Național

Slujba pentru soctorul fara de arginti

Liliana Nenciu
28 iul 2005 579 vizualizări
Sfintul Pantelimon, ocrotitorul bolnavilor, a fost pomenit ieri, la Biserica din curtea Spitalului Judetean

Sfintul Pantelimon, ocrotitorul bolnavilor, a fost pomenit ieri, la Biserica din curtea Spitalului Judetean, care-i poarta numele. Dupa cum spun preotii, numele Bisericii nu a fost ales la intimplare, ci pentru a proteja bolnavii si pentru a veghea oamenii suferinzi din spital. "Sfintul pe care il pomenim astazi, este un sfint cu nume de milostiv. Numele lui, in limba greaca, inseamna cel mult milostiv. Ne gindim la Sfintul Pantelimon asa cum ne indruma Sfinta Biserica sa ne gindim. Ne gindim la numele lui de milostiv, la faptul ca e tamaduitor, ca e doctor fara de arginti si la faptul ca e mare mucenic. Toate acestea le avem in vedere si aducem cinstire dupa puterea noastra si dupa indrumarea Bisericii", a cuvintat preotul paroh Ion Gherman. Cei prezenti la slujba nu au uitat sa se roage pentru populatia sinistrata, pentru cei bolnavi si pentru cei care nu mai sint printre noi. "Eu abia am iesit din spital, am fost citeva zile internata. Am venit sa ma rog pentru toti cei aflati in necaz si sa aduc cite ceva pentru oamenii din zonele sinistrate. Toata lumea ar trebui sa se roage, oamenii au devenit rai, de aceea Dumnezeu ne-a dat atitea ploi", ne-a spus Elena Dumitrache din Focsani. Preotii au mai amintit ca acest sfint n-a umblat dupa averi, fapt rar intilnit printre doctorii din zilele noastre.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.