Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Mai nou, toamna e ca vara

Corneliu Condurache
22 oct 2023 976 vizualizări

Termometrele au indicat la sfârșitul săptămânii trecute temperaturi specifice lunii lui cuptor

Un episod excepțional de căldură în România s-a petrecut weekendul trecut când în țara noastră a fost cel mai cald din Europa și au fost și temperaturi de peste 35 de grade C, cu totul neobișnuite pentru această perioadă a anului.

Joi dimineața s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din această toamnă, -10 C la Miercurea Ciuc, iar cel mai cald a fost la Sulina, Â10,5 C, așadar o diferență de peste 20 C. A dat înghețul în toată Transilvania și în câteva zone din Moldova.

Joi la prânz au apărut primele semne că vremea se încălzește, maximele fiind de Â23,6 C la Zimnicea și Â23,4 C la Oltenița. La Huedin, în Transilvania, au fost numai Â9,9 C, iar la Vf. Omu maxima a fost de doar Â3,6 C. Vineri dimineață cea mai scăzută temperatură a fost de -0,1 C, la Miercurea Ciuc, cu zece grade mai cald decât cu o zi în urmă. În vestul țării a fost extrem de cald, cu minime de Â18,9 C la Oravița, Â18,1 C la Reșița și peste 17 C în Crișana. La Sf Gheorghe Deltă au fost Â17,3 C. Vineri la prânz au fost peste 25 C în multe regiuni, cu maxime de Â29,3 la Adamclisi și Â29 C la Moldova Veche.

Sâmbătă dimineață temperaturile au fost excepționale, de departe cele mai ridicate minime de octombrie, cu atât mai impresionante, cu cât sunt spre final de lună, nu în primele zile. Au fost Â24,8 C la Holod (jud Bihor), Â24,3 C la Zalău, Â24,1 C la Săcuieni (Bihor) și Â23,7 C la Oravița.

O minimă excepțională a fost la Brașov (19,9 C), mult mai mare decât în verile foarte calde. La Păltiniș, la peste 1.400 m alt, minima a fost de Â15,8 C, iar la Adamclisi, în Dobrogea, au fost Â19,7 C. Cel mai rece a fost la Miercurea Ciuc, Â1,5 C, cu 23 de grade mai puțin decât la Holod.

Duminică s-au înregistrat în România cele mai ridicate temperaturi din Europa. Mai mult: au fost și cele mai târzii valori de 35 C înregistrate în țară vreodată, fiindcă după 15 octombrie este excepțional să apară astfel de temperaturi. Zilele fiind tot mai scurte, diferențele de temperatură sunt foarte mari între dimineață și prânz în această perioadă a anului. În plus, când începe să se înnopteze, temperatura scade rapid cu câteva grade față de maxima zilei.

Cele mai ridicate temperaturi au fost de Â35,1 C la Turnu Măgurele, Â35 C la Bechet, Â34,6 C la Zimnicea, Â34,1 C la Tecuci, Â34 C la Giurgiu și Â33,9 C la Tecuci, arată datele ANM. La Iași au fost 33 C, nu departe de recordul absolut pentru octombrie. La București Filaret au fost Â32,5 C, iar la Constanța, Â31,8 C. Cele mai scăzute minime au fost la peste 2.000 m alt: Â10,6 C la Omu și Â11,3 la Țarcu.

Aproape 30 de grade a fost diferența dintre minimă și maximă, în zece ore, la Bechet, de la Â5,9 C, la 35 de grade. Astfel de amplitudini termice diurne - aproape 30 de grade - sunt extrem de rare.

Și duminică la prânz, cele mai mari temperaturi din Europa au fost în România, culminând cu Â33,1 C la Cernavodă. La Adamclisi au fost Â32,6 C, la Medgidia Â32,2 C, iar la Tulcea, Â31,6 C. La Focșani au fost Â31,1 C, iar în Făgăraș, 26,6 C.

Și luni dimineață era în multe regiuni mai cald decât normalul perioadei, iar la ora 8, temperaturile erau cuprinse între 4 C la Întorsura Buzăului și 21 C la Mahmudia.

Cea mai fierbinte zi de 21 octombrie din istoria măsurătorilor

Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost cea mai caldă de când se fac măsurători în România, a explicat meteorologul Meda Andrei pentru Radio România Actualități. "Ziua de sâmbătă a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de stații din țara noastră. Aceste 129 de recorduri au fost zilnice, deci au reprezentat cea mai caldă zi de 21 octombrie de când se fac măsurători. Bucureștiul a avut record zilnic. La București s-au înregistrat duminică, de exemplu, la Filaret 31,5 grade, față de 29,6 grade, iar de săptămâna viitoare, încep, încet, încet, temperaturile să scadă ușor", a precizat Meda Andrei.

Potrivit sursei citate, temperaturile maxime vor fi în scădere la început în partea de vest, de nord și de centru a țării, unde, în general, în întreaga săptămână se vor încadra între 20 și 24 de grade, dar scăderea de temperatură se va resimți și în sud și în sud-est. Meteorologul a subliniat, însă, că în continuare, în marea lor majoritate, temperaturile sunt mai ridicate decât în mod normal, între 21 și 26 - 27 de grade, față de 15-18-19 grade cât ar trebui să se înregistreze în această perioadă din an.

Burnete (Concordia): Avem 4 milioane de persoane în România care sunt complet absente de pe piața muncii

Patru milioane de persoane din populația activă a României sunt complet absente de pe piața muncii, iar o parte dintre acestea, probabil vorbim de câteva sute de mii, sunt vulnerabile, a afirmat, luni, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, Radu Burnete, la o conferință de profil. "Conform INS, la nivelul anului 2020 - 2021, în România erau cam 12 milioane de persoane între 15 și 64 de ani, apte de muncă, am spune noi. Din aceste 12 milioane de persoane, cam 8 milioane lucrează. Asta înseamnă toate tipurile de muncă pe care vi le puteți imagina: salariați în mediul privat sau în mediul public, antreprenori, meșteșugari, spuneți-le cum vreți. Sunt persoane active, fac ceva și obțin un anumit tip de de venit. Asta înseamnă că avem 4 milioane de persoane care sunt complet absente. Au între 15 și 64 de ani, ar putea teoretic lucra, dar nu o fac", a spus Burnete.

Potrivit acestuia, în comparație cu țările din regiune, România are o pondere similară a categoriei de vârstă 15 - 64 de ani în total populație, însă numărul de persoane ocupate este mult mai mic, iar această problemă ar trebui să ne preocupe. "Ca să vă faceți o idee ce înseamnă cifrele astea, dacă le compar cu alte câteva țări din regiune - Bulgaria, Cehia, Ungaria și Polonia - acei 12 milioane, adică persoanele între 15 și 64 de ani, în România sunt 64% din populație, în Polonia 62%, în Ungaria 63%, în Cehia 63%. Aici suntem în linie cu regiunea noastră. Dacă mă uit și raportez persoanele ocupate active, adică cele 8 milioane (în cazul României - n. r.) la întreaga populație, ce văd? Că în Bulgaria vorbim de 74%, în Cehia de 77%, în Ungaria de 77%, în România de 64,1%. Deci aici pare că avem o ciudățenie. Deși raportul dintre populația între 15 și 64 de ani în România versus țările din regiune pare a fi aceeași, de 60 și ceva la sută, numărul de persoane ocupate din România este mult mai mic decât în regiune și asta cred că e o întrebare care trebuie să ne preocupe - și ne preocupă, pentru că o parte din aceste 4 milioane de persoane sunt cu siguranță persoane vulnerabile. Nu știu să vă spun cifrele, pentru că nimeni nu s-a uitat atent la acești 4 milioane de oameni, dar îmi permit să spun că probabil vorbim de câteva sute de mii de persoane care sunt vulnerabile și nu sunt active în piața muncii și asta e o mare pierdere. În primul rând o mare pierdere pentru aceste persoane, pentru că e o problemă să nu ai un venit și asta se traduce în multe alte tragedii pe orizontală. E o pierdere pentru fiecare dintre acești oameni. E o pierdere pentru economia României, pentru că avem nevoie de acești oameni să fie activi în câmpul muncii și cu siguranță o pot face, dar e nu o problemă care ne-a preocupat foarte mult", a explicat el.

În context, Radu Burnete a subliniat că pune foarte des o întrebare atunci când se află într-un grup mai mare de cinci persoane și anume: "Este România o țară bogată sau o țară săracă?" și de obicei primește ambele răspunsuri. Însă, în opinia lui, România nu mai este de multă vreme o țară săracă, dimpotrivă, iar economia acesteia va continua să crească accelerat până în 2035 - 2040.

"România este o țară săracă, dacă ne uităm la așteptările pe care le avem noi sau dacă ne comparăm chiar cu cele mai bogate țări de pe glob. Dar dacă ne uităm la orice fel de medie globală, regională sau cum vreți voi, sau dacă ne uităm la unde eram în 1991, eu cred că România nu mai este de multă vreme o țară săracă. Dimpotrivă. Doar că, așa cum observăm mulți dintre noi, deși nu mai suntem o țară săracă, uneori arătăm ca una și asta e mai degrabă o problemă a noastră și o să ajung la asta. Dar de ce spun că România nu mai este o țară săracă? Suntem a 10-a economie a Europei. Dacă mă uit pe un grafic pe care îl am aici, am depășit economic Cehia, Finlanda, Portugalia, Grecia. Da, astea sunt țări destul de mari. Imediat deasupra noastră sunt Danemarca și Austria. Repet, nu vorbesc de veniturile pe cap de locuitor, ci de economia României în ansamblu și cel puțin așa cum vedem noi lucrurile la Concordia, în absența unui dezastru geopolitic - și ok, ăsta se poate întâmpla, n-avem ce face noi - economia României va continua să crească accelerat până în 2035 - 2040. Și, dacă e să fac, așa, un pic pe profesorul de economie, sunt trei lucruri în ecuația asta de creștere economică. Noi le spunem capital, oameni și tehnologie", a afirmat directorul executiv al Concordia.

El a subliniat că există capital în România, există investiții străine, în contextul în care situația se deteriorează pentru alte regiuni, avem și tehnologie, însă nu sunt destui oameni activi care să lucreze. Iar dacă nu vom reuși să activăm această parte a populației pe piața muncii, nu vom ajunge să avem creșterea economică pe care ne-o dorim.

În opinia sa multe dintre companiile din mediul privat nu realizează că este vorba de un număr atât de mare de persoane. "Sentimentul meu este că inclusiv în zona privată asta nu e o preocupare suficient de mare cum integrăm aceste persoane. Eu cred că inclusiv multe dintre companiile din mediul privat nu realizează că vorbim de un număr destul de mare de persoane care, ok, este un efort mai mare să le integrezi pe piața muncii, dar sunt acolo, adică sunt aici în România, putem să o facem", a mai spus el.

Cluj: Un cioban și opt oi au murit în urma unui accident rutier

Un bărbat care circula pe marginea DN 1 F în județul Cluj, cu o turmă de oi, a fost accidentat mortal de o mașină.  IPJ Cluj a anunțat, luni, că a fost înregistrat un accident rutier pe DN1F – E81, în comuna Sânpaul. ”Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat, de 62 de ani, care circula cu autoturismul pe direcția Cluj-Napoca spre Zalău, la km 21Â410 metri a accidentat un bărbat de 67 de ani, care însoțea o turmă de ovine pe partea carosabilă. În urma accidentului rutier, pietonul a fost transportat la o unitate medicală din Cluj-Napoca, în vederea acrodării îngrijirilor de specialitate”, a transmis sursa citată.

Polițiștii au precizat că, ulterior, bărbatul a fost declarat decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii precizează, de asemenea, că 8 oi au fost ucise în urma accidentului rutier.

Argeș: Un candidat s-a prezentat băut la proba practică pentru obținerea permisului

Un candidat s-a prezentat băut la proba practică pentru obținerea permisului, în județul Argeș, polițiștii constatând că avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. ”În această dimineață, unul dintre examinatorii Serviciului Permise a cerut testarea cu alcooltestul pentru un candidat. Bărbatul în vârstă de 31 de ani prezenta halenă alcoolică, iar polițistul nu l-a lăsat să urce la volan”, a transmis, luni, Prefectura Argeș.

Sursa citată a precizat că bărbatul a fost testat de către polițiștii Biroului Rutier Pitești și s-a confirmat faptul că a consumat băuturi alcoolice. ”Avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost declarat “respins” la proba practică pentru obținerea permisului de conducere. Nu va răspunde contravențional pentru că nu a condus”, a mai transmis sursa citată.

Președintele CJ Argeș, Radu Perianu l-a felicitat pe polițistul examinator. ”De asemenea, țin să le atrag atenția tuturor candidaților că astfel de situații sunt de neiertat și că nu le vor fi trecute cu vederea, indiferent de scuzele invocate. Tânărul de astăzi a spus că a consumat alcool în ziua de ieri, dar este irelevant. Condamn dur orice faptă, dar și tentativă, de a urca la volanul unui autoturism după consumul de alcool sau orice fel de substanțe interzise pentru că nu este în joc doar viața celui care face un astfel de gest, ci și a celorlalți participanți la trafic, indiferent că vorbim despre șoferi sau pietoni”, a declarat prefectul de Argeș.

Șofer de TIR din România cu gâtul tăiat de un migrant în Franța

Un român de 52 de ani, șofer de TIR, a scăpat în mod miraculos cu viață, după ce a fost atacat de un migrant care l-a înjunghiat în gât, aproape de artera carotidă, într-o parcare din Franța, de lângă orașul Saint-Omer. Românul, care lucrează pentru firma de transport TLC Express, a fost atacat chiar în parcarea companiei, de către un migrant care se furișase în remorca TIR-ului său. Atacul a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 9:30, românul fiind descoperit de unul din colegii lui, acesta alertându-l pe managerul companiei. „Unul dintre șoferii mei m-a sunat în această dimineață, în jurul orei 9.30. Mi-a spus să anunț serviciile de urgență și poliția, pentru că un migrant tocmai atacase un șofer”, a declarat Florian Callens, managerul companiei, potrivit Nord Littoral. Șoferul român a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportat la spital. El a fost extrenat câteva ore mai târziu, medicii spunând că a avut noroc pentru că a fost tăiat la doar un centimetru de artera carotidă. Florian Callens a explicat pentru presa locală că șoferii companiei au aproape zilnic probleme cu migranții care încearcă să se strecoare în camioane pentru a putea ajunge în Marea Britanie. Sâmbătă dimineața, șoferul român trebuia să plece în cursă și făcea ultimele verificări atunci când a fost atacat. Românul are nevoie de 10 zile de îngrijiri medicale. Poliția îl caută pe migrant, acesta fugind după atac.

USR Iași l-a desemnat pe senatorul Marius Bodea candidat al partidului la Primăria Iași

Senatorul Marius Bodea a fost desemnat candidatul USR pentru Primăria Iași, în urma votului membrilor de partid, a anunțat, luni, deputatul Filip Havârneanu, liderul filialei municipale Iași a USR.

Marius Bodea a fost singurul înscris în această cursă, după ce deputata Cosette Chichirău, înscrisă și ea în competiție, a demisionat din USR în urmă cu câteva săptămâni. Filip Havârneanu a afirmat că Iașul are nevoie de o schimbare, iar Marius Bodea este, în opinia sa, ”singura opțiune ca primar pentru un oraș care parcă a fost retrocedat mafiei și care a rămas mult în urmă”.

Liderul USR Iași a precizat că Primăria Iași este ”paralizată” de dosarele actualului edil Mihai Chirica, astfel că nici un proiect major de infrastructură nu a fost demarat în oraș în ultimii trei ani.

La rândul său, senatorul Marius Bodea a precizat că USR vrea ”schimbarea regimului local falimentar, măcinat de corupție, condus de facto de mafia imobiliară”. ”Această schimbare nu este despre noi, cei din USR, ci este despre fiecare ieșean care își dorește un oraș cu un trafic decent, cu un aer mai puțin poluat, cu infrastructură școlară de nivelul lumii civilizate, cu un transport public performant și gratuit, capabil să devină principala alegere în privința mobilității. Nici un demers nu poate fi făcut pe persoană fizică, iar succesul unuia precum câștigarea Primăriei Municipiului Iași nu poate fi garantat decât de o echipă solidă”, a declarat Marius Bodea.

El a adăugat că partidul se va deschide către oamenii profesioniști din Iași care vor să vină alături de USR în viitorul consiliu local.

Actualul primar al Iașului Mihai Chirica a anunțat că își dorește să candideze pentru un nou mandat, el urmând să candideze cel mai probabil pe listele PNL.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.