Local

Focsanenii au din nou gaze naturale si apa calda

Marius Grigorescu
21 iul 2005 926 vizualizări
Reparatiile au costat 30 de miliarde de lei

Incepind de ieri, focsanenii au fost racordati din nou la reteaua de gaze naturale. Muncitorii Distrigaz Sud au reconectat toate scarile din oras, fiecare familie putind utiliza in mod normal gazele naturale. Si agentii economici paralizati din cauza sistarii gazelor naturale si-au reluat incepind de ieri productia. Potrivit ministrului Ioan Codrut Seres, echipele de interventie Transgaz au reusit sa monteze marti seara magistrala de 100 de metri care aproviziona Distrigaz Sud, distribuitorul gazelor naturale in Focsani. Potrivit specialistilor, solutia adoptata consta in montarea conductei de transport al gazului, pe toata lungimea avariata, intr-alta conducta cu diametrul mai mare, peste care s-a injectat ciment pentru a asigura stabilitatea conductei pe albia riului. Costurile intregii operatiuni au fost estimate la 30 de miliarde de lei vechi, bani ce vor fi suportati integral de catre societatea Transgaz. "Echipele noastre au plecat pe traseu de la ora 6.00 pentru a repune in functiune sistemul de distributie catre populatie. Nu pot spune daca vor mai apare probleme pentru ca, ati vazut, natura este imprevizibila", a declarat directorul Distrigaz Sud Focsani, Vasile Draghici. Tot de ieri si societatea de productie si distributie a energiei termice in sistem centralizat, SC ENET SA Focsani, a inceput furnizarea apei calde menajere catre populatie. Directorul ENET, Valter Popescu, spune ca societatea de termoficare este pregatita sa faca fata cerintelor ridicate ale populatiei, avind in vedere faptul ca apa calda a fost sistata acum o saptamina, in momentul in care magistrala de gaze a cedat furiei apelor. "Furnizam catre punctele termice apa calda dupa programul normal. Speram sa facem fata virfului de sarcina ce va apare in jurul orei 19.00, dar nu cred ca vor fi probleme deoarece ne-am pregatit la parametri normali", a declarat directorul Valter Popescu. Ieri a aparut insa si prima problema pentru lucratorii ENET care munceau pentru a remedia o conducta sparta din Bulevardul Independentei. Directorul ENET a dat insa asigurari ca, pina la venirea serii, avaria va fi remediata de muncitorii societatii de termoficare pentru ca toti focsanenii sa beneficieze de apa calda menajera.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.