Național

Preşedintele PNL îl laudă pe Ion Iliescu

Ziarul de Vrancea
29 nov 2011 639 vizualizări
"Tot ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă", susţine Crin Antonescu n liberalul îl consideră principal vinovat pentru mineriade tot pe Traian Băsescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri că problemele României de astăzi nu sînt generate de Ion Iliescu, el referindu-se la corupţie şi "aservirea instituţiilor". Liberalul a făcut aceste declaraţii după ce un jurnalist l-a întrebat pe Victor Ponta de ce nu îl "elimină" pe Ion Iliescu din PSD, avînd în vedere răspunderea acestuia în legătură cu actele de violenţă din timpul mineriadelor. "În vreme ce Iliescu făcea crime, aşa cum susţineţi, cu ce le făcea? Cu mîinile goale sau cu trenurile? Cine conducea trenurile? Îl cunoaşteţi pe un tovarăş Băsescu Traian care dirija, de la Bucureşti, aceste trenuri? Ion Iliescu e un om retras din politica activă pe care îl putem judeca într-un fel sau altul, e un om care s-a confruntat cu electoratul, cînd a câştigat, cînd a pierdut, iar problemele României de astăzi nu sînt generate de Ion Iliescu, nici corupţia de azi din România, nici aservirea instituţiilor care ar trebui să fie independente, azi în România nimic din toate acestea nu sînt generate de Ion Iliescu", a spus Crin Antonescu. "Dacă vreţi să zicem aşa, Ion Iliescu e retras, e într-o poziţie de onoare, participă la nişte întîlniri ale PSD, spune lucruri corecte. Ce spune astăzi Ion Iliescu este corect de la cap la coadă, adică vorbeşte despre separaţia puterilor în stat, despre echilibrul parlamentar, despre democraţie, iar România, stimate domn, e singura ţară din Europa care e condusă de doi comunişti, Traian Băsescu şi Emil Boc. Ion Iliescu nu mai conduce demult România", a declarat Crin Antonescu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
IULIAN, acum 4542 zile, 3 ore, 7 minute, 57 secunde
Hmm da, e clar , voi 2 cu comentariile faceti parte din multimea de prosti care l-a votat pe chior ! penibili sunteti! in ce tara traiti? nu vedeti ca ne conduc toate curvele si toti hotii!?nu citeste integral
relu, acum 4542 zile, 5 ore, 43 minute, 17 secunde
Siguranta cu care se si vede presedintele Romaniei este de-a dreptul ridicola.Asta nu se uita in jurul sau ? Nu vede realitatea ? De fapt cum sa vada daca-i beat in permanenta.La ce sa te astepti de citeste integral
george, acum 4542 zile, 6 ore, 2 minute, 5 secunde
Numai lingai in tara asta ... n avem pic de caracter ...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.