Local

22 de subofiteri vor sa devina ofiteri de politie

Matei Bratu
19 nov 2005 952 vizualizări
Doar jumatate dintre agentii cu facultate s-au inscris la concurs

Agentii de politie care au absolvit cursurile unei facultati au acum ocazia sa treaca in corpul ofiterilor. Inspectoratul de Politie Vrancea a scos la concurs patru functii de ofiter prin recrutare din sursa interna,

din rindul agentilor absolventi cu diploma de licenta ai unor institutii de invatamint superior. Cele patru functii sint ofiter specialist principal II Cercetari Penale la Politia Focsani, ofiter specialist II Serviciul

Criminalistic la Politia Focsani, ofiter principal II Serviciul de Investigare a Fraudelor la IJP Vrancea si ofiter principal II Cercetari Penale la Biroul de Politie Gugesti. Pentru a deveni ofiteri, agentii de politie trebuie sa fie absolventi ai unei institutii de invatamint superior cu examen de licenta de lunga durata, sa fie declarati "apt" medical, fizic si psihologic, sa fie apreciati in ultimii doi ani cu calificativul de cel

putin "Foarte Bun", sa nu se afle sub efectul vreunei sanctiuni disciplinare si sa fie cunoscatori ai unei limbi straine de circulatie internationala. Concursul va cuprinde doua etape, una eliminatorie, ce

consta in examinarea psihologica, fizica, verificarea cunostintelor la o limba straina si verificarea cunostintelor de utilizare a calculatorului. Pentru a fi declarati "admis" candidatii trebuie sa obtina minim nota 7 la fiecare din ultimele doua probe. Etapa a II-a a concursului cuprinde un test grila care se va sustine in data de 21 noiembrie. Pentru aceste functii s-au inscris 22 de agenti de politie. In cadrul politiei vrincene lucreaza insa 45 de agenti de politie care au absolvit o facultate si au obtinut recent si diploma de licenta. Desi acestia primesc ceva bani in plus la salariu pentru ca au studii superioare nu se multumesc cu atit si isi doresc sa intre in corpul ofiterilor. Multi dinte ei ar dori sa lucreze

ca si ofiteri tot la serviciul unde au fost simpli agenti, fapt mai greu de realizat pentru ca nu sint functii libere pentru toti.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.