Național

Mozaic national: Ponta, la Bruxelles doar cu "binecuvantarea" lui Băsescu

Ziarul de Vrancea
24 iun 2012 713 vizualizări
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis prim-ministrului Victor Ponta o scrisoare în care îi atrage atenţia că participarea la Consiliul European fără mandat din partea şefului statului echivalează juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui.

"Vă atrag atenţia asupra faptului că absenţa unei aprobări exprese din partea preşedintelui României cu privire la mandatul participării la reuniunea Consiliului European din 28-29 iunie 2012, coroborată cu lipsa delegării exprese a prim-ministrului în calitate de reprezentant al statului român va echivala din punct de vedere juridic cu o însuşire a unei atribuţii constituţionale a preşedintelui României de către prim-ministru", se arată în scrisoarea trimisă de preşedinte. Contactat de Mediafax, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, nu a dorit să comenteze subiectul legat de scrisoarea trimisă de preşedinte.
Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, sâmbătă seară, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus că dacă preşedintele va da naştere unui moment penibil la Bruxelles, aceasta "ar însemna o tranşare a acestui scandal în România, fapt ce s-ar reduce printr-o discuţie despre suspendare".

Patru morţi după ce un microbuz romanesc s-a ciocnit de un camion în Ungaria

Patru pasageri aflaţi la bordul unui microbuz românesc au murit după ce acesta s-a ciocnit sâmbătă dimineaţa cu un camion înmatriculat în România pe autostrada M1 din nordul Ungariei. Trei dintre persoanele rănite au suferit răni grave şi, potrivit estimărilor, necesită peste opt zile de spitalizare, iar o persoană a suferit răni uşoare, care necesită sub opt zile de spitalizare, informează MAE.
Ministerul precizează că Ambasada României la Budapesta a primit şi raportul poliţiei locale privind accidentul. "Astfel, potrivit acestui document, circumstanţele producerii accidentului au fost următoarele: la data de 23.06.2012, ora locală 02:49, un cetăţean român circula cu microbuzul Volkswagen Transporter (proprietate personală), în care se mai aflau 8 persoane, pe autostrada M1, în direcţia Gyor (din România către Austria), pe prima bandă. În dreptul km 93, şoferul microbuzului nu a observat la timp că un TIR cu remorcă a trecut de pe banda a doua pe prima bandă, fapt pentru care a lovit în plin, în spate, remorca TIR-ului. În urma impactului, atât TIR-ul, cât şi microbuzul au ajuns pe banda de urgenţă, unde s-au oprit. În urma accidentului, dintre cele 9 persoane aflate în microbuz, 3 persoane şi-au pierdut viaţa la faţa locului, 5 au fost transportate la 2 spitale, iar una nu a suferit răni. Dintre cele 5 persoane spitalizate, o persoană şi-a pierdut viaţa (la Spitalul Petz Aladar din Gyor). Cele două persoane din TIR nu au suferit răni", informează MAE. Poliţia a început urmărirea penală împotriva şoferului microbuzului

Doi romani, victime ale unui asasinat în stil mafiot în Cipru

Cinci bărbaţi, trei ciprioţi şi doi români, care lucrau ca gărzi de securitate pentru un om de afaceri din Cipru au fost ucişi sâmbătă dimineaţa la Ayia Napa, în sudul ţării, relatează Cyprus Mail. Cei doi români ucişi veniseră pe insulă cu doar zece zile înainte, pentru a lucra ca bodyguarzi ai unui om de afaceri local, potrivit televiziunii publice. Numele celor doi români, în vârstă de 25 şi, respectiv, 33 de ani, urmează să fie confirmate de Interpol.
Poliţia susţine că cei cinci bărbaţi au fost prinşi într-o ambuscadă la ora 03.30 în timp ce conduceau pe un drum întunecat din populara staţiune cipriotă. Potrivit postului public de televiziune CyBC, patru dintre cei cinci bodyguarzi au decedat pe loc, fiind împuşcaţi în cap şi în piept, în timp ce un al cincilea a murit în drum spre spital. CyBC a afirmat că singurul martor al incidentului este un turist britanic, interogat în prezent de poliţie. El a văzut, în momentul atacului, o motocicletă care urmărea maşina. Numeroase cartuşe au fost găsite la locul crimei.
Informaţii potrivit cărora atacul ar fi fost o reglare de conturi între reţele mafiote au circulat în presa locală, dar poliţia cercetează toate pistele, lansând o anchetă extinsă la toate districtele, cu zeci de persoane chemate la interogatoriu. Forţele de ordine cred că aceste crime ar putea fi legate de rivalitatea dintre oraşe.
Ayia Napa este staţiunea turistică cea mai cunoscută de pe insulă. Ea se bucură de un mare succes în rândul tinerilor englezi şi ruşi, care vin aici să petreacă şi să profite de soare. Acesta este incidentul armat cel mai sângeros produs până în prezent în Cipru.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.