Local

Zi cu ghinion de Sf. Dumitru la Ciorasti

Dan Chiriac
28 oct 2005 814 vizualizări
20 de zilieri care au muncit in zi de sarbatoare au fost la un pas de moarte u remorca tractorului in care se aflau s-a rasturnat intr- o panta

Ziua de miercuri putea fi una fatala pentru mai multi muncitori care

au mers la cules porumbul pe un cimp din comuna Ciorasti. Chiar

in ziua in care crestini serbau Sf. Dumitru, circa 15 muncitori

sezonieri au fost la treaba la un cetatean din comuna Ciorasti.

Dupa o zi intreaga de munca, la ultimul transport cu porumb, in

cele doua remorci atasate unui tractor s-au urcat si oamenii care

au fost tocmiti la cules, in total 20 de oameni. Cu circa un

kilometru inainte de a ajunge in comuna, tractorul s-a rasturnat

intr-o panta abrupta. Pentru ca cel care conducea tractorul a

apucat sa vireze incercind sa se redreseze, cei din remorca au

sesizat pericolul, iar unii au sarit din mers. Unii dintre ei au scapat

doar cu rani usoare, insa patru se afla in prezent internati cu

traumatisme. Printre cei raniti se afla si Florentina Ali, o

adolescenta de 14 ani, insarcinata, care a suferit traumatism

toracic. Aceasta se afla in sectia de Chirurgie-Ortopedie Infantila si

va mai fi tinuta sub observatie medicala. "Fata a suferit un

traumatism toracic, insa starea acesteia este buna. Nu va pot

spune in schimb daca sarcina a fost sau nu afectata", a declarat

un cadru medical din sectie. La spital au mai ajuns si soferul

tractorului, Cristinel Andrei, de 19 ani, Lenuta Ali, de 17 ani si

Ghencea Mariana, de 22 ani. Cei trei sint internati in sectia de

Ortopedie, insa nici unul dintre ei nu are leziuni grave care sa le

puna viata in pericol. Conform cercetarilor facute de organele de

politie, soferul nu detinea permis de conducere. Acesta a declarat

ca vehiculul s-a rasturnat si datorita faptului ca remorcile nu aveau

frina autonoma, iar acestea au impins in tractor care s-a rasucit.

Una dintre femeile internate sustine ca soferul se afla la a doua

cursa si ca patronul i-ar fi cerut expres acestuia sa mearga pe

drumul pe care s-au rasturnat. "Soferul a vrut sa o ia prin alta

parte, insa patronul i-a zis sa mearga pe acolo. Am inceput sa

tipam cind s-a inclinat tractorul si remorca dupa care s-au rasturnat

si nu mai tin minte nimic", a declarat Lenuta Ali. Tot din cercetarile

Politiei s-a retinut ca in tractor si remorca ar fi fost 8 persoane in

conditiile in care toti cei internati sustin ca aceia au fost doar cei

ajunsi la spital si ca in realitate au fost mai multi. Chiar si medicii s-

au mirat ca victimele au scapat doar cu atit. Se pare ca pina la

urma, Sfintul Dumitru a fost protector.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.