Național

Catuse pentru Dan Diaconescu

Ziarul de Vrancea
23 iun 2010 817 vizualizări
Seful OTV a fost retinut ieri dimineata pentru santajarea primarului unei comune aradene n Diaconescu sustine ca este "primul ziarist arestat pentru un promo", sustinind ca "a fost tras pe sfoara" de procurori

Dupa o noapte de audieri, procurorii DNA l-au retinut pentru 24 de ore, ieri dimineata, pe patronul postului OTV, Dan Diaconescu, pentru santaj si amenintare in legatura cu primarul comunei aradene Zarand, Ion Mot. Si angajatul sau, Doru Pirv, a primt mandat de arestare pentru complicitate la santaj. La iesirea de la DNA, Diaconescu a spus ca este "primul ziarist arestat pentru un promo", sustinind ca "a fost tras pe sfoara" de procurori, pentru ca l-au tinut toata noaptea si au emis ordonanta de retinere pe numele sau in jurul orei 6.00. Diaconescu a iesit din DNA insotit de politisti, avind catuse la miini. Diaconescu si Pirv sint acuzati ca i-ar fi cerut edilului 200.000 de euro pentru a nu difuza pe postul OTV un film cu averea presupus ilicita a acestuia. Procurorii DNA sustin, in rezolutia de incepere a urmaririi penale, ca realizatorul TV ar fi primit efectiv 30.000 de euro si 4.200 de lei de la Mot. Anchetatorii sustin ca in vara anului trecut, intr-o emisiune realizata de Dan Diaconescu, au fost anuntate "dezvaluiri senzationale" despre imbogatirea ilegala a primarului PC Ioan Florin Mot din comuna Zarand, judetul Arad. Atunci, primarul ar fi luat legatura cu Doru Pirv, realizatorul unei emisiuni de paranormal la OTV, pe care il cunostea. Pirv i-ar fi spus ca filmul nu va fi transmis daca plateste circa 200.000 de euro pe un contract de prestari servicii, sustin surse judiciare. Filmul era realizat de reporterul Mihaela Moise, care are statutul de martor in dosar. Primarul a facut denunt la DNA, iar telefoanele realizatorilor de la OTV au fost interceptate.


Diaconescu a facut plingere impotriva actelor de urmarire penala


Mihai Rapcea, avocatul lui Dan Diaconescu a inaintat, ieri, sefului DNA o plingere in care contesta actele de urmarire penala a clientului sau, sustinind ca acestea s-au facut cu incalcarea dispozitiilor de procedura penala. Rapcea reclama actele procurorului de caz Bocsan Gheorghe, respectiv rezolutia de incepere a urmaririi penale impotriva lui Dan Diaconescu, precum si Ordonanta de retinere numarul 21 emisa ieri dimineata. El arata ca, desi in cauza Diaconescu a fost citat si audiat ca martor, i s-a adus la cunostiinta rezolutia contestata fara a i se prezenta un act de schimbare a calitatii acestuia din martor in invinuit, si fara a i se prezenta argumentele, indiciile sau probele potrivit carora s-a realizat schimbarea calitatii sale in acest dosar".


Galeria liderilor politici la OTV


De la infiintare si pina in prezent, OTV a primit constant penalizari si avertismente din partea CNA pentru incalcari flagrante ale normelor jurnalistice, pentru injurii si vulgaritati, atacuri la persoana sau intruziuni in viata privata. In ciuda faptului ca in 2009 a fost, de pilda, postul de televiziune cu cele mai multe amenzi CNA (27 fata de cele 16 ale urmatorului clasat), OTV s-a bucurat anul trecut de prezenta celor mai importante personalitati politice ale tarii, tendinta care s-a perpetuat si in 2010. Intr-un efort evident de a-si schimba bazinul electoral, actualul presedinte Traian Basescu a fost candidatul cu cele mai multe aparitii la OTV. Potrivit CNA, el a aparut de patru ori in fata publicului OTV in campania electorala, in discutii cu Dan Diaconescu, pe fondul a nu mai putin de 7245 de materiale de promovare si a sustinerii din partea altor sase reprezentanti ai PDL. Exemplul prezidential a fost urmat de liderii din linia intii a partidului de la premierul Emil Boc la ministrii Elena Udrea sau Radu Berceanu. Dan Diaconescu are un palmares mediatic extrem de controversat. In 2005, l-a intervievat fara spirit critic pe fostul sef al CIE din vremea lui Nicolae Ceausescu, Nicolae Plesita care si-a laudat atacurile de tip terorist impotriva Europei Libere din anii \'80. A ajutat masiv la profilarea pe scena publica a lui Gigi Becali si a contribuit din plin la mentinerea pe linia de plutire a lui Corneliu Vadim Tudor. Obisnuiti ai OTV si cunoscuti pentru vederile lor rudimentare si/sau agresive, Gigi Becali si Corneliu Vadim au completat tabloul campaniei electorale pentru prezidentiale de anul trecut, cu cite doua prezente fiecare.



Fanii i-au facut site de sustinere lui Dan Diaconescu


Dupa arestarea lui Dan Diaconescu a aparut un site in care mai multi oameni cunoscuti din Romania isi exprima suportul fata de patronul OTV. Pe internet a aparut un website, unde mai multe personalitati din Romania si-a exprimat sustinerea pentru vedeta de la OTV. Nu se stie daca site-ul a fost creat la initiativa lui Dan Diaconescu sau a unui fan.

Printre cei care il sustin pe Dan Diaconescu se afla Oana Zavoranu, Magda Ciumac si Adrian Paunescu, ultimul notind: "Imi pare rau ca, dupa 20 de ani, am ajuns intr-un punct mai jos fata de cel din care am plecat. Imi pare rau ca nu sint atit de puternic incit sa ies in strada". Site-ul mentionat mai sus nu este singurul unde oamenii si-a exprimat regretul pentru cele intimplate. Pagina de Facebook a lui Dan Diaconescu a fost inundata de mesaje de sustinere, aceasta adunind aproape 800 de prieteni, iar audienta OTV s-a dublat luni noapte.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739423 zile, 10 ore, 57 minute, 14 secunde
Asta merita si acest DDD, nu cred ca la pupat atita in cur pe Basescu degeaba, stie el de ce! Are televiziunea poporului , Basescu e alesul poporului iar noi inghitim galuste mai rau ca pe timpul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.