Național

Crima de la metrou: Magdalena Șerban ar fi spus că regretă faptele

Ziarul de Vrancea
15 dec 2017 714 vizualizări

Când a conștientizat fapta, a spus că preferă să fie moartă, susține avocata criminalei

Magdalena Șerban, femeia arestată preventiv pentru uciderea unei tinere la stația de metrou Dristor și pentru o tentativă de omor la stația Costin Georgian, le-ar fi spus anchetatorilor că regretă faptele și a acceptat expertiza psihiatrică pe care inițial a refuzat-o, potrivit avocatei acesteia. Femeia a fost dusă vineri la Parchetul Tribunalului București, fiind asistată de un avocat din oficiu, care spune că Magdalena Șerban a acceptat expertiza psihiatrică, în urma căreia se va stabili dacă a avut sau nu discernământ la momentul comiterii faptelor. "S-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice. Considerăm că este în interesul acesteia, pentru a se constata pe cale legală dacă avea sau nu discernământul faptelor comise în ziua respectivă. Nu avem un document oficial în privința internării la Psihiatrie. Restul detaliilor nu s-au discutat astăzi. Ea este de acord cu efectuarea expertizei, conștientizând atât cât a putut conștientiza că ar fi sau nu ar fi în avantajul său. Da, regretă și chiar a spus la un moment dat că preferă să fie moartă, conștientizând ce s-a întâmplat. Restul detaliilor le vom afla pe parcurs", a spus avocata Magdalenei Șerban. După ce i s-a adus la cunoștință de către procurori efectuarea acestei expertize, Magdalena Șerban a fost dusă la Spitalul Penitenciar Jilava. Ea a fost transferată la acestă unitate, din Arestul central, joi. Femeia este cercetată pentru omor și tentativă de omor și a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind principalul suspect în cazul crimei și tentativei de omor petrecute la stațiile de metrou Dristor și Costin Georgian.

Marți seară, Magdalena Șerban a împins o tânără pe liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe sine, în timp ce încerca să se prindă de marginea peronului, agresoarea a lovit-o în cap cu piciorul. Imediat, tânăra a fost lovită de trenul care intra în stație și a murit. Ea avea 25 de ani. Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără pe linia de metrou în stația Costin Georgian. Tânăra a reușit să scape după ce s-a luptat cu femeia.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.