Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Războiul din Ucraina se transformă într-o baie de sânge

Ziarul de Vrancea
1 mar 2022 1202 vizualizări

Peste 2.000 de civili și-ar fi pierdut viața iar aproximativ 6.000 de militari ruși ar fi fost uciși, susțin autoritățile de la Kiev

Rusia bombarda puternic ieri o serie de orașe ucrainene, în special Harkov, Kievul respingând orice “ultimatum” înaintea unor eventuale noi negocieri.

În a șaptea zi a invaziei, trupe aeropurtate rusești au aterizat la Harkov, al doilea oraș ca mărime al țării. După mai multe bombardamente asupra centrului orașului marți, soldate cu cel puțin 21 de morți, unele lovituri au atins miercuri sedii regionale ale forțelor de securitate și ale poliției, precum și universitatea și primăria acestei metropole, situată la 50 km de frontiera rusă. Mai multe persoane au murit, numărul victimelor nefiind cunoscut imediat. “Nu mai rămâne nicio zonă din Harkov unde vreun obuz de artilerie să nu fi lovit încă”, a afirmat Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de interne.

În capitala Kiev, unde locuitorii care nu au fugit se pregătest de câteva zile pentru un asalt decisiv, un calm relativ domnea miercuri, după bombardamente în ajun asupra turnului de televiziune. Turnul domină cartierul parcului memorial de la Babi Iar, unde fuseseră uciși în 1941, sub ocupația nazistă, peste 33.000 de evrei. “Ei au dat ordin să ne șteargă istoria, să ne șteargă țara, să ne șteargă pe toți”, a acuzat ieri președintele Zelenski.

Un responsabil al Pentagonului a indicat că înaintarea rușilor părea a fi “într-un punct mort”, evocând probleme de aprovizionare în alimente și carburant.

În sud, armata rusă afirmă că a preluat controlul total asupra orașului Herson. Primarul său, Igor Kolâhaiev, a asigurat totuși că orașul rămâne sub control ucrainean. La Mariupol se dădeau lupte puternice.

Controlul asupra acestui port este de importanță cheie pentru armata rusă, pentru a asigura o continuitate teritorială între forțele sale venite din Crimeea și cele venite din teritoriile separatiste din Donbas.

Biden: “Suntem uniți!”

În acest context al ofensivei generalizate, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a anunțat că o delegație rusă ar aștepta miercuri seara într-un loc nespecificat “negociatori ucraineni”. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a indicat totuși că nici o dată nu fusese convenită și a acuzat Rusia că emite “ultimatumuri”. O primă rundă de negocieri, luni, s-a încheiat fără un rezultat notabil. Kievul cere oprirea imediată a invaziei, în timp ce Moscova pare să aștepte o capitulare.

Pentru moment, armata ucraineană a invitat miercuri mamele soldaților ruși capturați pe teritoriul său să vină să-i ridice.

Președintele american Joe Biden a apreciat în cursul nopții că Vladimir Putin este acum “mai izolat ca oricând de restul lumii”. El a declarat că “dictatorul” de la Kremlin a greșit când s-a “gândit că Occidentul și NATO nu vor răspunde” acestei invazii. “Suntem uniți!”, a spus Biden în primul său discurs privind Starea Uniunii la Washington.

Dar Vladimir Putin pare hotărât să-și continue ofensiva, în pofida presiunii internaționale și a sancțiunilor economice inedite. Printre aceste măsuri, UE a confirmat miercuri că șapte bănci rusești, între a doua bancă a țării VTB, ar fi - începând din 12 martie - excluse din sistemul de plăți interbancare Swift, mecanism cheie al finanțelor internaționale.

Berlinul a anunțat de asemenea miercuri deblocarea a 1,5 miliarde de euro pentru achiziția de gaz natural lichefiat din afara Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut miercuri că economia rusă primește “o lovitură serioasă”, dar ea ar rămâne “în picioare”.

Mii de victime civile

Autoritățile ucrainene au anunțat, ieri, că peste 2.000 de civili au fost uciși până acum în invazia Rusiei. De asemenea, bombardamentele s-au soldat cu uciderea a 10 pompieri, a mai precizat Serviciul de Urgență al Ucrainei.

Pompierii au stins peste 400 de incendii care au izbucnit în urma bombardamentelor rusești din toată țara și au dezamorsat 416 bombe. „În timpul celor șapte zile de război, Rusia a distrus sute de noduri de transport, clădiri rezidențiale, spitale și grădinițe”, se arată în comunicatul autorităților ucrainene.

De asemenea, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, prin intermediul unui videoclip postat pe pagina sa oficială de Facebook, că “aproximativ 6.000 de ruși au fost uciși în primele șase zile ale invaziei Rusiei”, iar Kremlinul nu va reuși să cucerească țara sa cu bombardamente și atacuri aeriene.

Ianukovici, trimis în Belarus

Fostul președinte fugar, Viktor Ianukovici, se află în prezent la Minsk, iar Kremlinul îl pregătește în prezent pentru o operațiune specială, unul dintre scenarii fiind proclamarea lui ca președinte al Ucrainei, potrivit Ukrayinskia Pravda, care citează surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene.

Potrivit unui scenariu, Kremlinul va încerca să-l îl proclame „președintele Ucrainei” pe Viktor Ianukovici, care a fost îndepărtat din această funcție în anul 2014. Conform informațiilor invocate, Rusia ar putea pregăti o operațiune sau o acțiune informațională privind întoarcerea fostului președinte în Ucraina sau pentru a publica un apel în numele său către poporul ucrainean în viitorul apropiat.

Paisprezece legionari de origine ucraineană, aflați în drum spre Polonia, arestați la Paris

În total 14 legionari de origine ucraineană, care se aflau în drum către Polonia, suspctați de faptul că au vrut să treacă în Ucraina pentru a lua parte la război, au fost arestați la Paris. Era imposibil imediat să se stabilească dacă cei 14 bărbați intenționau să lupte sau să-și ajute familiile care au fugit din Ucraina, din calea războiului rus, declară mai multe surse militare AFP. În bagajele legionarilor nu s-a găsit armament sau echipament interzis. Ei sunt suspectați că au vrut să plece în Ucraina, pentru a lua parte la război.

Potrivit unor surse citate de Le Figaro, între persoanele verificate se afă zece legionari ucraineni, angajați în armata franceză.

Legiunea Străină i-a autorizat pe unii legionari să se ducă să caute membri ai familiilor lor în țări vecine Ucrainei. Însă legionarii arestați în noaptea de marți spre miercuri nu au urmat acest protocol, potrivit RTL.

Navalnîi îndeamnă populația rusă să protesteze împotriva războiului

Cel mai vocal opozant al lui Vladimir Putin, Alexei Navalnîi, care se află în prezent în închisoare, a îndemnat populația rusă să protesteze zilnic față de agresiunea militară a Moscovei în Ucraina, a scris purtătorul său de cuvânt, Kira Yarmysh, într-o postare pe contul de Twitter. “Alexei Navalnîi a cerut oamenilor să iasă și să protesteze împotriva războiului în fiecare zi, la ora 19.00, și în weekend, la ora 14.00, în piețele centrale ale orașelor voastre, oriunde v-ați afla”, a scris purtătorul său de cuvânt.

Mișcarea lui Navalnîi a cerut anterior o campanie de nesupunere civilă pentru a protesta față de invazia Rusiei în Ucraina.

Navalnîi, care este cel mai înverșunat opozant al președintelui Vladimir Putin, a fost arestat anul trecut la întoarcerea în Rusia din Germania, după ce și-a revenit din comă. Testele de laborator efectuate în Germania au stabilit că a fost o încercare de a-l otrăvi cu Noviciok, un agent neurotoxic, în Siberia.

Miliardarii ruși își mută iahturile în Insulele Maldive

Cel puțin cinci superiahturi deținute de miliardari ruși au fost ancorate sau observate în largul oceanului, miercuri, în Insulele Maldive, o țară insulară din Oceanul Indian, care nu a semnat un tratat de extrădare cu Statele Unite, potrivit serviciilor de localizare a navelor. Navele au sosit în apele Insulelor Maldive după ce Occidentul a impus sancțiuni drastice Rusiei pentru invazia din Ucraina.

Superiahtul Clio, deținut de Oleg Deripaska, fondatorul companiei producătoare de aluminiu Rusal, care a fost sancționat de Statele Unite în 2018, a ajuns, miercuri, lângă capitala Male. Titanul, deținut de Alexander Abramov, co-fondator al companiei producătoare de oțel Evraz, a sosit pe 28 februarie. Alte trei iahturi deținute de miliardari ruși au fost văzute în zonă. Printre acestea se numără Nirvana, care are o lungime de 88 de metri și este deținută de cel mai bogat om al Rusiei, Vladimir Potanin. Cele mai multe nave au fost văzute ultima dată ancorate în porturile din Orientul Mijlociu, la începutul anului.

Statele Unite au anunțat că vor lua măsuri stricte pentru a confisca proprietățile rușilor sancționați. „Săptămâna viitoare, vom lansa un grup operativ transatlantic multilateral pentru a identifica, vâna și îngheța activele companiilor și oligarhilor ruși sancționați – iahturile, conacele lor și orice alte câștiguri nedorite pe care le putem găsi și îngheța potrivit legii”, a anunțat Casa Albă într-o postare pe Twitter.

„Pe el!” sau „Pe ei!”? Finalul enigmatic al discursului lui Biden

Pe el sau pe ei? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți în SUA marți, după discursul privind Starea Uniunii al președintelui democrat Joe Biden, sau mai bine spus la ce anume se referea el atunci când și-a încheiat discursul cu această propoziție care nu a respectat “scenariul”, comentează EFE. După tradiționalul “Dumnezeu să-i apere pe militarii noștri”, Biden a lăsat să-i scape un “Pe el!” sau “Pe ei!” - în funcție de cum a auzit fiecare, dat fiind că pronunția în limba engleză este practic identică “Go get him” sau “Go get 'em” - însoțit de un gest contondent cu pumnul strâns. Potrivit EFE, invitații prezenți în Congresul SUA au aplaudat de complezență, dar câteva secunde mai târziu a început agitația: La cine se referea? La președintele rus Vladimir Putin pe care l-a criticat dur în discursul său? La coronavirus? La ruși, în general? A fost una dintre inadvertențele obișnuite ale lui Biden?

Ca regulă generală, Casa Albă trimite jurnaliștilor textul integral și revizuit al discursurilor pe care le rostesc liderii americani la un eveniment de asemenea solemnitate, amintește EFE. Așa că toată lumea s-a orientat către documentul oficial care să-i confirme cuvintele, dar, surpriză, nici urmă de misteriosul final rostit de Biden.

Deși uneori liderii se abat ușor de la text, o fac doar pentru a sublinia un aspect, nu pentru a provoca perplexitate printre “spectatori”, notează EFE.

Consecința: rețelele sociale s-au inflamat, iar ciudata frază a devenit imediat “virală”, cu comentarii pentru toate gusturile. Unii scriau că nu vor reuși să adoarmă până nu află răspunsul, alții glumeau că propoziția respectivă este o metaforă a primului an al lui Biden la Casa Albă.

Nu a fost singura improvizație a lui Biden, care s-a abătut de la text și pentru a-i lua în derâdere, de această dată cu precizie, pe republicani care apără până în pânzele albe dreptul americanilor de a purta arme automate.

“Credeți că cerbii poartă veste antiglonț?”, s-a întrebat retoric Biden, cu un zâmbet în colțul gurii.

Rusia: “Armata din spatele tastaturii” folosește recenzii ale restaurantelor pentru a lupta împotriva presei de stat

În loc să comenteze preparatele culinare și serviciile oferite de restaurantele și cafenelele rusești, unii dintre utilizatorii de internet au început să publice recenzii online care detaliază acțiunile Rusiei în Ucraina, încercând astfel să “strecoare” în spațiul public o serie de informații care depășesc controlul strict exercitat de companiile mass-media de stat, informează Reuters.

Autoritatea de reglementare a comunicațiilor din Rusia a acuzat 10 companii mass-media locale că au descris într-o manieră falsă ceea ce Rusia numește “o operațiune specială de demilitarizare a Ucrainei”. Marți, Rusia a oprit emisia postului radiofonic Ekho Moskvy din cauza felului în care această stație a acoperit din punct de vedere mediatic invazia din Ucraina.

Însă comentariile online publicate pe platforme precum Google Maps și Afisha.ru - un site de lifestyle și entertainment accesat pe scară largă în Rusia - sunt mai greu de controlat, mai ales atunci când utilizatorii de internet folosesc instrumente online, precum VPN-uri, pentru a ocoli restricțiile impuse pe rețelele de socializare.

Într-o recenzie care viza unul dintre cele mai populare restaurante cu fructe de mare din Moscova, publicată pe Afisha.ru, un utilizator a scris: “Desfășurarea de trupe în Ucraina înseamnă război, nu o 'operațiune specială'. Armata rusă ucide copii și civili!!!”.

Un alt internaut a publicat următorul mesaj: “Acest loc era drăguț. Totuși, Putin ne-a stricat starea de dispoziție invadând Ucraina. Ridicați-vă împotriva dictatorului, opriți uciderea unor oameni nevinovați! Guvernul vostru vă minte”.

Rusia respinge termenul de “invazie” și afirmă că acțiunile sale nu au scopul de a ocupa un teritoriu, ci de a distruge capacitățile militare ale Ucrainei și de a-i captura pe cei pe care autoritățile de la Moscova îi consideră “naționaliști periculoși”.

Identitatea autorilor acelor comentarii online nu a putut fi verificată.

Recenziile numeroase de acest tip l-au determinat pe primarul Moscovei, Serghei Sobianin, să spună că utilizatori online din străinătate construiesc “un atac psihologic informațional” și că cele mai multe dintre acele informații sunt publicate de roboți cibernetici (“bots”).

“Vă rog, nu cădeți în plasa apelurilor lansate de provocatori. Au scopul de a submina administrația orașului și de a crea o atmosferă de haos. Ei încearcă să ne dezbine”, a declarat edilul moscovit.

Administratorul unui cont de Twitter asociat cu colectivul internațional de hackeri Anonymous, care au anunțat că intenționează să atace prezența online a Rusiei, i-a îndemnat pe internauți să scrie recenzii pe Google Maps despre ceea ce se întâmplă în Ucraina. Alți utilizatori online din Rusia au recomandat o strategie ce constă în publicarea unor imagini din Ucraina în cadrul recenziilor asociate unor restaurante populare.

“În textul mesajului scrieți despre război, apoi atașați o fotografie cu case distruse, morți și oameni în adăposturi antiaeriene”, a scris un utilizator pe Instagram.

China le recomandă cetățenilor săi din SUA atenție mărită la securitate

Ambasada Chinei la Washington a avertizat marți cetățenii chinezi din Statele Unite ale Americii să acorde atenție sporită siguranței personale, menționând o situație de securitate “îngrijorătoare”.

Pe site-ul de internet al misiunii diplomatice se arată că în SUA există multă “ură” împotriva Chinei și mulți asiatici sunt victimele unor atacuri “rău intenționate”, ceea ce compromite grav siguranța chinezilor. Ambasada menționează drept categorii de risc studenții și angajații instituțiilor finanțate de China.

Lavrov: Al Treilea Război Mondial va fi „nuclear”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, ieri, că dacă ar avea loc un al Treilea Război Mondial, acesta va implica arme nucleare și va fi „distructiv”. Lavrov a mai precizat că Rusia s-ar confrunta cu un „pericol real” dacă Kievul ar procura arme nucleare. „Crimeea face parte din Federația Rusă, iar acest lucru nu este negociabil”, a subliniat Lavrov.

„Statele occidentale nu trebuie să construiască baze militare pe teritoriile fostei Uniuni Sovietice și nu trebuie să își folosească infrastructura pentru nicio acțiune militară”, a continuat oficialul rus.

Muzeul Grévin din Paris a retras statuia din ceară a lui Putin

Muzeul Grévin de la Paris a retras, marți, statuia din ceară a președintelui rus Vladimir Putin. Este prima dată când muzeul ia o astfel de decizie din motive „istorice” sau politice, a explicat directorul general, Yves Delhommeau.

Statuia „a suferit câteva atacuri din partea vizitatorilor noștri” în timpul weekend-ului, povestește Yves Delhommeau: acest Vladimir Putin „era prost pieptănat”. Și, „ținând cont de ceea ce s-a întâmplat, personalul nostru și noi înșine nu aveam chef să trecem în fiecare dimineață să-l pieptănăm din nou, să-i redăm frumusețea”, a precizat el.

În 2014, statuia lui Vladimir Putin a trebuit să fie restaurată, căci activiste Femen au vandalizat-o cu lovituri de țăruș. Statuia președintelui rus este pentru moment păstrată în magazia muzeului. „Poate că președintele Zelenski care reacționează în mod eroic îi va lua locul”, a mai spus directorul de la Muzeul Grévin.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.