Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Vot în bătaie de joc: Pensiile speciale vor dispărea din România în 2043

Ziarul de Vrancea
27 iun 2023 577 vizualizări

PSD și PNL au convenit, ieri, prin vot în Parlament, ca românii să platească în continuare, timp de 20 de ani, pentru privilegiile unor categorii de angajați la stat

Senatorii au votat, miercuri, cu 91 de voturi pentru, 19 împotrivă și o abținere, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale. Proiectul de lege a suferit modificări față de varianta asumată de Guvern și convenită cu oficialii europeni. Mai exact, parlamentarii PSD și PNL au introdus derogări și excepții care amână aplicarea reformei în următorii 5 ani și prelungește reglementarea pensiilor speciale pe o perioadă de 20 de ani.

Astfel potrivit noilor modificări procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate. Mai exact, modificarea instituie o perioadă de grație de cinci ani pentru pensionarii speciali.

De aceleași condiții de pensionare prevăzute de legile în vigoare acum beneficiază și celelalte categorii de pensionari speciali și pensionarii militari, în următorii cinci ani. Inițiatorii amendamentului sunt parlamentarii PSD și PNL care au motivat că această prevedere este necesară „pentru menținerea în activitate a celor care ar îndeplini condițiile de pensionare, fără a destabiliza sistemul public prin ieșirea la pensie a unui număr foarte mare de angajați”.

O altă modificare operată față de varianta asumată și anunțată prevede o impozitarea cu doar 15% a pensiilor speciale mai mari de 4.000 de lei net și nu 30% așa cum anunțaseră inițial. Vârsta de pensionare crește de anul viitor etapizat, de la 50 de ani, în 2024, la 60 de ani în 2035.

„Proiectul nu prevede desființarea acestor pensii, ci trecerea treptată la pensii pe bază de contributivitate până în 2043”, a explicat președintele comisiei de muncă, Adrian Solomon.

“Nu ați tăiat nicio pensie specială”

Dezbaterea proiectului de lege în Senat nu a fost lipsită de tensiune.

”Nu faceți decât să salvați pensiile speciale. Nu ați tăiat nicio pensie specială. Nu treceți nicio pensie specială pe contributivitate. Nu ați făcut nicio reformă reală în sistemul de pensii. Nu ați redus aproape nicio cheltuială cu pensiile speciale. Nu ați respectat jalonul. Ca să fie și mai clar - nici peste 20 de ani pensionarii speciali nu se vor pensiona tot la 65 de ani, așa cum e sistemul public, nici peste 20 de ani pensiile speciale nu se vor calcula pe baza veniturilor din cariera de 35 de ani”, a afirmat Irineu Dărău, senator USR.

Proiectul de lege care reglementează pensiile speciale urmează să intre și în dezbaterea Camerei Deputaților care este forul decizional în acest caz. Claudiu Tîrziu (AUR) a spus la rândul lui că prin această lege nu se rezolvă de fapt nimic. ”Nu se trece pe contributivitate, nu sunt tăiate cu adevărat pensiile speciale, se mai reduc niște lucruri pe ici pe colo”, a spus senatorul AUR.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat, după adoptarea legii pensiilor speciale în Senat, că se va vedea cine și în ce măsură va decide să formuleze sesizări la CCR și lasă dreptul Curții să se pronunțe pe lege.

Atacatorul din Grădina Botanică din Craiova, elev la Colegiul Militar,

n el a fost declarat apt la toate testătile psihologice n tânărul și-a înjunghiat victimele cu un cuțit de vânătoare

Băiatul de 17 ani care a ucis o fată de 14 ani și a rănit extrem de grav un tânăr de 20 de ani în Grădina Botanică din Craiova era elev în clasa a XI-a la Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, nefiind înregistrat cu abateri disciplinare grave, conform reprezentanților liceului. Mai mult, el fusese declarat apt la toate testările psihologice. „Pe parcursul celor trei ani de studii în instituția noastră, elevul a avut rezultate bune la învățătură, a absolvit ultimul an de studii, respectiv clasa a XI-a, cu media 7,67, nefiind înregistrat cu abateri disciplinare grave. A fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfășurate în cadrul proceselor de selecție, conform baremelor în vigoare pentru admiterea în învățământul militar liceal”, a transmis Colegiul Național Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova.

Atacul a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 16.00, când fata de 14 ani și tânărul de 20 de ani erau la alergat în Grădina Botanică din Craiova. La un moment dat, băiatul în vârstă de 17 ani - care nu îi cunoștea - s-a apropiat de ei și a început să o fixeze cu privirea pe fată.

Tânărul de 20 de ani ar fi sărit în apărarea fetei, întrebându-l de ce se uită atât de insistent. A urmat un schimb de replici, iar agresorul a scos un cuțit și l-a înjunghiat de mai multe ori pe tânărul de 20 de ani. Fata a intervenit și ea și a încercat să îi despartă, însă atacatorul s-a năpustit asupra ei și a înjunghiat-o și pe ea de mai multe ori. În urma atacului, fata și-a pierdut viața, iar tânărul de 20 de ani a fost grav rănit, fiind în stare critică la terapie intensivă.

După ce i-a înjunghiat pe cei doi tineri, băiatul de 17 ani a plecat, lâsându-i într-o baltă de sânge. După câteva minute un trecător a descoperit trupurile victimelor și a sunat la 112. La scurt timp, atacatorul a fost prins.

Potrivit Oltenia TV, băiatul i-a atacat pe cei doi tineri cu un cuțit de vânătoare, care a fost găsit apoi asupra sa. Victimele au suferit multiple răni în zona toracelui, gâtului și mâinilor.

Băiatul fusese oprit înainte de atac de o patrulă a Poliției Locale din Grădina Botanică, polițiștii observând că avea un comportament neobișnuit.

Ungureanu (USR): PSD și PNL se folosesc de copiii cu autism pentru a acorda noi privilegii nomenclaturii din sistemul sanitar

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a acuzat miercuri că PSD și PNL se folosesc de copiii și adulții cu autism pentru a acorda noi privilegii exact celor care au distrus sistemul sanitar din România, prin amendamentele formulate la un proiect care sprijină pacienții cu autism, prin faptul că vor să-i mențină în funcții în spitale și serviciile de ambulanță, până la 70 de ani, pe membrii “UMFistan-ului”.

”Legea pe care PSD și PNL vor să o voteze azi trebuia să fie despre sprijinirea copiiilor cu autism, dar PSD a formulat amendamente care nu fac decât să introducă noi privilegii pentru cei din UMFistan, puii de securiști de care nu mai scăpăm din funcțiile cheie din sistemul sanitar. Avem medici în România care muncesc pe rupte până la 75-80 de ani pentru că trebuie, pentru că sunt multe zone unde nu sunt suficienți medici, și pe aceștia trebuie să-i sprijinim. Dar este o mizerie să te prefaci că te interesează soarta pacienților cu autism și, de fapt, să-i menții în funcții cheie pe cei care au distrus sistemul sanitar în România”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie.

 USR arată că ”PSD și PNL au luat OUG 150/2022, care se referea la accesul nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru copiii și adulții cu autism, și au introdus în legea de aprobare prevederile cu dedicație”. ”Concret, prin amendamentul PSD, aprobat de majoritatea PSD-PNL, profesorii universitari, medicii membri titulari și membri corespondenți ai Academiei de Științe Medicale și ai Academiei Române, medicii primari doctori în științe medicale vor putea ocupa până la vârsta de 70 de ani funcții de conducere în spitalele publice și în serviciile publice de ambulanță. Mai mult, în cazul serviciilor publice de ambulanță, aprobarea ocupării funcțiilor de conducere va fi în pixul ministrului Sănătății”, afirmă USR în comunicat.

Fostul deputat PRM și PNL, găsit mort în casă

Fostul politician și om de afaceri Dumitru Puzdrea, în vârstă de 80 de ani, a fost găsit mort în casă. În jurul orei 8.00 soția fostului parlamentar a sunat la 112 și a spus că și-a găsit soțul decedat, afirmă surse din anchetă.

La fața locului au ajuns o ambulanță SMURD și un echipaj al Secției 2 Poliție. După constatarea decesului, a fost anunțat Serviciul omoruri, fiind deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Născut în 17 octombrie 1942, Puzdrea a avut două mandate de deputat, iar în cel de-al doilea a intrat în Parlament pe listele Partidului România Mare, ulterior trecând la PNL. El era cunoscut și ca om de afaceri.

Un sirian și un francez, studenți în Craiova, s-au electrocutat pe vagoane de marfă

Un sirian în vârstă de 26 de ani și un francez de 23 de ani, ambii studenți în Craiova, s-au electrocutat în zona triajului CF Craiova, după ce s-au urcat pe vagoane de marfă pentru a face fotografii, ei fiind transportați la spital.

Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj a anunțat că polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Craiova au fost sesizați marți după amiază, prin apel la 112, cu privire la faptul că, în zona Triajului C.F. Craiova, doi tineri s-ar fi electrocutat. “Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, fiind identificați doi tineri, unul de 26 de ani cetățean sirian, iar al doilea de 23 de ani, cetățean francez, ambii posesori de permis de ședere, studenți în Craiova. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei doi ar fi pătruns în zona Triajului C.F. Craiova, unde s-ar fi urcat pe vagoanele de marfă pentru a face fotografii, fiind electrocutați”, a transmis IPJ Dolj

Sursa citată a menționat că tinerii au fost transportați de urgență la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cei șase copii din Călărași intoxicați cu medicamente sunt stabili

Cei șase copii din Călărași, intoxicați cu medicamente, au rămas internați în Spitalul Grigore Alexandrescu din București starea lor fiind stabilă miercuri dimineață, fără complicații. Ei primesc tratament cu antidot.

Substanța ingerată de copii, izoniazida, în cantități mari, duce la fenomene neurologice, convulsii, tulburări metabolice cu afectare hepatică, renală, a precizat medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, unde sunt internați copiii. ”Se poate ajunge la hemodializă și chiar deces. Din fericire, s-a intervenit prompt, cei de la SMURD au realizat gravitatea cazurilor și au luat măsurile corespunzătoare.  La spital au fost mobilizați mai mulți medici și asistente de la secția de toxicologie, UPU și farmacia spitalului. Astfel că la mai puțin de 6 ore de la administrare erau internați și sub tratament cu antidot - vitamina B6 toți cei 6 copii cu vârste între 5 și 16 ani”, a precizat medicul..

La Spitalul Grigore Alexandrescu din București au ajuns cinci fete, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, și un băiat de 13 ani. Între timp, procurorii s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar de cercetare penală in rem pentru vătămare corporală din culpă. Anchetatorii au stabilit că minorii au luat un medicament pentru tuberculoză, care le fusese prescris de către medicul specialist, dar fără a fi respectată doza stabilită.

Timiș: Un bărbat și-a găsit bunicii uciși în casă

Polițiștii timișeni au deschis dosar penal pentru omor calificat, după ce un bărbat a anunțat, în noaptea de marți spre miercuri, că și-a găsit bunicii decedați, într-o locuință din apropierea Palatului Justiției din Timișoara, și a surprins o persoană necunoscută, care a fugit.

"Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din Piața Țepeș Vodă, un bărbat și-a găsit bunicii decedați (un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie de 78 de ani), iar în locuință a surprins o persoană necunoscută, care a fugit. Polițiștii efectuează cercetări pentru depistarea persoanei și stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit'', a anunțat Biroul de presă al Poliției Timiș.

În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.