Național

Mozaic national: Parlamentul, somat să excludă doi deputaţi

Ziarul de Vrancea
24 mai 2012 453 vizualizări
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a solicitat ieri din nou Camerei Deputaţilor aplicarea sancţiunilor disciplinare în cazul deputaţilor Sergiu Andon şi Florin Costin Pâslaru, în caz contrar instituţia putând fi trasă la răspundere.

În 3 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că deputatul PC Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii admiţând astfel raportul de constatare al inspectorilor de integritate. În cazul lui Florin Pâslaru (PSD), ANI a înaintat, în luna martie, Camerei Deputaţilor un raport potrivit căruia deputatul se află în stare de incompatibilitate, act necontestat de parlamentar.
Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Vîntu, urmărit penal în dosarul FNI

Procurorii Parchetului instanţei supreme au început urmărirea penală în cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI). În dosar, fostul om de afaceri este acuzat de spălare de bani şi delapidare.
Cercetările au stabilit că Vîntu a supus procesului de spălare a banilor suma de peste 700.000 lei proveniţi din infracţiunea de delapidare şi peste 9,6 milioane lei proveniţi din infracţiunea de înşelăciune, adică peste 5,4 milioane de dolari la data prăbuşirii FNI. "Învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu l-a determinat pe Nicolae Popa să comită infracţiunea de delapidare săvârşită în dauna FNI, pentru care autorul a şi fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare printr-o hotărâre rămasă definitivă în a cărei executare se află în prezent. Totodată, învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu i-a înlesnit lui Nicolae Popa săvârşirea infracţiunii de delapidare prin promisiunile de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală şi să nu execute pedeapsa, precum şi de a tăinui sumele de bani obţinute", arată procurorii.
Ulterior, Vîntu ar fi dobândit şi ar fi deţinut sume de bani provenite din delapidarea FNI. de către Popa şi din săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna FNI, cunoscându-le provenienţa. De asemenea, Vîntu ar fi efectuat mai multe operaţiuni patrimoniale prin care bunurile provenite din infracţiuni au fost transferate în mod repetat între persoane pe care le controla, urmărind ascunderea sau disimularea adevăratei lor naturi.
În acest dosar, Nicolae Popa a fost condamnat, în lipsă, la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas. În urma prăbuşirii FNI, în 2000, peste 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească aproximativ o sută de milioane de euro compensaţii.

Despăgubirile pentru imobilele naţionalizate, amînate din nou

Guvernul va prelungi cu încă un an, până la 15 mai 2013, perioada în care este suspendată emiterea titlurilor de plată aferente despăgubirilor pentru imobile naţionalizate. Prelungirea perioadei de suspendare este prevăzută într-un proiect de ordonanţă de urgenţă. Guvernul arată că intervalul în care emiterea acestor titluri de plată a fost suspendată anterior expiră la 1 iulie 2012 şi că reluarea procedurii începând cu această dată ar conduce în 2012 la un
impact suplimentar de circa 1,5 miliarde lei, care ar afecta ţinta de deficit stabilită pentru acest an.
În luna martie, Guvernul Ungureanu anunţase că a decis suspendarea pentru şase luni a emiterii titlurilor de despăgubire pentru proprietăţile naţionalizate de regimul comunist. Conform legii, persoanele îndreptăţite pot opta pentru acordarea despăgubirilor băneşti în cuantum de până la 500.000 de lei, urmând ca pentru diferenţă să primească acţiuni la Fondul Proprietatea.

MRU: "Criza este doar pentru cei care nu doresc să muncească"

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a vizitat ieri uzina Popeci Utilaj Greu din Craiova, aparţinându-i omului de afaceri Constantin Popeci, spunând că România are nevoie de oameni de afaceri precum Popeci, iar "criza este doar pentru cei care nu doresc să muncească". "Criza este doar pentru cei care nu doresc să muncească, doar pentru cei care nu sunt îndrăzneţi în realizarea proiectelor proprii, se trezesc târziu şi se culcă devreme", a afirmat fostul premier. Potrivit acestuia, "criza este de fapt cel mai bun prilej pentru a valorifica creativitatea, iniţiativa şi situaţia economică în ansamblu". Fostul premier a mai spus că regretă că în alte locuri din ţară nu s-a ajuns la aceeaşi performanţă ca la uzina din Craiova, unde 95% din produse merg la export şi unde se angajează în continuare oameni.

Bani în plus pentru supraveghetorii de la bac

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a anunţat ieri că a semnat un Ordin prin care vor creşte cu 15% sumele alocate pentru plata membrilor comisiilor de bacalaureat şi de la testele naţionale. "În mare parte, colegii noştri vor avea creşteri de aproximativ 15%. Cred că se vede un prim pas către o intrare în normalitate în aşa fel încât colegii noştri să fie mult mai interesaţi de această activitate", a spus ministrul, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, a fost pregătit un Memorandum care prevede deblocarea a aproximativ 5.000-5.500 de posturi în învăţământul preuniversitar, Memorandum care va intra în discuţie în următoarea şedinţă de guvern. În ceea ce priveşte învăţământul universitar, Pop a precizat că lucrează la o Hotărâre de Guvern care speră să intre în şedinţa Executivului peste două săptămâni şi care prevede deblocarea a 2.000-2.400 de posturi în universităţi. Ministerul Educaţiei a precizat că deblocarea posturilor în învăţământul superior nu înseamnă acordarea de bani suplimentari întrucât universităţile au aceste sume, dar nu au posibilitatea să facă angajări pe posturi.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.