Național

Un vint de euroscepticism vienez ameninta aderarea Romaniei

Ziarul de Vrancea
4 ian 2006 590 vizualizări
Un partid aflat la guvernarea Austriei se opune ratificarii aderarii Romaniei la Uniunea Europeana in Bundestag n CSU vede aderarea aminata chiar si dupa 2008

Purtatorul de cuvint pe probleme europene al grupului Uniunii Crestin-Sociale din Bundestag

avertizeaza, intr-un interviu publicat de Deutsche Welle, asupra unei "integrari pripite" a Romaniei

si Bulgariei in UE si apreciaza ca aderarea ar putea fi aminata chiar dupa 2008. Thomas

Silberhorn a cerut celor doua tari sa indeplineasca toate criteriile de aderare, apreciind ca

tratatele ar trebui ratificate numai in momentul in care cele doua tari indeplinesc toate conditiile.

"Pina acum nu este cazul, iar in raportul Comisiei Europene din toamna trecuta sint prezentate

deficiente serioase, de exemplu in domeniul combaterii coruptiei sau in cel al justitiei. De aceea

asteptam raportul suplimentar si decisiv din primavara anului 2006. Daca nu vor avea loc

schimbari substantiale in domeniile criticate, atunci va trebui sa ne gindim care va fi momentul

potrivit "" in interesul ambelor parti "" pentru aderarea celor doua tari: 2007 sau 2008 sau chiar mai

tirziu", a declarat el. Silberhorn a afirmat ca, in cazul in care, conform deciziei Comisiei

Europene, Romania si Bulgaria pot adera cel mai tirziu in 2008, chiar daca nu respecta criteriile,

"ar disparea orice motivatie pentru indeplinirea acestora". "De aceea cred ca, prin ratificarea

tratatului in baza acestei clauze (de salvgardare - n.red.), anulam orice posibilitate de indeplinire

a criteriilor", a spus el. Silberhorn a reamintit ca, daca tratatele vor fi ratificate, dar cele doua tari

nu vor indeplini criteriile, procedura de activare a clauzei de salvgardare presupune si obtinerea

majoritatii necesare in Consiliul de Ministri. "Eu nu vreau sa ne bazam pe o procedura de acest

gen. As prefera ca ratificarea sa se produca dupa ce se va prefigura indeplinirea criteriilor de

catre Romania si Bulgaria. In concluzie, aici se pune problema termenului de aderare si a

procedurii pe care o vom aplica", a adaugat el. "Nu ne pripim, dar Romania si Bulgaria trebuie sa

fie constiente ca aceste conditii de aderare, elaborate si stabilite de comun acord, nu au un efect

placebo, ci trebuie indeplinite intocmai. Daca am inchide unul sau chiar ambii ochi in cazul

Romaniei si Bulgariei, am periclita intreaga politica de extindere, consistenta strategiei extinderii

UE. La fiecare urmatoare integrare "" fie a Croatiei, a Turciei sau a oricarui alt candidat - ar trebui

sa avem in vedere ca am facut concesii Romaniei si Bulgariei", a spus Silberhorn.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.