Local

RoXena, agenta care pune infractorii cu botul pe labe

Silvia Vrînceanu Nichita
3 dec 2005 3439 vizualizări
Agentul de politie Roxana Dediu este prima femeie politist din judetul Vrancea care s-a inrolat in rindurile mascatilor, intervenind cot la cot cu peste 30 de barbati la cele mai periculoase misiuni. Supranumita de colegi "RoXena", ea a fost nevoita sa treaca citeva teste considerate extrem de dure. Comisarul sef Gabriel Andronic mai are nevoie de doua femei in trupa, dar spune ca nu are de unde sa le ia.

De citeva luni, Departamentul Politiei de Interventie Rapida din IJP Vrancea se mindreste cu prima femeie care a facut fata cu brio antrenamentelor dure impuse luptatorilor de elita. Imbracata in combinizon negru si cu cagula pe fata, agentul Roxana Dediu, in virsta de 23 ani, intervine cot la cot cu colegii barbati acolo unde situatia devine exploziva, la rapiri, omoruri, atacuri armate, evadari sau reglari de conturi in stil mafiot. Ascunzindu-si identitatea, "mascatii" sau "oamenii negri", dupa cum li se mai spune, sint chemati acolo unde celelalte dispozitive ale politiei nu reusesc sa faca fata. Pentru a nu risca sa fie atacati pe strada, in timpul misiunilor nu-si spun pe nume. Pe singura femeie din trupa, "mascatii" au botezat-o "RoXena", aluzie la binecunoscuta printesa razboinica. Roxana s-a indragostit imediat de noul ei job, chiar daca nu s-a gasit o costumatie de dama pentru ea.


Antrenament in boncancii colegului


Timp de doi ani, agentul de politie Roxana Dediu a fost ajutor de sef de post in comuna Urechesti, fiind printre primele femei politist trimise de sefii politiei sa mentina ordinea si linistea publica la tara. Dupa un timp a decis ca are nevoie de un serviciu cu mai multa adrenalina. A depus mai multe cereri si, in vara, a fost admisa la testele sportive pentru a deveni prima femeie din judet purtatoare de cagula. A fost nevoita sa astepte intrucit luptatorii de la interventii speciale trebuie sa aiba exerienta de minim doi ani in alte servicii din politie. "Mi-am dorit foarte mult sa intru in detasament si am reusit. Aici trebuie sa-ti placa ceea ce faci. A sunat telefonul am si plecat! Indiferent unde sint, in momentul in care telefonul suna am obligatia sa fiu echipata complet in 10 minute pe timp de vara si in 15 minute iarna. Trebuie sa ai conditie fizica foarte buna ca sa faci fata, dar colegii sint extraordinari si m- au invatat tot ce trebuie sa stiu. Am numai cuvinte de lauda la adresa lor. Cind sint in misiune, daca-i tai nu curge singe! Sint atit de incordati de nici nu zici ca sint cei cu care vorbeai in urma cu citeva minute. Desi este greu, consider ca regulile impuse sint de bun simt si trebuie sa le respecti pentru a nu pune in pericol viata ta si pe a celorlalti", ne-a dezvaluit agentul Roxana Dediu. Singura femeie de la "mascati" ne-a dezvaluit ca nu i s-a confectionat un combinezon special pentru misiuni, ci a luat costumatia, inclusiv bocancii, de la un coleg care a demisionat recent din detasament. De altfel, in grup, atunci cind are cagula pe fata, putine lucruri ii tradeaza feminitatea.


Arsenal la purtator


Actionind doar la ordinul sefului IJP Vrancea, Detasamentul de Politie pentru Interventie Rapida intervine in zone si medii cu potential criminogen ridicat, pentru prinderea infractorilor periculosi, a dezertorilor, pentru eliberarea ostaticilor, dar si pentru aplanarea actelor de tulburare a ordinii publice si a conflictelor deschise, cu evolutie violenta, cele mai multe misiuni avind loc noaptea si in week-end, atunci cind infractorii ies din ascunzatori. Practic, cagulatii actioneaza in situatii pe care cei mai multi dintre noi le vedem doar in filme. Pistol mitraliera cu laser pentru a nu rata tinta, lansator de grenada, spray lacrimogen, baston cu electrosocuri sint citeva din obiectele care intra in recuzita agentului Roxana Dediu atunci cind pleaca sa-i linisteasca pe raufacatorii din judet. "RoXena" ne-a dezvaluit ca incearca chiar sa para barbat in timpul misiunilor si asta din cauza prejudecatilor intilnite in mediul infractional. "Uneori ma tradeaza parul. Cagula te ajuta sa ai o viata cit de cit linistita, te scuteste de eventuale razbunari din partea infractorilor pe care, poate, i-ai umilit in timpul unei descinderi. Si inca ceva, are un impact psihologic foarte mare asupra oamenilor", ne-a mai spus ea. Dupa cum spune comisarul sef Gabriel Andronic, seful cagulatilor vrinceni, pe linga faptul ca este un agent competent, era nevoie de o femeie in trupa, intrucit perchezitiile corporale se fac doar de catre persoane de acelasi

sex. "Tot ce e femeie, intra pe mina Roxanei", ne-a spus Gabi Andronic, cel care conduce Detasamentul de Interventie Rapida inca de la infiintare, din februarie 2001. Desi "cagulatii" mai au nevoie de cel putin doua "amazoane", seful spune ca sint greu de gasit datorita duritatii antrenamentelor de care poate depinde supravietuirea luptatorilor in situatii limita. "Daca nu era buna, Roxana nu avea ce cauta la noi. La mascati se lucreaza pe baza de voluntariat. Daca nu vrei, nu te obligam! Daca esti aici si la toaleta trebuie sa ai telefonul cu tine pentru ca nu stii niciodata cind suna. Mai avem nevoie de inca doua femei, ca sa avem echipa completa, dar nu le gasim. Aici este nevoie de disponibilitate, calitate si vointa. Politiste sint dar de la a vrea si pina la a putea ...", ne-a spus seful "cagulatilor" vrinceni.


Misiune in lacrimi la inundatii


Intre antrenamentele baietilor si ceea ce face agentul Roxana Dediu nu este, practic, nici o diferenta. Fie ca e vorba de barbati sau femei, cei care nu trec baremele specifice acestui loc de munca sint exclusi fara drept de apel din detasament daca nu recupereaza in 7 zile. "In bocanci stau ei, in bocanci sta si ea! Au acelasi program, aceleasi sedinte de tragere, care in cazul lor sint mult mai precise. Aici nu se merge pe principiul ca daca esti femeie stai deoparte. In primul rind, toate persoanele care intra in

contact cu noi sint controlate. Tot ce e femeie intra pe mina Roxanei. Uneori lupta e pe viata si pe moarte si e important sa-ti invingi frica, care este al doilea inamic, si sa fii pregatit pentru orice", ne-a mai spus comisarul sef Gabriel Andronic. Dar pina la urma viata e tot ce conteaza, dupa cum a punctat Roxana Dediu. Desi a participat la multe misiuni, cel mai mult a impresionat-o ceea ce a facut in timpul inundatiilor catastrofale din luna iulie, cind luptatorii si-au scos cagulele de pe fata si au desfasurat peste

50 de misiuni terestre si aeriene de salvare si aprovizionare a sinstratilor cu apa si hrana. "Le-am dus pina si pensiile cu elicopterul", ne-au spus mascatii. Agentul de politie Roxana Dediu are amintiri placute si din perioada in care lucra la postul de politie, cind nu se purta cu oamenii atit de dur. "Oamenii de la sat sint mai respectuosi si stiu ca poti sa-i ajuti. In oras, ca politist esti un om oarecare sau mai putin decit atit".


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.