Internațional

Premierul Bulgariei, discurs de “pesedist”: Peste tot există corupție

Ziarul de Vrancea
15 feb 2018 583 vizualizări

Premierul bulgar, Boiko Borisov, a cărui țară asigură președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a apreciat ieri că Bulgaria este pregătită să se integreze parțial, dar “imediat”, în spațiul Schengen, adică prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, și a calificat drept incorecte reproșurile privind corupția din țara sa, motivând că “peste tot există corupție”, relatează AFP.

El a mai spus că este împotriva unei intrări în etape în spațiul de liberă circulație Schengen, modalitate prin care ar fi amânată pentru mai târziu problema eliminării controalelor la frontierele terestre. Germania în special este favorabilă unei astfel de integrări în etape.

România și Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice pentru admiterea în Schengen, dar unele state, precum Olanda, se opun primirii lor în acest spațiu de liberă circulație, invocând faptul că ele ar trebui să facă mai multe progrese în lupta împotriva corupției pentru a-și proteja astfel frontierele în mod eficient.

“Prietenii noștri olandezi ar trebui să aprobe (eliminarea controalelor la) frontierele aeriene și maritime ale Bulgariei și României. Și să lase chestiunea frontierelor terestre pentru mai târziu”, atunci când criza provocată de valul de migranți se va mai atenua, a argumentat premierul bulgar în fața presei, cu ocazia unei reuniuni informale a miniștrilor de externe din statele UE.

Totuși, el a estimat că Bulgaria îndeplinește de mult timp toate criteriile pentru o integrare completă în spațiul Schengen. “Bulgaria și-a asumat angajamentul de a proteja frontierele externe și o face perfect”, a subliniat Borisov, amintind de gardul de sârmă ghimpată ridicat de-a lungul celor 270 de kilometri ai frontierei terestre cu Turcia, unde în plus a fost consolidat dispozitivul uman de supraveghere a acestei granițe care este și granița externă a UE.

Cât despre reproșurile privind corupția în Bulgaria, el s-a declarat ieri “iritat, pentru că nu este corect”, estimând că “peste tot există corupție”, nu doar în Bulgaria.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.