Local

Politistii rutieri trebuie sa se poarte ca domnisoarele de la pension

Matei Bratu
24 aug 2005 568 vizualizări
Politistii rutieri sint obligati sa aiba o tinuta si un comportament ireprosabil in timpul serviciului, potrivit unei dispozitii a ministrului Vasile Blaga. Acestia trebuie sa poate centura de siguranta si nu au voie sa mestece guma la fiecare doua ore rutieristii au dreptul la zece minute de pauza.

De la inceputul acestei saptamini a intrat in vigoare noua dispozitie a ministrului Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, referitoare la modul de actionare si prezentare a politistului de la circulatie. Fata de vechea dispozitie, acum politistul este obligat ca in timp ce se afla in serviciul de patrulare sa poarte centura de siguranta, nu are voie sa foloseasca telefonul mobil pe timpul deplasarii sau sa mestece guma. La fiecare doua ore insa, politistii au dreptul la zece minute de pauza. De asemenea, pe parcursul executarii atributiunilor de serviciu, politistul rutier trebuie sa poarte tinuta regulamentara curata, ingrijita, permanent ajustata pe corp, sa aplice pe uniforma, in permanenta, la loc vizibil, insigna cu numarul matricol personal de identificare, sa aiba capul acoperit cu sapca, caciula sau sepcuta, exceptie facind situatiile in care acesta se afla in masina de patrulare si sa se adreseze cu politete, tact si discernamint cetatenilor. Politistii nu au voie sa consume bauturi alcoolice in timpul serviciului sau sa vina la munca intr-o stare vadita de oboseala si nici sa paraseasca postul sau itinerariul de patrulare, fara aprobarea sefului. Politistii care actioneaza in patrula auto vor efectua patrularea tronsonului aflat in responsabilitate cu o viteza ce nu trebuie sa depaseasca 40 km/h, vor folosi mijloacele de avertizare sonora si luminoasa cind se afla intr-o misiune ce nu sufera aminare, vor circula cu viteza adaptata care sa asigure prevenirea accidentelor de circulatie.


Se interzice controlul in trafic


Potrivit noii dispozitii, s-au modificat si obligatiile politistului rutier la oprirea autovehiculelor, astfel ca acum rutieristul este obligat sa se deplaseze pina in dreptul usii soferului, pastrind o distanta suficienta pentru a nu fi lovit cu portiera in cazul deschiderii bruste a acesteia, unde se va adresa cu formula: \'\'Buna (dimineata, ziua, seara sunt ... (gradul profesional, numele si unitatea de politie din care face parte)\'\', dupa care va solicita pe un ton politicos, dar ferm, sa i se inmineze documentele pentru control. Totodata, politistul trebuie sa-i comunice contravenientului motivul opririi, abaterea comisa si sanctiunea prevazuta de lege, dupa care se va proceda la intocmirea documentelor de constatare, solicitind conducatorului auto sa ramina in autovehicul. Daca acesta manifesta intentia de a cobori cu scopul de a veni la autovehiculul politiei, politistul va insista ferm sa ramina in autovehicul pina la terminarea procedurii de completare a documentelor de constatare. Este interzis controlul de rutina asupra traficului rutier. Oprirea autovehiculelor pentru control se va face atunci cind, prin observare directa ori cu mijloacele tehnice certificate, se constata incalcarea regulilor de circulatie, precum si atunci cind exista date si informatii ca s-au comis infractiuni sau contraventii. "Odata cu constatarea faptei si stabilirea fara echivoc a vinovatiei, politistul trebuie sa procedeze in mod ireversibil la indeplinirea procedurii stabilite de lege, refuzind categoric orice fel de propuneri de abandonare a actiunii intreprinse, concomitent cu atentionarea asupra agravarii situatiei celor in cauza, sub aspectul incriminarii lor ca faptuitori ai unor acte de coruptie, daca acestia insista pentru neluarea masurilor legale", se arata in noua dispozitie a ministrului. "Masurile impuse par a fi un lucru normal. E de datoria politistului sa vorbeasca frumos sau sa aiba o tinuta corespunzatoare. In general, si pina acum oamenii nostri aveau un astfel de comportament. Nu neg ca poate mai sint si politisti care au un comportament anormal. Dar acestea sint cazuri izolate", ne-a spus subcomisarul Adrian Huzum, de la SPR Vrancea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.