Național

"Prin rezistenţa mea contribui la imaginea că România nu se lasă"

Ziarul de Vrancea
25 nov 2011 919 vizualizări
Eurodeputatul, surprins în primăvară de jurnalişti în timp ce îşi negocia şpaga, a conferenţiat vineri pe tema "mitologiei corupţiei" n el le-a cerut romanilor să-i sară în apărare din "solidaritate"

Conferinţa europarlamentarului Adrian Severin pe tema corupţiei susţinută vineri a fost întreruptă de două tinere care aveau casetofoane la care au pus înregistrări audio despre scandalul de corupţie în care este implicat Severin, ele cerîndu-i demisia. Este vorba despre înregistrarea audio a materialului făcut de jurnaliştii de la Sunday Times care l-au acuzat la începutul acestui an pe Adrian Severin că ar fi implicat într-un scandal de corupţie. Prima dintre cele două tinere a pornit înregistrarea audio la volum ridicat, la circa 20 de minute de la începerea conferinţei. Ea a fost rugată iniţial de moderatorul evenimentului să ajusteze volumul, iar în urma refuzului a fost invitată de către o persoană din staff-ul fundaţiei să părăsească sala. În acel moment, o a doua tînără a pornit un casetofon cu aceeaşi înregistrare. Ea a fost de asemenea rugată să părăsească sala, conformîndu-se solicitării. Adrian Severin şi-a întrerupt discursul pentru cîteva momente, după care a continuat să vorbească ignorînd ceea ce se întîmpla în sală.
În acelaşi timp, la intrarea în sediul Fundaţiei Titulescu, mai mulţi tineri au distribuit din partea organizaţiei "România Curată" afişe cu mesajul "Severin Out. Mulţumim că aţi ales demnitatea demisionînd din PE".

Bătrînii din sală i-au luat apărarea lui Severin

În ciuda tuturor rugăminţilor, Adrian Severin a refuzat, vineri, să explice de ce refuză să demisioneze din PE. După ce a susţinut o prelegere teoretică de circa o oră pe tema "excepţionalismului corupţiei", întreruptă de tineri care îi cereau demisia, Severin a primit mai multe întrebări din partea celor prezenţi, majoritatea referindu-se tot la subiectul demisiei din Legislativul european. "Din respect pentru această casă care venerează numele lui Nicolae Titulescu şi pentru tradiţiile ei, nu voi folosi întrebările care s-au pus pentru a transforma această întîlnire academică într-un fel de miting politic, chiar dacă este totdeauna bine să porţi un dialog deschis mai ales cu cei care nu sînt de acord cu tine", a spus Severin după ce a ascultat întrebările. "Dar, revenind cu întrebarea, de ce nu vă daţi demisia?", a întrebat din sală o studentă, moment în care mai mulţi vîrstnici prezenţi în sală la dezbatere i-au adresat invective şi i-au cerut să fie "lăsaţi în pace". Severin a intervenit cerînd să fie reluate discuţiile într-un mod calm şi a continuat pentru cîteva momente să vorbească pe lîngă subiect. "Uniunea Europeană este salvarea statelor naţionale într-un moment în care acestea nu mai reuşesc să facă faţă sfidărilor istoriei", a explicat el. "În momentul în care unii, din raţiuni politice, au folosit argumentul corupţiei româneşti, noi, în loc să ne apărăm şi să spunem «Da, sîntem de aici şi pînă aici vinovaţi, dar de aici mai departe nu mai sîntem», am acceptat să intărm în joc dînd noi înşine apă la moară mitologizării problemei, am creat instituţii atipice recunoscînd că sîntem atipici, cu gîndul şiret că ne descurcăm noi dup-aia", a continuat pe un ton critic Severin.

Huliganii sînt de vină

După aceste consideraţii, Severin a anunţat că va sări peste întrebările explicite legate de motivul pentru care în continuare refuză să demisioneze din PE. Cu toate aceste, eurodeputatul nu s-a putut abţine şi a început să teoretizeze pe seama vinovăţiei. "Chiar dacă opinia mea nu vă place, trebuie să trăiţi cu ea. Dacă nu puteţi trăi cu ea, înseamnă că trăim în lumi diferite şi înseamnă că societatea noastră se fragmentează, pentru că nu mă puteţi exclude decît dacă o faceţi fizic", a spus Severin. El a adăugat că doreşte să revină la ideea mîndriei de a fi român. "Pentru că nişte huligani ai presei din Marea Britanie care sînt puşi azi la stîlpul infamiei de propria lor ţară şi de toată presa democrată europeană, pentru că aceştia m-au acuzat pe mine printr-o înscenare de lucruri pe care nu le-am făcut, nu am absolut nici un motiv să demisionez. Ruşinea însă este că, în faţa acestei agresiuni care pe zi ce trece va fi tot mai mult dovedită, majoritatea românilor tac şi că se găsesc şi cîţiva români care să prefere lichidarea unui compatriot. Dacă regret ceva în legătură cu o posibilă demisie, regret faptul că fiecare zi care trece este încă o zi în care creşte dispreţul străinătăţii faţă de lipsa de solidaritate a României. Şi vă rog să mă credeţi că în fiecare zi în care mă duc la PE, colegii din alte ţări îmi spun «este inadmisibil că ai tăi nu te susţin». Noi preferăm să ne omorîm compatriotul decît să ne luptăm pentru dreptatea lui, care este şi dreptatea noastră", a spus Severin, adăugînd că "fiecare român care este apărat este o contribuţie la dovedirea faptului că România nu acceptă să fie călcată în picioare". "Mă consolează doar faptul că prin rezistenţa mea contribui la crearea imaginii că România nu se lasă", a adăugat Severin. În acest context, el a fost întrebat dacă este de părere că "a îmbunătăţit imaginea corupţiei faţă de România". "Sigur că da", a răspuns el încheind astfel conferinţa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
georgescu, acum 4539 zile, 13 ore, 25 minute, 12 secunde
Da, Severin, prin atitudinea ta contribui la imaginea CA ROMANIA NU SE LASA...DE HOTIE ! Dar te meritam, din moment ce s-au gasit niste fraieri care sa te sustina. ASA NE TREBUIE!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.