Național

MOZAIC ȘTIRI NAȚIONALE: Colegiul Farmaciștilor București critică ordinul privind antibioticele fără rețetă

Ziarul de Vrancea
23 ian 2024 929 vizualizări

Farmaciștii cer retragerea actului normativ și rediscutarea acestuia

Președinta Colegiului Farmaciștilor din București, Simona Negreș, a afirmat că ordinul Ministerului Sănătății referitor la eliberarea antibioticelor din farmacii nu doar că nu va stopa rezistența la antimicrobiene, dar ar trebui retras integral și rediscutat după o consultare cu toți profesioniștii din domeniul sănătății. ”Ordinului îi lipsește o prevedere – prerogativă cheie, respectiv, faptul că farmacistul este cel care poate și trebuie să decidă dacă un pacient se confruntă sau nu cu o situație de urgență. Înțelegerea populară s-a propagat cu repeziciune, în mod greșit, la nivelul canalelor mediatice, iar pacienții au înțeles că declarația pe proprie răspundere „le permite” eliberarea „la cerere”, datorită omisiunilor din documentul care vizează un subiect atât de important”, reclamă Negreș.

Ea consideră că în imaginea de ansamblu, intenția Ministerul Sănătății privind limitarea rezistenței la antibiotice și chimioterapice antimicrobiene în România este cel puțin binevenită.  “Totuși, Ordinul a reușit doar să bulverseze și mai mult pacienții alături de cei care tratează o infecție. Din nefericire, nu ne aflăm în situația unui proces de reglementare documentat și dospit, dimpotrivă, Ordinul face parte din seria materialelor emise «pe repede înainte» după o consultare frugală, cel mult, în cadrul căreia profesioniștii din domeniul sănătății au avut un cuvânt exclusiv formal, limitat la 3 minute, procedurile de consultare fiind efectuate între Sărbătorile Crăciunului și Anul Nou, mai exact în data de 28 decembrie”, a declarat președinta Colegiului Farmaciștilor din București.

Ea susține că a precizat în 28 decembrie că importanța subiectului reclamă un timp de consultare și cântărire pentru adoptarea unor decizii care să limiteze cu adevărat un fenomen care preocupă la nivel mondial - rezistența la antibiotice.

Ea a adăugat că ordinului Ministerului Sănătății îi lipsește o prevedere cheie și anume faptul că farmacistul este cel care trebuie să decidă dacă un pacient se confruntă sau nu cu o situație de urgență. “Separat de această carență tehnică, Ordinul introduce în rândul farmaciștilor o confuzie adițională, respectiv, dacă se referă la antiinfecțioasele de uz sistemic și în ce măsură preparatele de uz topic cu kanamicină și trobamicină, în asociere cu cloramfenicol (în special cele oftalmice) sunt incluse în reglementarea de eliberare a antiinfecțioaselor. Pe bună dreptate, în opinia practicienilor!”, a mai transmis Simona Negreș.

Ea susține că pentru farmaciști surpriza modificărilor periculos de superficial abordate de către minister este foarte îngrijorătoare. “Autoritățile au revenit cu modificări de «esență», «doza de urgență la 48 de ore», ceea ce nu limitează deloc rezistența microorganismelor, ba dimpotrivă o crește, în special în zonele rurale. Totodată, în noua formă, ministerul a renunțat la anexa care prevedea prescrierea pe un anumit tip de rețetă a antibioticelor de către medici! Pentru farmaciști surpriza modificărilor periculos de superficial abordate de către minister este foarte îngrijorătoare, dar și mai gravă apare afirmația ministrului potrivit căruia: «Educarea profesioniștilor trebuie să fie dublată de educarea publicului și nu în ultimul rând, de educarea celor care eliberează antibiotice în farmacii». Pe seama acestor abordări, vă rog să îmi îngăduiți opinia că acest ordin referitor la eliberarea antibioticelor din farmacii nu doar că nu va stopa rezistența la antimicrobiene, dar ar trebui retras integral și rediscutat după o consultare cu toți profesioniștii din domeniul sănătății!”, a mai declarat Simona Negreș.

Ea a precizat că acest ordin conceput și deficitar mediatizat nu aduce plus valoare sistemului de sănătate.  “Experiența colegilor noștri care lucrează în farmaciile de comunitate și care pot evalua necesitatea administrării sau nu a unui medicament antiinfecțios, precum și cunoștințele dobândite în 5 ani de facultate (la care se adaugă uneori și 2 sau 3 ani de specializare prin rezidențiat) nu sunt menționate în ordin. Concluzionez că acest ordin incorect conceput și deficitar mediatizat nu aduce plus valoare sistemului de sănătate, dar cu siguranță duce la o nemulțumire nemotivată a pacientului, care devine victima acestui document. Și mă gândesc: oare ce s-ar întâmpla în sistemul medical românesc, dacă toate farmaciile s-ar închide pentru o zi! Finalmente, ca farmacist, îmi exprim regretul pentru că ați uitat să ne recunoașteți profesia și asta ne va costa pe toți, inclusiv pe pacienți! (cei «care eliberează antibiotice în farmacii»)”, a mai declarat Simona Negreș.

Fetiță înfiată, salvată de mama adoptivă care i-a donat o parte din ficatul ei

O fetiță de 3 ani și 7 luni, care a fost înfiată, a fost salvată de mama sa adoptivă care i-a donat o bucată din ficatul ei. Micuța a fost diagnosticată anul trecut, în luna martie, cu o tumoră malignă. Medicul Vlad Brașoveanu anunță că s-au făcut șase transplanturi hepatice de la începutul anului.

”Este un început de an bun pentru transplantul hepatic din România. În aceste trei săptămâni din luna ianuarie au fost efectuate patru transplanturi hepatice de la donator cadaveric și două transplanturi hepatice de  la donator viu la doi copilași, la două fetițe de 3 ani și 3 ani și aproximativ jumătate. Este munca mai multor echipe și mă refer aici la echipa de la Fundeni unde sunt implicați o serie de specialiști și cadre medii și o coordonare între Spitalul Fundeni și Spitalul Grigore Alexandrescu, acel nou centru despre care povesteam altădată, care a fost înființat în urmă cu un an, special pentru transplantul hepatic pediatric”, a precizat prof. univ. dr. Vlad Brașoveanu, medic primar chirurgie generală, marți, la Medika TV.

Medicul s-a referit și la două cazuri deosebite, în care au fost făcute transplanturi la copii. ”A fost o fetiță cu atrezie de căi biliare care a fost transplantată cu acel lob stâng de la tată, lunea trecută și miercurea trecută a fost transplantată altă fetiță cu  hepatoblastom, de la mamă de data aceasta. Și de ce este impresionant cazul? Această fetiță a fost înfiată, ba mai mult, mămica a înfiat și un frățior de-al acestei fetițe, deci practic doi copii au fost înfiați și iată că mămica vitregă, vitreg în sensul că nu este mama biologică, ea a donat acest fragment de ficat care i-a salvat viața”, a mai spus Brașoveanu.

Raport final în cazul adolescentei care a murit misterios în dormitorul unui băiat din Neamț

Raportul final al Serviciului Județean de Medicină Legală Neamț în cazul morții Sharei, eleva olimpică din București care a murit misterios în casa unui băiat din Neamț, arată că adolescenta de 16 ani nu a întretinut relații sexuale cu tânărul de 19 ani și că decesul a fost cauzat de o reacție puternică și generalizată produsă de drogurile de mare risc care au fost găsite în sângele fetei, potrivit avocatului Adrian Cuculis. Moartea „s-a datorat insuficienței cardio-repiratorii acute, consecința unei intoxicații acute cu mefedronă, cu vasoplegie toxică consecutivă și hemoragie generalizată prin diapedeză, exteriorizată secundar”, se arată în raportul final al medicilor legiști. Adolescenta nu a consumat alcool etilic, mai arată analizele de laborator.

De asemenea, fata era virgină în momentul în care a decedat. „Raport final și răsturnare de situație în cazul de la Piatră Neamț. Fata cunoscută cu numele de „Shara” a murit misterios în dormitorul unui băiat ce-l cunoscuse pe Internet și care i-a furnizat droguri de mare risc, iar în cele din urmă fata a decedat din pricina unei hemoragii masive. Raportul final SJML arată că fata NU întreținuse de fapt relații sexuale cu acest individ iar decesul a fost cauzat de o reacție puternică și generalizată produsă de drogurile de mare risc administrate. Stopul respirator a fost cauza finală tanatogeneratoare”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

Shara, eleva olimpică din București, a murit pe 31 iulie 2023. „De precizat că dintre toți cei care au fost arestați în cauza, niciunul nu se mai află în arest preventiv și nici la domiciliu, având în vedere trecerea celor 180 de zile de arest iar codul de procedura nu permite o durată mai mare până la trimiterea în judecată”, a mai spus avocatul Adrian Cuculis.

Tânăra de 16 ani din București a venit la Piatra-Neamț pentru a participa la un concurs. Ea a fost așteptată la gară de un tânăr de 19 ani, pe care l-ar fi cunoscut pe internet. Acesta a condus-o cu mașina, la el acasă, în localitatea Dumbrava Roșie. Mama băiatului a sunat la ambulanță după câteva ore. Inițial, a fost vehiculată ipoteza că tânăra ar fi murit din cauza unei hemoragii puternice, după ce băiatul încercase să întrețină cu ea relații intime.

Rezultatele necropsiei au arătat însă o intoxicație cu un drog sintetic. Din cercetări a reieșit că fata ar fi consumat un drog de tip cristal considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicației care a condus la decesul acesteia.

Shara nu a ajuns niciodată în camera de hotel, acolo unde îi indicase mamei că stă împreună cu prietena ei. În miezul nopții, părinții Sharei au primit vestea cumplită că fiica lor este moartă. Primul lucru la care rudele fetei s-au gândit a fost că tânăra a fost drogată fără voia ei și violată. Tatăl adolescentei de 16 ani a declarat al scurt timp după tragedie că fata a fost drogată fără știrea ei.

Fapt foarte rar: Marți, cel mai cald din țară a fost la munte, la peste 1.500 de metri

Marți a fost o zi cu totul specială din punct de vedere meteo, fiindcă cea mai ridicată temperatură din țară s-a înregistrat la o stație de mare altitudine, la cota 1500, în Sinaia. Acolo au fost Â9,2 °C, în timp ce la Mangalia au fost Â6,8 °C, iar la București, -5 °C, arată datele ANM. În general, maximele zilei se înregistrează în Dobrogea, Muntenia sau Oltenia, la altitudini foarte mici, remarcă hotnews.ro.

La stația meteo de la Sinaia, la 1509 m alt, marți la ora 1 erau Â2,2 °C, iar în jurul orei 9 dimineața a fost înregistrată maxima zilei, Â9,2 °C. După acea oră s-a răcit accentuat, astfel că la ora 14 erau sub 0 grade, iar la ora 18 erau -7 °C. Stratul de zăpadă era de 15 cm. Nu a fost singura stație meteo înaltă cu temperaturi ridicate: la Penteleu (1633 m alt) au fost Â4,8 °C în jurul orei 9.

Marți la prânz a fost foarte rece în sudul țării, cu maxime de -6 °C la Oltenița, -5,5 °C la Călărași și -4,6 °C la București Filaret.

Stația meteo Sinaia 1500 se află din anul 1960 în cabana Valea cu Brazi. Maxima absolută la Sinaia în ianuarie a fost de Â16,4 °C, în 2023. Cea mai ridicată temperatură măsurată acolo a fost de 30 °C, în iulie 1988.

Vâlcea: femeie de 70 de ani, rănită după ce s-a aruncat de la etajul patru

O femeie de 70 de ani a fost rănită, marți seară, după ce s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Râmnicu Vâlcea. Ea a căzut pe acoperișul scării de la intrare. ”La data de 23 ianuarie, polițiștii municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui bloc din municipiu și ar fi căzut pe acoperișul scării de la intrare”, a transmis, marți seară, IPJ Vâlcea. Sursa citată a precizat că polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba de o femeie de 70 de ani. ”În urma evenimentului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au mai precizat polițiștii.

Un copil a murit după ce s-a înecat cu măr la o grădiniță fără autorizație din Oradea

Un copil de un an și jumătate a murit marți, după ce săptămâna trecută a ajuns la spital în stare gravă, potrivit Bihoreanul. Micuțul se înecase cu o bucată de măr la o grădiniță din Oradea care nu avea autorizație de funcționare. „Din păcate pacientul a decedat înainte de ora 16. Am încercat să-l resuscităm, dar nu a mai putut fi salvat", a declarat dr. Florina Berte, medic primar ATI, din cadrul Spitalului Județean Oradea. Ulterior, decesul a fost confirmat pentru publicația locală și de purtătoarea de cuvânt a unității medicale, Lisa Crăiuț.

Poliția a deschis o anchetă săptămâna trecută pentru vătămare corporală din culpă, după ce micuțul s-a înecat cu o bucată de măr la o grădiniță clandestină din municipiul Oradea. Incidentul a avut loc joi, 18 ianuarie, la Happy Kids, care nu este o unitate de învățământ acreditată sau autorizată. „Această entitate nu se regăsește în rețeaua școlară a unităților de învățământ din județul Bihor, nefiind nici acreditată, nici autorizată. Le recomand părinților să consulte această listă de pe site-ul instituției noastre, pentru a cunoaște unitățile acreditate, atât publice, cât și private”, a declarat inspectorul școlar general Horea Abrudan pentru Bihoreanul.

Realitatea TV sfidează CNA

Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat Realitatea TV cu o amendă în valoare de 2.500 de lei după ce postul nu a pus în aplicare o decizie CNA: suspendarea emisiei cu 10 minute, potrivit Pagina de media. În luna mai 2023, Realitatea TV a fost sancționată de CNA cu suspendarea emisiei pentru 10 minute și afișarea textului sancțiunii primite. Postul a fost sancționat astfel pentru numeroasele atacuri fără probe la Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, și Sebastian Burduja, pe atunci ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Cu puțin timp înainte ca Realitatea TV să pună în aplicare sancțiunea, realizatoarea Anca Alexandrescu a anunțat că a reușit să suspende sancțiunea, temporar, în instanță. Decizia CNA s-a menținut în toamna anului trecut, printr-o decizie definitivă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție. CNA le-a pus în vedere celor de la Realitatea că trebuie să pună în aplicare sancțiunea, dar avocatul postului a spus atunci că așteaptă motivarea instanței, pentru a vedea modalitatea în care să fie pusă în aplicare. Textul sancțiunii spune că televiziunea trebuie să-și spuspende emisia în data de 18 mai, iar aceasta nu poate fi pusă în aplicare retroactiv. Pe 23 ianuarie, CNA a luat din nou cazul în discuție și a constatat că Realitatea Plus nu a pus în aplicare sancțiunea

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.