Local

15 septembrie, înainte de 1989, în bătrânul Focșani - nostalgii de elev

Daniel Muşat-Mureşanu
15 sep 2020 8188 vizualizări

Cu ocazia deschiderii noului an școlar – chiar și în condiții de pandemie – am scris câteva amintiri ce vor face parte dintr-un capitol al cărții „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii” – amintiri ce sper să trezească sentimente nostalgice din viața de elev trăită în bătrânul oraș Focșani.

„În rândul patru, banca de la geam E un crâmpei din viața mea În rândul patru, locul meu era, Și-oriunde-aș fi, cât voi trăi, nu-l voi uita.” (versuri Dan Spătaru)

Dragii mei prieteni focșăneni, au trecut 38 de ani de la absolvirea liceului și iată că nu mi-am uitat nici în ziua de astăzi locul din banca unde am învățat cu mult drag. Și pentru că se redeschid școlile, și începe un an nou (cu multe necunoscute), doresc să vă readuc în memorie cum începea școala pe 15 septembrie în bătrânul Focșani.

Vreau să fac o mică cronologie în rândurile următoare și să retrăiesc alături de dumneavoastră crâmpeie din viața de elev. Așadar, voi începe cu 15 septembrie 1970, strada Greva de la Grivița, numărul 20. Îmi aduc aminte de acea zi ca și cum ieri s-ar fi întâmplat. M-am trezit dis-de-dimineață (deși noaptea nu prea am dormit) bucuros și nerăbdător să pășesc pe aleea ce mă purta către școala numărul 3. O numesc „alee”, deoarece casa mea era lipită de vechea școală. La ora 7:30, de mână cu draga mea mamă, am plecat spre piață, care era foarte aproape de locația mea, de unde aceasta a cumpărat un buchet mare de flori pentru doamna învățătoare, care timp de patru ani urma să îmi fie dascăl. Doamna Elena Andrei, prima mea icoană din școală, odată cu promoția mea își încheia activitatea didactică. După mulți ani la catedră, îi venise rândul să iasă la pensie, eu făcând parte din acea promoție. După ce mama a ales un buchet frumos de flori, ne-am îndreptat cu emoție spre curtea școlii. Străzile erau pline de copii și era multă veselie. Eram curios să o cunosc pe doamna învățătoare, dar și pe colegii de clasă. Pășind în curtea școlii, aceeași emoție mă cuprindea, dar eram plin de speranțe și încredere. Mergeam strâns de mâna mamei și după câțiva pași, ne-am oprit lângă o doamnă cu părul argintiu (dovadă că era spre apusul carierei), îmbrăcată în negru, deoarece în vara aceea își pierduse soțul. Era doamna învățătoare Elena Andrei. Zumzetul din curtea școlii semăna mai degrabă cu un roi de albine ce se retrage în stupi.

M-am așezat lângă niște fetițe și băieți ce purtau uniforme de elev, și am ascultat cu atenție cuvântul de deschidere al anului școlar 1970, rostit de domnul profesor de matematică – directorul școlii numărul 3 – domnul Alexandrescu. După terminarea discursului, am fost poftiți în clase. Fiind o școală veche și acum îmi sună în urechi scârțâitul podelei mâncat de cariile vremii. M-am întrebat câte generații de copii au stat în acele bănci vechi cu miros de lemn prăfuit de timp. Nu mi-am găsit răspuns la întrebarea mea, deoarece doamna învățătoare a strigat catalogul și am făcut cunoștință. M-am bucurat de prezența colegilor mei, am aflat cum îi cheamă și am fost încântat să aflu că mulți dintre ei locuiau în cartier cu mine, în apropiere de piață. Îmi amintesc cu mult drag și acum de colegele și colegii mei cu care, din păcate, mă întâlnesc tot mai rar. Aș aminti pe câțiva dintre cei cu care am împărțit aceeași clasă și poate ... cu această ocazie își vor aminti unii de alții: Gabriel Golubovici, Marian Jugănaru (care trăiesc în Canada), Gabriel Diaconu (care trăiește în Anglia), Florin Iordănescu (Italia), temutul Silică Vlad (care nu a dus o viață prea bună), Lucica Faniciu, Maricica Trifan, Viorica Pavel, Manuela Dumitrașcu, Cristina Cirimbei etc. Alături de colegele și colegii mei am împărțit clipe frumoase timp de patru ani, clipe care acum sunt amintiri așternute ca o ninsoare în sufletul meu.

Tot la școala generală numărul 3, mi-am făcut prieteni și din alte clase și cu care astăzi, cu mult drag țin legătura – mândri fiind că am fost elevii bătrânei școli. O amintesc pe Camelia Benea Manea (Italia), Zidărescu Emanuela (Focșani), Dorin Moldoveanu (Focșani), ing. Iulian Vascu (București) și mulți alții. Noi, fiind copii dați de la 7 ani la școală, am fost clasa întâia A, ceilalți colegi care aveau 6 ani, erau clasa întâia B. Ei aveau o doamnă învățătoare pe nume Țibrea. Tot dintre doamnele învățătoare care au slujit la vechea școală numărul 3 le amintesc: Bartolomeu, Mateescu, Duca, Onu. Doamna învățătoare Elena Andrei locuia pe strada Ecaterina Varga, casă care și acum există. Tot din acea perioadă îmi amintesc de domnii profesori: Alexandrescu (matematică – director), Ioan Vlaicu (limba română – director), Teodorescu (matematică), Dediu (matematică), Năvodaru (istorie), Kalustian (română), Nanu (educație fizică). Pentru doamna învățătoare Elena Andrei, îmi aduc aminte foarte bine că în ziua de 8 Martie 1972, i-am pregătit o surpriză, realizând o serbare, o serbare pentru care ne-am pregătit singuri în mare secret cu vreo trei săptămâni înainte. Totul a ieșit atât de frumos, cântecele și poeziile fiind interpretate de noi, fără cusur. Pe vremea aceea învățam în anexa școlii numărul 3, situată pe strada Mureșului, clădire care există și astăzi, din păcate părăsită. Doamna învățătoare ne-a apreciat foarte mult sârguința noastră. M-am bucurat de douăsprezece toamne superbe purtând data de 15 septembrie. În acele vremuri, data de 15 septembrie era ca o sărbătoare trecută cu roșu în calendar. Doar să se fi nimerit ca 15 să pice într-o duminică, dar cu siguranță pe 16 eram în curtea școlii. Niciodată, în perioada comunistă, nu a început anul școlar în altă zi.

Străzile bătrânului meu Focșani erau inundate de elevi de școală generală și liceu în această dată. Toate aleile erau pline de uniforme școlare, șepci și panglici albe. Tot orașul era un curcubeu de flori. Curțile școlilor răsunau de glasurile fericite ale elevilor. Vedeai la orice pas grupuri – grupuri de elevi veseli că s-au regăsit după trei luni de vacanță, minunata vacanță mare de vară. Vă povesteam la început că doresc să vă prezint o scurtă cronologie de elev. Din clasa a V-a am fost nevoit să mă mut în cartierul Sud, unde părinții mei au primit repartiție la un apartament de la blocurile nou construite. Acolo s-a petrecut un alt capitol frumos din viața de elev, elev de gimnaziu de această dată. Spre deosebire de alte școli și clase, promoția mea 1974 – 1978, a adus o noutate în învățământul vrâncean. Dacă în clasele I – IV, elevii care aveau șapte ani erau în clasa A, acum, la școala din sud (liceul Pedagogic), băieții erau în clasa A, iar fetele în clasa B. A fost o experiență unică, deoarece după noi nu s-a mai întâmplat acest lucru, clasele fiind mixte. Un lucru pe care noi îl așteptam cu mult drag pe 15 septembrie era anunțul făcut de directorul școlii, privind începerea practicii agricole. Era un prilej să ne mai bucurăm de câteva săptămâni de vacanță petrecute, de această dată, cu toți colegii la cules de struguri.

Și din perioada anilor de gimnaziu îmi aduc aminte cu dor de colegi și prieteni, care din păcate, unii nu mai sunt printre noi. Hanibal Dumitrașcu – renumit psiholog, conferențiar universitar doctor, Aurel Baciu – inginer sondor, plecați prematur Sus. Prieteni ca Lucian Palaga, Costică Donici, Pavel Vasiliu, Marian Datcu, Gică Mocanu, Silviu Grăjdinoiu, cu care atunci când mă întâlnesc îmi face plăcere să discut cu ei. De la clasa B – de fete, mă găsesc cu fostele colege: Nicoleta Grecu, Ada Maria Dinu, Mariana Bebu, Marilena Grosu, Lăcrămioara Văsuianu, Mirela Ioniță, Rodica Cuconoiu, cu care depăn amintiri. Din foștii profesori amintesc: Remus Stoleru (sport), Nicolae Jurjiu (matematică), Sergiu Arfire (geografie), Ion Lazăr (limba română), Doina Câmpeanu (franceză), Teodora Colios (fizică și chimie) etc. cadre didactice care la data de 15 septembrie trăiau aceleași emoții alături de noi. După cum veneau îmbrăcați în această zi festivă, simțeam în suflet că trăim o mare sărbătoare. Lângă profesorii mai sus amintiți participam cu drag și multă bucurie la culesul viilor din apropierea orașului Focșani și mi-au rămas amintiri de neuitat.

Mergând pe firul amintirilor legate de data de 15 septembrie, ușor – ușor, iată că am ajuns și la prima zi festivă, zi în care am pășit pragul liceului. Cunoșteai văzând pe stradă, doamnele învățătoare sau profesoare, după buchetele imense de flori frumos colorate și parfumate, ce le purtau pe brațe. Elevele și elevii de liceu purtau uniforme școlare și fiecare instituție avea însemnul său particular. Numărul matricol avea în general o formă dreptunghiulară și era purtat de eleve în partea stângă de sus a sarafanului, iar băieții purtau numărul matricol pe brațul stâng al sacoului. Fiecare matricolă sau emblemă (cum se mai numea) avea înscris pe el numele liceului si un număr cu care se identifica elevul. De asemenea, în funcție de liceu, această emblemă avea o culoare specifică. Când vedeai elevi de la distanță că poartă matricolă de culoare bleu, știai că sunt de la liceul Cuza, vișiniu de la Unirea, tot grena, dar sub o formă ușor modificată, era Pedagogic, verde – liceul forestier etc. Dacă elevele purtau panglică albă pe cap, băieții, obligatoriu aveau șepci, iar banda de deasupra cozorocului era colorată la fel ca numărul matricol. Pe fiecare șapcă, deasupra, în mijloc, erau înscrise, brodat, inițialele liceului: Cuza (L.C.), Unirea (L.U.), Pedagogic (L.P.) etc. Un magazin de șepci unde găseai personalizate aceste accesorii, se afla chiar în Piața Moldovei.

Drumul spre liceu l-am parcurs cu mult drag pe aleile pline de castani și tei ale orașului Focșani, timp de patru ani. Pentru că liceul meu se afla în cartierul Gară, unde acum funcționează liceul Economic, după prima zi festivă mă opream împreună cu frumoasele mele colege, în parcul Nicolae Bălcescu și alături de prietenul Hanibal Dumitrașcu, depănam amintiri din vacanța de vară ce tocmai luase sfârșit. Îmi amintesc cu drag că aleile și băncile acestui parc stau mărturie multor declarații de dragoste făcute de tinerii liceeni. Fiind elev la liceul Pedagogic, secția filologie – istorie, m-am bucurat timp de patru ani de compania unor colege superbe, și cu această ocazie doresc să le amintesc pe: Nicoleta, Mirela, Ortansa, Araclia (Adela), Rodica, Maria (Mioara), Aurica, Maricica, Carmen, Felicia, Liliana, Mariana, Doina – eleve care erau foarte bune la învățătură, dar aveau și un suflet deosebit. Oricând te puteai baza pe ajutorul lor. Și astăzi mă întâlnesc cu unele dintre acestea și îmi face o deosebită plăcere să ne reamintim clipele petrecute în liceu, chiar și de prima zi de an școlar.

Fiind profil uman am avut privilegiul să fiu înconjurat de multe colege foarte drăguțe, dar să fiu coleg de bancă cu regretatul Hanibal Dumitrașcu. Excepție a făcut doar anul I de liceu când l-am avut coleg, alături de Hanibal și pe Avram Toma ( Tomiță ) – binecunoscutul meșter popular care trăiește la Negrilești, acolo unde se ascultă liniștea. Tomiță Avram a ales ca din clasa a X-a să urmeze alt liceu, în altă localitate. Cu toate acestea, chiar dacă am fost doar un an colegi, am rămas buni prieteni și comunicăm de câte ori avem ocazia.

Pe lângă bunii mei colegi de clasă, am avut și am prieteni, colegi și din alte clase. Cu această ocazie l-aș aminti pe Auraș Dragu – tenor de aproape 40 de ani în celebrul cor „Pastorala”, Corneliu Pleșa (coleg de clasă cu Auraș) – curtat în anii ”80 de trupa rock „Metropol” – actualmente profesor de muzică la școala „Ion Basgan” și profesor de chitară. Cu aceștia din urmă participam la multe petreceri cu diferite ocazii, petreceri de neuitat de care astăzi ne amintim cu mult drag. Dar începerea anului școlar însemna pentru mine împlinirea unei mari dorințe - aceea de a juca teatru. Această dorință mi s-a îndeplinit în anii I, II și III de liceu, când am participat la S.T.E.F. Am fost descoperit de domnul profesor de limba română și franceză – Gheorghe Slujitoru – încă din anul I. Am avut bucuria să urc pe scena teatrului municipal Focșani de zeci de ori, unde făceam repetiții pentru piesele alese. Dacă domnii profesori îndrumători (Slujitoru și Zaharia) ne ascultau rolurile, tehnica de teatru ne era însușită cu mult profesionalism de către domnii regizori – Ioan Constantinescu – pe care îl respect foarte mult și regretatul Vasile Onesciuc – Cernăuțeanu. În anul III am câștigat trofeul S.T.E.F. cu piesa „Nota 0 la purtare” – scrisă de Virgil Stoenescu și Octavian Sava. Am interpretat rolul elevului „Mișu Felecan” și m-am bucurat de un mare succes în rândul liceenilor din acea vreme. Aceste amintiri rămân neșterse în memoria mea și cred că acest lucru este universal valabil pentru fiecare dintre dumneavoastră. Nu vă mai spun ce bucurie era între noi când ne găseam cu prietenii de la alte licee. Observam cum mai crescusem cu câțiva centimetri sau unii dintre noi purtam deja mustață. Eram niște Don Juani ai acelor timpuri, iar colegele – frumoasele prințese. Cu alte cuvinte, ca licean, am fost personaj dintr-o poveste.

Sunt cuprins de o mare nostalgie și suferință în același timp – trăind vremurile de azi – văzând că elevii (indiferent dacă sunt de școală generală sau liceu) nu își pot exprima fericirea zilei de 15 septembrie din cauza Blestemului Pământului – acest Covid19. Elevii nu se vor mai bucura ca înainte de această sărbătoare, doamnele învățătoare și profesoare vor fi mai triste pentru că nici măcar flori nu vor mai putea primi din partea dragilor elevi. Păcătoasa de mască (totuși benefică) le acoperă chipurile frumoase, angelice și doar ochii albaștri, verzi și căprui mai licăresc reflectând mâhnirea din sufletele lor candide. Să fim totuși optimiști și să sperăm că acesta este primul și ultimul 15 septembrie pe care îl întâmpinăm în acest mod. Doresc tuturor cadrelor didactice care fac eforturi deosebite în această pandemie (mă refer la învățământul online) cât și tuturor elevilor – un Nou An școlar spornic plin de realizări și visuri frumoase. „Ori de câte ori, văd cete de școlari Spre liceu mergând, surâzător, Stau și ii privesc, și-n gând mă regăsesc, Pe vremea când eram și eu de vârsta lor.” (versuri Dan Spătaru)

Mă voi afla și eu luni – 14 septembrie 2020 – pe aleile bătrânului meu Focșani și voi privi elevii cum merg surâzător spre școli, regăsindu-mă pe vremea când eram și eu de vârsta lor.

Cu drag al dumneavoastră, Daniel Mușat Mureșanu-Focșani

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.