Național

Basescu, somat sa-si retraga declaratiile despre Rosia Montana

Ziarul de Vrancea
25 aug 2011 749 vizualizări
Circa 30 de organizatii non-guvernamentale de mediu îi cer presedintelui Traian Basescu sa îsi retraga recentele declaratii referitoare la proiectul de la Rosia Montana, considerate "presiuni inadmisibile asupra autoritatilor abilitate" sa ia o decizie privind aprobarea sau respingerea acestuia

Reprezentantii a aproape 30 de ONG-uri afirma, într-o declaratie comuna transmisa ieri, ca declaratiile sefului statului "de sustinere deschisa a controversatului proiect minier de la Rosia Montana sint inacceptabile".
Organizatiile semnatare ale declaratiei comune - majoritatea membre în Coalitia pentru Mediu (CMR) - au sustinut ca au luat act "cu mare îngrijorare de recentele declaratii ale presedintelui României, de sustinere a proiectului minier Rosia Montana, si de declarare a acestuia ca fiind necesar si oportun pentru România" si ca sint preocupate de "efectele negative certe sau potentiale pe care proiectul minier Rosia Montana le va avea asupra mediului natural în caz ca ar fi pus în practica". "Nici acordul de mediu, nici multe alte aprobari necesare pentru demararea acelui urias proiect minier nu au fost la ora actuala emise de autoritatile competente, în ciuda imenselor presiuni politico-economice nelegitime exercitate pina acum de cei interesati în acel proiect minier", se arata în declaratie.

"Incalca concluziile propriei comisii"

Reprezentantii ONG-urilor de mediu l-au acuzat pe presedintele Traian Basescu ca "se contrazice si îsi încalca propriile promisiuni din campania electorala, cind a promis expres ca va lasa specialistii sa decida si ca nu va face presiuni politice pe tema proiectului minier Rosia Montana". "Declarindu-si sprijinul pentru acest controversat proiect minier, presedintele României ignora concluziile si încalca recomandarile nu doar ale Academiei Române, Parlamentului European si altor numeroase institutii si organizatii interne si internationale, ci chiar concluziile oficiale ale comisiei prezidentiale numite chiar de domnia sa", se subliniaza în declaratia comuna. Documentul este semnat de reprezentantii a 27 de ONG-uri de mediu din Cluj-Napoca, Braila, Fagaras, Brasov, Miercurea Ciuc, Bucuresti, Oradea, Resita, Iasi, Sighisoara si Rosia Montana, dar lista de semnaturi este deschisa.
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la TVR, ca proiectul Rosia Montana trebuie sa înceapa, mentionind ca statul are nevoie de aur pentru a-l duce în rezervele BNR, care trebuie sa ajunga la 200 de tone.
Premierul Emil Boc reafirma, vinerea trecuta, ca nu este un "fan" al proiectului Rosia Montana si ca prevederile contractului, nefavorabile statului român, ar trebui "revazute".
Rosia Montana Gold Corporation dezvolta proiectul minier de la Rosia Montana, din Muntii Apuseni, avind costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimeaza ca va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.
Compania este controlata de firma canadiana Gabriel Resources, care detine 80,46% din capitalul social, în timp ce statul român controleaza 19,31% din actiuni, prin firma Minvest Deva, iar alti actionari cumuleaza 0,23% din titluri.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
tristorianu, acum 4632 zile, 15 ore, 40 minute, 30 secunde
Din pacate gaseste destui prosti care sa-i aleaga din nou PDL-ul.
neica nimeni, acum 4633 zile, 2 ore, 36 minute, 32 secunde
Ne uraste visceral si se razbuna temeinic ! Sa aiba atîtea bucurii cîte ne doreste el noua !!!
db, acum 4633 zile, 13 ore, 39 minute, 41 secunde
Acest monstru nu este interesat decat de bani, bani si iar bani. Nu il intereseaza cati omeni mor, cati vor ajunge in spitale si ca Romania va ajunge un desert plin de cianuri si de deseuri nucleare. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.