persoane, care pot pune in pericol populatia sint limitate, iar Vrancea face fata cu greu numarului mare de cereri. "Numarul bolnavilor psihic din Vrancea a crescut simtitor, ajungind la aproape 3000 de persoane. Dintre acestia 25 sint persoane foarte periculoase, iar pentru tratarea acestora apelam la spitale de specialitate bine pazite din alte judete. Cel mai des, vrincenii cu boli psihice grave ajung la Buzau, la Socola, deoarece la noi nu prea sint locuri si unele sectii nu au paznici si gratii", spune Dima Cozma, directorul DSP Vrancea. In prezent, in Vrancea, bolnavii psihic cronici sint tratati la Spitalul Dumbraveni, cei acuti la Spitalul Odobesti, in cadrul sectiei de Psihiatrie a Spitalului Focsani, la Centrul Medical Focsani si in cadrul Ambulatoriului de Specialitate Focsani. "In sectia de Psihiatrie sint internati in medie 35-40 de bolnavi, iar sectia de pshiatrie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani are un numar de 42 de paturi. Au existat perioade cind sectia a fost supraaglomerata, solicitarile fiind foarte multe", a declarat medicul Elena Tocari, seful sectiei de Psihiatrie a Spitalului Focsani. Pentru a rezolva aceasta problema, specialistii din cadrul Ministerului Sanatatii au promis ca incepind din acest an se vor infiinta mai multe Centre de Sanatate Mintala, prin transformarea Laboratoarelor de Sanatate Mintala. Centrele de Sanatate Mintala vor asigura continuitatea ingrijirilor in comunitate a persoanelor cu tulburari psihice.


20% din populatie afectata de tulburari psihice


Deocamdata, conducerea Directiei de Sanatate Publica Vrancea nu a fost instiintata oficial de infiintarea acestor centre, insa medicii cred ca laboratorul de sanatate mintala din cadrul Ambulatoriului de

Specialitate al Spitalului s-ar putea transforma in Centru de Sanatate Mintala. "In ambulatoriu se adreseaza foarte multi oameni care sufera de diferite boli mintale. Ar fi binevenit un astfel de centru, mai ales ca echipa terapeutica va colabora cu medicii de familie din teritoriu, oferindu-le asistenta si suport in furnizarea de ingrijiri de sanatate mintala", ne-a spus Vasile Costin, director adjunct in cadrul DSP Vrancea. Conform oficialilor MS, aceste centre vor asigura asistenta primara si asistenta psihiatrica ambulatorie unui numar de aproximativ 150.000 "" 300.000 de persoane cu probleme de sanatate mintala si va fi amplasat in cadrul comunitatii. Vrincenii ale caror boli s-au agravat sint tratati la Spitalul Dumbraveni, care are 90 de paturi. Directorul spitalului spune ca ar fi bine ca sa se infiinteze centre de sanatate mintala. "Am avea nevoie cam de 10 miliarde ca sa le facem conditii cit de cit decente bolnavilor psihic. Sectia noastra este mereu aglomerata cu bolnavi psihic periculosi, iar asistentii se chinuiesc foarte mult cu ei", spune Costel Negoescu, directorul Spitalului Comunal Dumbraveni. In prezent, in Romania exista peste 206.000 de bolnavi ale caror boli psihice s-au cronicizat si 38 de spitale de specialitate. Decizia de infiintare a acestor centre a fost luata ca urmare a faptului ca tulburarile psihice afecteaza pina la 20% din populatia adulta, iar in tara, ca si in Vrancea, exista un deficit de medici. Autoritatile sanitare apreciaza ca deficitul de medici psihiatri este de aproximativ 750 la nivel national.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.