Național

Ingrijorare in crestere la Cotroceni

Ziarul de Vrancea
6 aug 2010 516 vizualizări
Seful statului atrage atentia asupra imprumuturilor continue pentru plata pensiilor n "O tara care se duce sa ceara mereu imprumuturi pentru a avea bani de pensii si nu pentru infrastructura este o tara de mina a doua. Trebuie sa ne revenim rapid", avertizeaza el

Presedintele Traian Basescu a avertizat ca Romania va trebui sa faca imprumuturi in continuare pentru acoperirea deficitului pe Fondul de pensii care va evolua de la 3,7 miliarde de euro pina la 4,5 miliarde de euro dincolo de 2012. "Avem un fond de pensii in colaps si am avertizat din timp asupra acestui fapt. Vom fi nevoiti sa facem imprumuturi in continuare pina ne vom hotari sa punem tara inaintea intereselor personale. O tara care se duce sa ceara mereu imprumuturi pentru a avea bani de pensii si nu pentru infrastructura este o tara de mina a doua. Trebuie sa ne revenim rapid", a avertizat seful statului, adaugind ca decizia apartine Parlamentulului.


Magnatii la zid


Traian Basescu, a declarat, intr-o interventie la televiziunea nationala, ca, in toata aceasta perioada de criza, oamenii cu bani, "magnatii" au avut nevoie si au stimulat dezbinarea si neincrederea in Romania. "Cei cu bani au ajuns cu tupeul dincolo de limite care pot fi acceptate. Ei au nevoie - si asta au stimulat in toata perioada asta de criza - de dezbinare, neincredere, «fura» Guvernul, «fura» presedintele, moare presedintele, schimbam, pentru ca mai au nevoie de o debandada ca la inceputul anilor \'90 sa mai puna sub control tranzactiile statului", a spus Basescu.

El a amintit, in acest context, de un om de afaceri din Brasov, respectiv "miliardarul" Ioan Niculae, care zilele trecute afirma "cu un tupeu extraordinar" ca el se muta in Bulgaria. "Trebuie sa ai un tupeu extraordinar sa faci astfel de afirmatii - ca acolo (in Bulgaria - n.r.) cota unica este 10% si in Romania este de 11% si el se muta in Bulgaria. Pai bine, domnule Nicolae, dar de citi ani primesti gaze mai ieftine decit toata populatia? Nu ti-e rusine, te duci cu toate gazele in Bulgaria? Acolo o sa platesti 380 de dolari pe mia de metri cubi. (...)"


Datoria lui Patriciu


"Sint cei care duc steagul, adica magnatii, cei care datoreaza destul de mult Romaniei, sint cei mai impotriva taxelor. îl vedem pe domnul Nicolae, il vedem pe domnul Patriciu care inca n-a dat banii inapoi, cei 600 de milioane i-a transferat la KazMunai", a continuat presedintele. întrebat de ce nu executa firma kazaha KazMunai, seful statului a spus ca se va ajunge si la asa ceva.

Omul de afaceri Ioan Niculae a declarat insa pentru HotNews.ro ca presedintele este dezinformat, iar decizia de a-si muta afacerile in alta tara nu are nici o legatura cu nivelul de impozitare din Romania. Niculae mai spune ca va cere din nou sa fie primit de seful statului pentru a-i explica de ce e nemultumit.


Daca ANI nu e, nici Schengen nu e


Romania, fara o Agentie Nationala de Integritate credibila nu intra in Spatiul Schengen, a afirmat presedintele, in aceeasi emisiune televizata. "Romania, fara o ANI credibila si serioasa, nu intra in Spatiul Schengen si nu pentru ca mi-a spus-o cineva, ci pentru ca o simt, iar instinctele nu m-au inselat niciodata. Romania, fara ANI, va avea mari probleme de credibilitate", a subliniat seful statului.

Potrivit acestuia, ceea ce s-a intimplat miercuri in legatura cu afirmatiile reprezentantilor Uniunii Europene si FMI, ca mesaje de incredere, a fost exceptional. "Mai ramine sa avem noi incredere in noi si sa fim convinsi ca trecem peste perioada asta dificila", a mentionat presedintele Basescu.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739410 zile, 10 ore, 4 minute, 40 secunde
sa-i fie rusine ,sa puna guvern capabil,nu sa ameninte.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.