Local

Tentativa de omor la Penitenciarul Focsani

Matei Bratu
10 iun 2005 1740 vizualizări
Agresorul l-a ranit pe colegul sau de celula cu un cutit improvizat. Victima a ajuns cu laringele sectionat la Spitalul Rahova din Bucuresti. In urma cu ceva timp, agresorul a mai fost sanctionat disciplinar de conducerea puscariei.

Un detinut de la Penitenciarul Focsani a fost injunghiat, ieri dimineata, de un coleg de celula. Potrivit informatiilor furnizate de directorul penitenciarului, inspectorul sef principal Ionel Cel-Mare, in jurul orelor 9.00, intre detinutii Ciprian Constantin (19 ani), din Buzau si Vasile Lungu (21 de ani), din Focsani, a izbucnit o discutie in contradictoriu. "In timp ce se aflau la curtea de plimbare, cei doi au avut o cearta violenta, iar urmare a unei reactii nervoase a detinutului Vasile Lungu, acesta l-a lovit cu un cutit improvizat in zona gitului pe colegul sau de camera, Ciprian Constantin", ne-a declarat comandantul Penitenciarului Focsani. Cutitul folosit de Lungu pentru rezolvarea problemelor ivite intre el si colegul de celula era unul improvizat. "Din bucatile de platbanda de la patul din celula, Lungu si-a fabricat un cutit artizanal, pe care l-a ascutit, prin frecare, de ciment", mai spune Ionel Cel-Mare. Imediat dupa ce a fost injunghiat, Ciprian Constantin a fost dus la cabinetul medical din incinta penitenciarului. "S-a intervenit imediat pentru stabilizarea acestuia. Avea o rana destul de profunda la git si am decis sa-l transportam de urgenta la Spitalul Judetean. Important este ca a supravietuit si a ajuns in viata la Bucuresti", ne-a spus Petrica Nita, medicul sef al Penitenciarului Focsani.


Detinutul a fost operat la Spital, dupa care a fost transferat la Bucuresti

Detinutul a fost transportat la sectia UPU a Spitalului Judetean, sub escorta a doi subofiteri. "A ajuns in stare grava, avea hemoragie externa. La noi a stat foarte putin timp, pentru ca necesita interventie chirurgicala, avea o sectiune de laringe, care nu suporta aminare", ne-a spus Cosmin Cirlan, asistent sef la UPU. Apoi, detinutul a fost operat de medicul Liviu Petrea, care a luat si decizia de a-l transfera la Bucuresti. "In jurul orelor 11.00, am fost solicitati pentru transportul unui detinut in virsta de 19 ani la Rahova. Starea sa de sanatate era foarte grava si pentru calmare a fost sedat", ne-a declarat medicul Cristina Roman, purtatorul de cuvint al SAJ Vrancea. Detinutul a fost transportat la Spitalul Penitenciar Rahova, sub atenta supraveghere a sefului SAJ Vrancea, doctorul Nicolae Varasciuc, dar si sub escorta a doi subofiteri, care il vor pazi non-stop pe Ciprian Constantin.

Incidentul dintre cei doi detinuti s-a petrecut in momentul in care acestia se aflau in curtea de plimbare. Comandantul puscariei spune ca cei doi gardieni care supravegheau curtea nu au nici o vina. "Erau aproximativ 50 de detinuti, iar cei doi gardieni nu puteau observa imediat toate miscarile acestora. Gardienii nu au nici o vina si nu sint pasibili de nici o sanctiune", mentioneaza Ionel Cel-Mare. Ciprian Constantin era inchis la Mindresti din anul 2004 si avea de executat o pedeapsa pentru comiterea infractiunii de furt calificat. Pe de alta parte, agresorul, Vasile Lungu, era inchis din anul 2003 pentru comiterea unei tilharii. Ambii erau recidivisti. Mai mult, Vasile Lungu a mai fost sanctionat disciplinar o data de catre conducerea penitenciarului, pentru ca a fost gasit cu un cutit improvizat asupra sa. Cercetarile in acest caz au fost preluate de Parchetul de pe linga Tribunalul Judetean Vrancea, iar agresorul risca sa se aleaga cu o noua condamnare, de aceasta data pentru comiterea infractiunii de tentativa de omor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.