Național

COLOANA national

Ziarul de Vrancea
26 nov 2011 1042 vizualizări
Miliardar, acuzat că a sponzorizat ilegal PSD

DNA a informat vineri că liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la INTERAGRO, precum şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, sînt acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice. Potrivit procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2009, Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei de preşedinte al PSD Brăila pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor privind finanţarea partidelor politice, suma de 1.000.000 euro de la Ioan Niculae, acţionar principal al grupului INTERAGRO SA, pentru a fi folosită în cadrul campaniei electorale de la sfîrşitul anului 2009 (n.r. – alegerile prezidenţiale). În schimbul banilor, Ioan Niculae urmărea influenţarea factorului decizional în vederea numirii unor persoane agreate de el la conducerea Ministerului Economiei şi Comerţului şi la societăţile naţionale TRANSGAZ şi ROMGAZ. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că, din cei 1.000.000 euro, s-a plătit efectiv suma de 641.730 lei, aprox 150.000 euro, folosindu-se ca paravan un contract încheiat între INTERAGRO SA şi SC INSOMAR SRL. Acest contract a fost încheiat pentru servicii fictive, oferind o acoperire aparent legală, realei destinaţii a sumelor de bani. Ioan Niculae este printre cei mai bogaţi cinci romani potrivit topurilor Forbes şi Capital.

Xxxxxxxxxxxx

Cum să termini mai repede şcoala

Ministerul Educaţiei a elaborat metodologia privind promovarea a doi ani de studii într-un an şcolar în învăţămîntul preuniversitar. Astfel, elevii care se înscriu în programul de parcurgere a doi ani de studii într-unul singur trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii: să aibă, în anul şcolar anterior, calificativul sau media generală la fiecare disciplină de studiu "foarte bine", pentru elevii din învăţămîntul primar şi minimum 9.00 pentru elevii din învăţămîntul gimnazial şi liceal, iar la purtare cel puţin 9.50 în cazul ultimei categorii. Totodată, solicitanţii trebuie să promoveze un test transdisciplinar din curriculumul clasei anterioare celei curente, cu un punctaj de cel puţin 80% din totalul punctajului acordat pe test. Elevii care vor să parcurgă doi ani într-unul singur vor frecventa concomitent cel puţin 50% din cursurile şcolare aferente anului curent şi cel puţin 40% din cursurile şcolare aferente celui de-al doilea an de studiu. În scopul promovării a doi ani de studii într-un an şcolar, elevul va fi evaluat la fiecare disciplină/modul din planul-cadru de învăţămînt al celor 2 ani. Pentru admiterea în această formă de pregătire este necesar însă un raport al psihologului şcolar, raportul medicului şcolar sau al medicului de familie dar şi recomandarea din partea unor persoane competente, care să evidenţieze realizări de excepţie ale elevului.

Xxxxxxxxxxxxx

Un senator PSD şi un şef de CJ, daţi de ANI pe mîna procurorilor

Preşedintele CJ Neamţ, Vasile Pruteanu, a fost reclamat Parchetului de către ANI, pentru conflict de interese şi fals, după ce Consiliul a aprobat achiziţionarea de medicamente de la firma fiicei acestuia. Astfel, CJ a aprobat cumpărarea de materiale sanitare, în valoare de 512.149 de lei (aproximativ 118.828 de euro), de la SC C&C FARM SRL, societate în cadrul căreia fiica sa, Iulia Elena Pruteanu, deţine calitatea de administrator.
De asemenea, ANI a anuţat vineri că senatorul PSD Trifon Belacurencu a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor şi a comis un fals în declaraţia de interese. Potrivit inspectorilor de integritate, parlamentarul deţine în acelaşi timp şi funcţia de administrator în cadrul SC DOBROGEA GAZ SRL Tulcea, fapt incriminat de lege. În plus, ANI arată că există indicii referitoare la posibila săvîrşire de către senator a infracţiunii de fals în declaraţii, pentru că a omis să menţioneze în declaraţia de avere calitatea de asociat la societatea menţionată.

Xxxxxxxxxxxxxxx

Militarii au protestat degeaba: pensiile speciale s-au mărit

Pensia medie plătită celor 159.000 de foşti militari, poliţişti şi angajaţi ai serviciilor de informaţii a crescut după recalculare cu peste 30%, de la 1.755 de lei la 2.289 de lei pe lună, deşi Ministerul Muncii anticipa o reducere, se arată în opinia Consiliului Fiscal privind proiectul de buget.
"Cu toate că iniţial exerciţiul de recalculare a pensiilor speciale anticipa, conform calculelor Ministerului Muncii, economii bugetare substanţiale la nivelul cheltuielilor cu pensiile, în cele din urmă putem constata că acest demers s-a concretizat în cheltuieli suplimentare cu pensiile aferente celor 159.000 de pensionari din această categorie (aproximativ 1 miliard de lei cheltuială anuală suplimentară), în condiţiile în care pensia medie corespunzătoare creşte în urma recalculării de la 1.755 lei pentru anul
2011 la 2.289 lei în anul 2012 (o creştere medie de 30,4%)", precizează Consiliul Fiscal. Informaţia apare în expunerea de motive ataşată proiectului de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2012.
Fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public de pensii pentru anul 2012 sînt în sumă de 47,07 miliarde lei, respectiv 8,1% din PIB.


Xxxxxxxxxxxxxx


Ponta îi atacă pe Merkel şi Sarkozy

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Bruxelles, că fostul premier elen Giorgios Papandreou a fost "sacrificat" de bănci şi de către liderii Franţei şi Germaniei, iar socialiştii europeni ar trebui să înveţe din această "lecţie". El a afirmat că are încredere că alegerile de anul viitor din mai multe ţări europene vor fi cîştigate de stînga. "Am convingerea că viitorul preşedinte al Franţei, viitorul cancelar al Germaniei şi viitorul premier al Italiei vor fi socialişti", a spus el. Ponta a spus, întrebat despre cazul Greciei, unde socialiştii au renunţat la guvernare, că fostul premier elen a fost "sacrificat" de bănci. "Cine are încredere în Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy o să păţească precum Papandreou, cred că trebuie să învăţăm din asta", a adăugat el.
Ponta a participat, vineri, la Congresul PES, unde Paul Nyrup Rasmussen s-a retras de la preşedinţia socialiştilor, care va fi asigurată, interimar, pînă în septembrie 2012, de bulgarul Sergei Stanishev.

Xxxxxxxxxxxxxx

A pierdut postul pentru că nu ştie limba maghiară

Florian Mocan, secretarul comunei Carastelec a dat în judecată Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi Primăria Pericei pentru că a fost respins la examenul pentru angajarea pe postul de secretar al comunei din cauză că nu a ştiut să traducă un text din română în maghiară, scrie Graiul Sălăjului. Curtea de Apel din Cluj i-a dat cîştig de cauză. "Instanţa anulează ordinul ANFP şi concursul organizat în perioada 27-29 aprilie pentru ocuparea funcţiei publice vacante de secretar al comunei Pericei, precum şi actele subsecvente. Obligă Primăria Pericei la organizarea unui nou concurs cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Cu drept de recus în termen de 15 zile de la comunicare", se arată pe site-ul Curţii de Apel Cluj.

Xxxxxxxxxxxxxx

Daniela Andreescu a fost revocată de la conducerea SGG

Daniela Andreescu a fost revocată de la conducerea Secretariatului General al Guvernului, a anunţat vineri seară premierul Emil Boc El a susţinut că a hotărît revocarea din funcţie pe baza unei "decizii administrative suverane", fără să primească vreo informare din partea ANI.
Potrivit unor surse citate de Mediafax, guvernul a fost informat oficial de ANI că există premise pentru încălcarea legislaţiei privind conflictul de interese de către şeful SGG, Daniela Andreescu, prin spaţiul RA-APPS atribuit soţului acesteia. "S-a ajuns la concluzia că soţul Danielei Andreescu nu este un membru oarecare al asociaţiei care a primit spaţiul RA-APPS, ci participă la luarea deciziilor, astfel că există conflict de interese", au arătat sursele. Sursele au mai arătat că mai mulţi lideri din PDL i-au solicitat premierului Emil Boc să aibă o discuţie cu secretarul general al Guvernului, Daniela Andreescu, privind spaţiile atribuite de aceasta membrilor familiei şi să o demită din funcţie în cazul în care şeful SGG nu prezintă explicaţii suplimentare "mulţumitoare".
Pro TV a relatat că unul din spaţiile RA-APPS este închiriat Clubului sportiv Delta Fishing, aparţinînd actualului soţ al Danielei Andreescu, Aurel Teodorescu. La acel moment Andreescu a susţinut că doar fiica sa a luat un spaţiu central de la RA-APPS. De asemenea, Bogdan Teodorescu, fiul vitreg al Danielei Andreescu, a fost în 2009 consilierul ei personal la SGG, iar acum este director la sucursala care se ocupă chiar de administrarea fondului imobiliar. Şi fiica lui Andreescu din prima căsătorie, Irina Zisman, a fost angajat candva la AVAS, tot o instituţie coordonată de mama sa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.