Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Câți români au murit exclusiv de COVID pe durata pandemiei

Ziarul de Vrancea
1 iul 2023 786 vizualizări

Aproximativ 95% dintre românii care au murit din cauza virusului au avut și comorbidități

 

Un număr de 3.425 de români au fost uciși de COVID-19, fără să fi avut și alte boli asociate, de la începutul pandemiei și până la data de 25.05.2023, relevă datele transmise de Ministerul Sănătății la solicitarea News.ro. Aproape jumătate dintre aceste decese s-au înregistrat la categoria persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În total, însă, pe toată durata pandemiei, peste 68.000 de pacienți COVID-19 și-au pierdut viața.

Dr. Adrian Marinescu, directorul medical al INBI Matei Balș din Capitală spune că, odată ce vor fi făcute mai multe programe de prevenție în România, s-ar putea descoperi mai mulți oameni cu comorbidități sau alte boli asociate decât am crede, inclusiv în rândul tinerilor și al celor de vârstă medie. Medicul a precizat că este posibil ca inclusiv în categoria celor care sunt fără alte boli să existe totuși factori de risc care să fi dus la complicații după infectarea cu SARS-CoV-2, și că în cazul copiilor au existat acele forme fulminante de COVID-19 care au dus la deces.

„Din păcate starea de sănătate a unei populații presupune, apropos de monitorizare, să fie situația în care oamenii sunt căutați. De ce spun asta? Atunci când spui că cineva nu are comorbidități înseamnă că se referă la bolile cunoscute. De exemplu, sunt persoane supraponderale care în teorie nu au boli asociate, teoretic. Faptul că sunt supraponderale este suficient ca să existe un factor de risc. E foarte probabil ca acele persoane, dacă le-am căuta cu mai multă atenție, vom vedea că au afecțiuni cardiovasculare, poate diabet și așa mai departe. Deci din start acele comorbidități se referă la lucrurile cunoscute. Al doilea aspect este legat de vârstă și ați văzut că numărul de decese este categoric mai mare după 60 de ani. Este un lucru bine știut și nu doar la infecția cu SARS-CoV-2 se întâmplă la gripă, în general la bolile infecțioase. Mai sunt copiii mici care într-adevăr, copiii până la 9 ani, care pot să facă, rar, formele fulminante, au fost descrise astfel de situații în care infecția cu SARS-CoV-2 a dus la forme fulminante cu hiperactivitate și cu o evoluție de asemenea nefavorabilă, din păcate”, a explicat dr. Marinescu.

Numărul spitalizărilor a scăzut în România, de la 4 la 2,1 milioane

Numărul spitalizărilor înregistrate la nivel național a scăzut, în ultimii patru-cinci ani, cu aproximativ 40%, conform cifrelor prezentate de ministrul Sănătății sâmbătă, la Prima Tv. Alexandru Rafila precizează că, în schimb, a crescut foarte mult numărul spitalizărilor de zi.

„Ne uitam pe cifre și numărul de spitalizări a scăzut în România, față de acum vreo patru-cinci ani, erau aproape 4 milioane, acum avem 2,1 milioane, deci a scăzut foarte mult numărul de spitalizări. Au crescut mult spitalizările de zi. Omul merge la spital, își primește tratamentul sau este investigat și pleacă. Dar acolo avem o creștere foarte mare”, a afirmat Alexandru Rafila la Prima Tv, sâmbătă. Ministrul a subliniat nevoia ca serviciile ambulatorii să fie mai atractive, el arătând că deschiderea centrelor ambulatorii poate duce la diagnosticarea la timp a unor afecțiuni și tratarea acestora cu eficiență.

Procurorul General critică modificările vizând pensiile magistraților:

n magistratura devine neinteresantă pentru tinerii competenți, susține Alex Florența

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Alex Florența  a criticat, în mesajul de Ziua Justiției, modificările vizând pensiile magistraților, despre care afirmă că au fost făcute ”prin simularea unui dialog, cu ignorarea principiilor cooperării loiale și respectului reciproc pe care puterile statului și-l datorează”. El amintește că puterea politică a proiectat un statut specific pentru magistrați, independența asociată acestui statut fiind definită, pe de o parte, prin interdicții și incompatibilități și, pe de altă parte, printr-o componentă financiară aparte, constituită inclusiv prin pensia de serviciu și stabilirea unei limite de vârstă inferioară pentru pensionare față de alte categorii profesionale, iar acum acest statut este lipsit de conținut. El a avertizat că deja mulți oameni pleacă din sistem, iar efectul va fi scăderea calității actului de justiție și în primul rând va fi afectată celeritatea soluționării cauzelor, iar pe termen mediu, magistratura riscă să se transforme într-o profesie neatractivă pentru tinerii competenți.

Ministrul Sănătății, despre spitalele regionale: Primul dintre ele va fi gata în 2027, probabil la Iași

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila afirmă că primul spital regional va fi inaugurat cel mai probabil în anul 2027, fiind vorba despre spitalul de la Iași, la scurt timp după acesta urmând a fi terminat și cel de la Florești, din județul Cluj. Anul acesta se va realiza proiectul tehnic și pentru spitalul regional de la Craiova, adaugă Alexandru Rafila.

„Când am venit la minister, erau în stadiile de stand-by, în luna noiembrie 2021, și aveam doar studiile de fezabilitate făcute. Aici, la studii de fezabilitate, stăm bine, avem o istorie lungă cu studii de fezabilitate. Am terminat cu studiile de fezabilitate și am reușit să finalizăm licitațiile pentru proiectul tehnic, e deja mult mai complex decât studiul de fezabilitate. La Iași am terminat, urmează în curând Cluj, se face la Florești, lângă Cluj spitalul regional. Iar cel de-al treilea, care se la finaliza în acest an proiectul tehnic, durata de realizare este de un an de zile prevăzută pentru proiectele tehnice, la Craiova”, a declarat Alexandru Rafila sâmbătă, la Prima Tv.

Rafila e de părere că primul spital regional va fi inaugurat în anul 2027.

”Părerea mea este că primul dintre ele va fi gata în 2027. Probabil cel de la Iași, urmat în scurt timp de cel de la Cluj”, a adăugat ministrul. Întrebat dacă va tăia panglica la momentul finalizării spitalelor. Rafila a răspuns: „Depinde dacă voi fi invitat, nu cred că o să fiu ministru la momentul când aceste spitale vor fi finalizate”, el arătând că acest lucru nu are importanță, ci realizarea spitalelor.

El a mulțumit echipei de la Ministerul Sănătății care a deblocat marile proiecte de investiții care nu funcționau, enumerând în acest context, centre de mari arși, sau centre de radioterapie în mari orașe din țară.

Satu Mare: O femeie a angajat un zugrav. Bărbatul i-a tăiat gâtul

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au reținut în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat suspectat de comiterea infracțiunii de omor. Bărbatul, care lucra ca zugrav și făcea și alte munci de amenajare a locuinței, este acuzat că a tăiat gâtul unei femei care îl angajase pentru astfel de lucrări și i-a reproșat calitatea execuției acestora.

Crima a avut loc sâmbătă, într-un apartament din municipiul Satu Mare. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că primele date din anchetă arată că o femeie de 48 de ani a angajat un bărbat care muncea ca zugrav să îi realizeze lucrări de renovare a apartamentului. La finalul lucrărilor, proprietara apartamentului s-a arătat nemulțumită și i-a reproșat muncitorului calitatea slabă a lucrărilor. Acesta și-a pierdut cumpătul, a luat un cuțit și i-a tăiat femeii gâtul.

Bărbatul a fost ridicat și, după mai multe ore de audieri, procurorii au decis să îl rețină.

Femeie de 46 de ani arestată preventiv sub acuzația că și-a ucis concubinul

O femeie în vârstă de 46 de ani din Câmpina, județul Prahova, a fost arestată preventiv sub acuzația că și-a înjunghiat mortal partenerul de viață. Trupul bărbatului a fost găsit în scara blocului. Acesta era cunoscut drept unul cu probleme, vecinii sunând în repetate rânduri la Poliție din cauza scandalurilor pe care cei doi le făceau.

Crima a avut loc vineri dimineață. La ora 7:45 o persoană a sunat la Poliție anunțând că în scara unui bloc din municipiul Câmpina se află o persoană inconștientă. Polițiștii au găsit un bărbat de 50 de ani, înjunghiat cu un cuțit în zona toracelui. Acesta era decedat, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Principalul suspect este concubina victimei, o femeie de 46 de ani. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că cei doi aveau o relație conflictuală și că vecinii sesizaseră, în repetate rânduri, că din locuința celor doi se auzea scandal.

În urma audierii și a administrării probatoriului suspecta a fost reținută, ulterior judecătorii emițând mandat de arestare preventiv pe numele acesteia.

Timiș: Bărbatul suspectat că a ucis doi bătrâni, arestat preventiv

Bărbatul suspectat că a ucis doi bătrâni în locuința lor de lângă Palatul de Justiție din Timișoara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, prin decizia judecătorilor de la Tribunalul Timiș. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul Minda A. Andrei este urmărit penal pentru omor calificat (săvârșit pentru a înlesni sau ascunde săvârșirea unei alte infracțiuni și comis asupra a două persoane). Procurorii spun că în seara zilei de 27 iunie, după ce ar fi intrat în apartamentul victimelor din apropierea Palatului Justiției din Timișoara, cu acceptul acestora, cu scopul obținerii unei sume de bani cu titlu de împrumut, pe fondul refuzului și a stării psiho-fizice determinate de consumul de droguri, inculpatul ar fi lovit victimele (soț și soție), pentru a putea sustrage sume de bani și bunuri din apartament. Anchetatorii susțin că, în contextul în care a constatat că fusese inițiat un apel video de pe telefonul victimelor și că există posibilitatea identificării sale, inculpatul ar fi procedat la uciderea victimelor cu un cuțit luat din mobila de bucătărie din casă, după care a folosit cuțitul pentru amenințare, asigurându-și scăparea și fuga de la locul faptei, în prezența unor martori.

Acesta ar fi plecat cu o sumă de bani și două terminale mobile luate din apartamentul victimelor, fiind identificat și prins ulterior de organele de urmărire penală, pe 29 iunie, în Timișoara, arată un comunicat transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Cercetările continuă în cauză, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.

Proiectul USR care reduce birocrația în relația cetățean - Starea civilă, adoptat de Senat

Cetățenii vor putea să fie reprezentați de un avocat în relația cu Starea civilă, prin intermediul unei simple împuterniciri, prevede un proiect USR adoptat de Senat, în calitate de prin for sesizat, la finalul sesiunii parlamentare. Potrivit legislației în vigoare, o persoană care dorea să își schimbe numele sau să își modifice statutul civil și nu putea să se prezinte personal pentru depunerea actelor necesare, era nevoită să împuternicească un avocat prin intermediul unei procuri speciale obținute la notar. Actul normativ simplifică procedura, în urma încheierii unui contract de asistență juridică, fără a mai fi nevoie de o procură specială și avocatul își va putea reprezenta apoi clientul în fața autorităților sau instituțiilor statului, pe baza împuternicirii avocațiale.

"Această inițiativă legislativă înseamnă mai puțină birocrație pentru cetățeni, adică economie de timp și de resurse. În plus oferind avocatului dreptul de a-și reprezenta clientul în baza împuternicirii avocațiale, se ușurează și munca funcționarilor serviciilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaște și înțelege mult mai bine dispozițiile și implicațiile legii. USR se ține de cuvânt: Mai puține hârtii inutile pentru români", a afirmat deputatul Brian Cristian, inițiator al proiectului, citat într-un comunicat al USR transmis duminică Agerpres. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.