Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Membrii Partidului Șor nu vor putea candida la alegeri timp de cinci ani

Ziarul de Vrancea
31 iul 2023 927 vizualizări

Membrii partidelor declarate neconstituționale nu vor putea candida la alegeri timp de cinci ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale, scrie Deutsche Welle.

Așa a decis luni, 31 iulie, Parlamentul de la Chișinău, după ce anterior Curtea Constituțională a declarat neconstituțional partidul „Șor”, care era condus de oligarhul fugar Ilan Șor. Formațiunea era acuzată de Ministerul Justiției de finanțare ilegală și de faptul că punea în pericol securitatea țării și ordinea constituțională. O nouă piedică pentru corupții propulsați de Șor în politică Decizia Curții a venit pe fondul mai multor tentative ale partidului „Șor” de a destabiliza Moldova prin proteste false (cu protestatari plătiți), în consens cu interesele regimului de la Kremlin de a bloca parcursul european al Chișinăului. În paralel, gruparea Șor s-a concentrat asupra unor regiuni populate preponderent de vorbitori de limbă rusă, generând astfel noi zone interne de instabilitate.

În pofida suspiciunilor de fraudare a alegerilor investigate de procurori, candidatul partidului „Șor”, Evghenia Guțul, a câștigat recent alegerile pentru funcția de bașcan al Autonomiei Găgăuze. Evghenia Guțul a fost învestită fără ca șefa statului, Maia Sandu, să-i confirme, prin decret, și calitatea de membru al Guvernului.

Guțul a putut candida la alegerile din Găgăuzia deoarece în ziua scrutinului nu exista încă o decizie a Curții Constituționale de scoatere a partidului „Șor” în afara legii. Acum, mandatul Evgheniei Guțul de guvernator al Găgăuziei depinde de dosarul penal vizând fraudarea alegerilor în autonomie. Procuratura Anticorupție a anunțat că 11 persoane au statut de bănuit în acest dosar, dar mai multe detalii nu a oferit deocamdată.

Găselnița lui Șor, anihilată

Următoarea țintă electorală a grupării Șor era municipiul Bălți – al doilea oraș ca mărime din Moldova, care în ultimii 30 de ani a avut doar primari pro-ruși. Alegerile locale generale în Republica Moldova vor avea loc în noiembrie 2023.

După declararea neconstituționalității partidului „Șor”, liderii grupării au anunțat că își „vor continua lupta prin alte formule”. Astfel, recent, într-un interviu pentru un post de televiziune pro-Kremlin din Rusia, fugarul Ilan Șor a anunțat crearea unui bloc politic pe care l-a numit „Șansă. Obligații. Realizări” – abrevierea fiind tot „Ș.O.R”. Blocul, la care au aderat deja câteva partide minuscule, aflate sub umbrela oligarhului fugar, este o entitate politică, nu juridică. Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, susține însă că nici un bloc politic sau partid nu poate utiliza denumiri identice cu cele care au fost declarate neconstituționale. Totuși, pentru a nu permite corupției să mai mutileze alegerile din Moldova, Parlamentul a stabilit luni că membrii partidelor interzise (declarate neconstituționale) nu pot candida la nici un tip de alegeri timp de 5 ani de la decizia Curții Constituționale. De asemenea, Legislativul a abilitat autoritatea electorală cu dreptul de a constata faptele de corupere a alegătorilor (cu anularea înregistrării candidatului) și a stabilit pedepse drastice, inclusiv ani de pușcărie, pentru corupție politică. Este vorba de pedepse cu închisoarea de până la șapte ani, cu achitarea unor amenzi de până la 15.000 de euro.

„Este un proiect important în efortul nostru de extirpare a acestei tumori de corupție și crimă din politicul moldovenesc”, a comentat președintele Parlamentului, Igor Grosu. Documentul votat prevede de asemenea că atributele partidului declarat ilegal nu pot fi utilizate de către alte partide, blocuri electorale și alți concurenți electorali.

Tot luni, Parlamentul de la Chișinău a extins lista pericolelor la adresa securității Republicii Moldova. Astfel, uzurparea puterii de stat, trădarea de patrie, amenințările cibernetice și influențarea proceselor electorale în interesul altor state sau a grupărilor de crimă organizată vor fi considerate „acțiuni care reprezintă un pericol deosebit pentru securitatea țării”.

Ministerul Educației: 79,37% - rata finală de promovare, după soluționarea contestațiilor, la Definitivat

Ministerul Educației anunță, marți, că rata finală de promovare, după soluționarea contestațiilor, la examenul național pentru definitivare în învățământ este de 79,37%, în creștere cu peste 2,4% față de rezultatele inițiale. S-au depus 1.235 de contestații, mai puține decît anul trecut.

”Rata finală de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma soluționării contestațiilor depuse după desfășurarea probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 79,37%. În raport cu prima afișare (rezultate inițiale) din sesiunea 2023, se constată o creștere de 2,41% (76,97%), respectiv de peste 5,5%, comparativ cu procentul de anul trecut (73,82%)”, a transmis, marți, Ministerul Educației. Rezultatele finale au fost publicate marți, ora 10:00, pe site-ul dedicat și în centrele de examen. Potrivit datelor Ministerului Educației, s-au depus 1.235 de contestații, număr inferior celui de anul trecut: 1.528.

După contestații, 6.089 de candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), cu 184 mai mulți față de prima afișare (5.905 candidați). ”Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Astfel, dacă un candidat obține nota 10 la ambele inspecții și la portofoliu, pentru a promova examenul național pentru definitivare în învățământ, respectiv pentru a obține media 8 (opt), trebuie să fie notat cu cel puțin 7.15 la proba scrisă”, a precizat sursa citată.

Proba scrisă a fost susținută de peste 8.000 candidați în 42 de centre de examen la 105 discipline.

Cadrele didactice care promovează acest examen dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Un tânăr cu dureri în piept, tratat cu algocalmin și trimis acasă, a murit

Un bărbat de 32 de ani a murit luni dimineață, după ce cu o zi înainte a fost la camera de gardă a Spitalului Municipal Urziceni. Familia sa a povestit că s-a prezentat la unitatea medicală cu dureri în piept, iar medicii l-au trimis acasă după ce i-au administrat agocalmin, i-au făcut un EKG și i-au recomandat să facă luni o radiografie pulmonară, potrivit Euronews. Inima lui a cedat în dimineața în care pe trotuarul din fața spitalului o femeie de 24 de ani a adus pe lume o fetiță ajutată de un echipaj de ambulanță, după ce personalul medical a trimis-o cu o ambulanță la un alt spital pentru a naște.

Tânărul de 32 de ani a fost la Spitalul din Urziceni duminică plângându-se de dureri puternice în piept, povestesc pentru Euronews soția și fratele bărbatului.

La Compartimentul de Primiri Urgență, tânărul a fost supravegheat timp de 20 de minute de medicul care era de gardă, i-a administrat un agocalmin și a fost trimis acasă, primind recomandarea să facă o radiografie pulmonară următoarea zi, a povestit fratele acestuia, Marius Manolache.

„La 3:20 mi-a făcut soțul infarct, trimis aseară acasă de ei cu un algocalmin făcut în fund, la 32 de ani. Aseară (duminică, n.r.) l-au trimis acasă. Au zis că nu are nimic și acum soțul meu e la INML pe masă. Avea dureri în piept, a sunat la salvare, a văzut că nu mai vine salvarea, a chemat pe cineva să meargă înaintea salvării. L-a preluat salvarea. I-au spus doar că are tensiunea mărită, nu i-au spus valori, absolut nimic. Nu știu dacă EKG i-au făcut, soțul spunea că i-au făcut, și i-au recomandat să facă radiografie pulmonară astăzi (luni, n.r.) și i-a făcut un algocalmin și l-au dat afară. I-au spus: Ce, nu mai puteai să aștepți cum ai așteptat până acum?”, a declarat Mădălina Manolache, soția bărbatului.

Tânărul în vârstă de 32 de ani a decedat la domiciliul său, la scurt timp după ce solicitase la 112 intervenția ambulanței, care ar fi ajuns la adresă la o oră de la al doilea apel al soției.

Polițiștii din Ialomița au deschis luni o anchetă pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu.

Mehedinți: TIR în flăcări pe DN 56 A. Șoferul a murit

Un TIR care transporta materiale textile a luat foc pe DN 56 A, în zona localității Bucura din județul Mehedinți. Șoferul, care se pare că este cetățean străin, a murit.  ”În această dimineață, două echipaje de pompieri din cadrul Stației Vânju Mare au intervenit de urgență pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, pe raza localității Bucura, DN 56 A. La sosirea pompierilor militari, șoferul autotrenului fusese evacuat de către cetățeni. Acesta a fost preluat în stare de inconștiență de către un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță”, a transmis ISU Mehedinți.

Se pare că șoferul ar fi făcut infarct la volan, însă acest lucru se va stabili ulterior, în cadrul unei anchete. El nu a putut fi salvat de către medici.

Un bărbat a murit după ce un utilaj feroviar s-a răsturnat la ieșire din Roșiorii de Vede

Un utilaj feroviar s-a răsturnat, marți, la ieșire din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, iar o victimă, găsită inconștientă, a fost declarată decedată. În utilaj se aflau două persoane în momentul acicdentului. ISU Teleorman a transmis că victima, un bărbat de aproximativ 55 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, echipajele medicale ale SAJ Teleorman declarând decesul.

”Utilaj feroviar răsturnat la ieșire din Roșiorii de Vede! Este vorba despre un utilaj feroviar, care se deplasa pe relația Roșiori Nord - Atârnați, pentru lucrări feroviare programate în stația Atârnați”, a transmis, marți, CFR.

Deocamdată nu se cunosc împrejurările producerii accidentului.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.