Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: O nouă explozie pe podul spre Crimeea: doi morți. Cine e în spate?

Ziarul de Vrancea
16 iul 2023 536 vizualizări

Ucraina spune oficial că ar putea fi vorba despre o provocare rusă, dar transmite pe surse că ar fi vorba de o acțiune a serviciilor sale

Podul Crimeea sau Podul Kerci, o linie de aprovizionare cheie pentru trupele rusești din Ucraina, a fost avariat în urma apariției unei situații de „urgență” care a provocat moartea a două persoane și rănirea unui copil, au declarat luni oficiali ruși, în timp ce presa ucraineană a raportat explozii pe pod, în urma cărora un pillon s-ar fi prăbușit, relatează Reuters și The Guardian. Traficul a fost oprit pe podul construit de ruși după anexarea Crimeei în 2014, care este o mândrie personală a liderului de la Kremlin. Podul leagă peninsula Crimeea de Rusia Crimeea peste strâmtoarea Kerci. O înregistrare video obținută de Reuters arată, într-adevăr, că pe pod nu există niciun fel de trafic.

Podul rutier și feroviar de 19 km, cel mai mare din Europa, este un proiect de infrastructură în care s-a implicat personal președintele Vladimir Putin. Podul a mai fost avariat de o explozie în 2022, dar a fost reparat, iar Vladimir Putin a venit personal să treacă pe pod la bordul unei mașini Mercedes. Serghei Aksionov, guvernatorul instalat de Rusia în Crimeea, a declarat că situația de urgență se înregistrează la pilonul 145 al podului care leagă peninsula Crimeea de regiunea rusă Krasnodar. El nu a oferit alte detalii. Serviciile feroviare ar fi urmat să fie reluate până la ora locală 9 dimineața, a declarat guvernatorul Crimeei. Aksionov a mai spus că agențiile de aplicare a legii vor oferi mai multe informații despre cauzele incidentului. Ministerul rus al Transporturilor a declarat, la rândul său, că există avarii la capătul podului aflat mai aproape de Peninsula Crimeea, dar susține că nu au existat pagube la piloni.

Părinții unei fetițe au fost uciși, iar fiica lor a fost rănită. Toți erau într-un autoturism care se afla pe pod luni dimineață, a declarat Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii Belgorod din sudul Rusiei. El nu a precizat cum au fost ucise persoanele. Oficialii ruși nu au precizat cauza avariilor, dar agenția de știri RBC-Ucraina a relatat că s-au auzit explozii pe pod.

Serhii Bratciuk, purtător de cuvânt al administrației militare ucrainene din Odesa, a postat pe contul său de Telegram o fotografie cu ceea ce pare să arate o parte a podului rupt. Nu a fost imediat clar dacă acest eveniment are legătură cu vreun atac, iar Reuters precizează că nu a reușit să verifice în mod independent informațiile. La rândul său, publicația independentă rusă Insider publică imagini cu podul avariat, care ar fi fost filmate luni dimineață, pe lumină:

Contul rusesc Grey Zone de pe Telegram, un canal foarte urmărit și afiliat grupului de mercenari Wagner, a relatat că au avut loc două lovituri asupra podului la ora locală (și a României) 03:04 a.m. și 03:20 a.m.

„Pe baza imaginilor apărute de pe podul din Crimeea, putem spune cu un grad ridicat de probabilitate că a fost într-adevăr un vehicul submarin autonom fără pilot, aflat în serviciul unităților speciale ale GUR ucrainene (spionajul militar ucrainean - n.r.). Potrivit unor informații, focosul unei astfel de drone subacvatice (cu posibilitatea de deplasare și la suprafață) atinge 500 kg”, scrie Grey Zone. Agenția independentă NEXTA spune că propagandiștii ruși au publicat un filmuleț cu presupusul moment al atacului. Agenția NEXTA remarcă, de asemenea, o coincidență: exact în urmă cu nouă ani, la 17 iulie 2014, militanții pro-ruși conduși de Igor Strelkov (Ghirkin), fost membru al serviciilor secrete ruse, au doborât un avion Boeing 777-200ER al Malaysia Airlines lângă Donețk. Este unul dintre cele mai mari dezastre din spațiul post-sovietic. La bord erau 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului și toți au murit. Printre victime s-au numărat 80 de copii.

Care ar putea fi consecințele

George Barros, analist la Institutul pentru Studiul Războiului, cu sediul la Washington, a declarat pe Twitter că, dacă podul a fost grav avariat, ar avea un impact semnificativ asupra liniilor de aprovizionare rusești.

„Rusia va avea doar o singură linie de aprovizionare terestră - autostrada de coastă pe Marea Azov - pentru a-și susține (sau evacua) zecile de mii de soldați din Herson și Crimeea ocupate, dacă Ucraina reușește să degradeze/distrugă podul”, a declarat Barros. De asemenea, nu se știe deocamdată ce ar însemna incidentul de pe pod pentru acordul negociat de ONU care permite exportul în siguranță de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Ucraina și Rusia se numără printre primii exportatori de cereale din lume, iar acordul ONU urmează să expire luni. Ultima navă care a navigat în baza acordului a părăsit portul Odesa duminică dimineața devreme, potrivit unui martor Reuters și MarineTraffic.com. Moscova a dat de înțeles că nu ar fi dispusă să mai reînnoiască acordul.

Compania lui Arkadi Rotenberg, un oligarh din cercul de prieteni ai lui Putin, a construit vasta structură, care este cel mai lung pod din Europa. Putin a susținut persona proiectul, lăudându-se la un moment dat că țarii ruși și liderii sovietici au visat să-l construiască, dar nu au reușit.

Peninsula Crimeea a rămas o destinație de vacanță importantă și prețuită de ruși, mai ales după ce Moscova a lansat invazia asupra Ucrainei în 2022, iar călătoriile în Occident au devenit mai dificile pentru mulți ruși. În ultimele săptămâni, blocajele de trafic la intrarea pe pod se întindeau zilnic pe kilometri întregi, deoarece rușii plecau în vacanță.

Luni dimineață, blocajul se întindea pe kilometri întregi, iar poliția a început să dirijeze vehiculele departe de pod. Conturile de pe rețelele sociale arată mașini aliniate pe pod și la intrarea acestuia. Administrația peninsulei Crimeea, susținută de Rusia, a îndemnat locuitorii să nu călătorească pe pod.

Ce spune Ucraina

Incidentul ar putea fi un act de provocare al Moscovei, a declarat Natalia Humeniuk, purtătorarea de cuvânt a Comandamentului militar de sud al Ucrainei. „Crearea unor astfel de provocări, pe care autoritățile ocupante din Crimeea le raportează imediat foarte zgomotis, este o modalitate tipică de rezolvare a problemelor de către autoritățile din Crimeea și ale țării agresoare”, a declarat Humeniuk pentru postul național Rada.

Podul Crimeei a fost avariat de o explozie și în octombrie anul trecut, într-un atac despre care Kremlinul a spus că a fost orchestrat de forțele de securitate ucrainene. Ucraina a recunoscut doar indirect atacul câteva luni mai târziu.

O nouă săptămână de caniculă în emisfera nordică. Unde va fi cel mai cald?

Emisfera nordică începe luni o nouă săptămână de caniculă, în Europa fiind așteptate temperaturi de peste 40°C în Italia și fiind emise avertizări de caniculă în Spania, în timp ce incendii devastatoare continuă să facă ravagii în Canada și California, relatează AFP. Temperaturi de până la 48°C sunt așteptate la începutul acestei săptămâni în Sardinia, insula mediteraneană situată la vest de Italia continentală.

În Spania, care a trecut deja de o săptămână sufocantă, agenția meteorologică a emis duminică o alertă portocalie pentru ziua de luni, avertizând asupra unor temperaturi cuprinse între 38° și 42° pe zone extinse din peninsulă și din Insulele Baleare, și o alertă roșie (pericol extrem) luni pentru anumite zone din Andaluzia, iar marți pentru Aragon, Catalonia și Mallorca (42° și 44°). Efectele căldurii extreme au fost deja resimțite în Insulele Canare, pe insula La Palma, unde un incendiu a devastat 5.000 de hectare de teren în weekend și a determinat evacuarea a 4.000 de persoane. În Europa, unde experții consideră că încălzirea globală avansează de două ori mai rapid decât media mondială, mai multe țări suferă în mod deosebit. „Mă lupt cu adevărat cu căldura. Mi-am cumpărat un mini ventilator, o umbrelă și sticle de apă”, s-a plâns Lilu Da Costa Rosa, o vânzătoare braziliană de 48 de ani, aflată duminică în vizită la Roma, unde termometrul a atins 34°C la ora locală 13:30 (11:30 GMT).

În Italia, 16 orașe sunt sub alertă roșie în toată țara, mercurul termometrelor oscilând în jurul valorii de 36/37°C, dar temperaturile care pot fi resimțite pot depăși 40°C. Înfruntând căldura, 15.000 de pelerini și turiști, potrivit jandarmeriei Vaticanului, s-au adunat duminică în Piața Sfântul Petru pentru a-l asculta pe Papa Francisc rostind tradiționala rugăciune Angelus. Printre ei s-a aflat și François Mbemba, un preot congolez în vârstă de 29 de ani. „Căldura aceasta continuă până noaptea târziu și ne este greu să dormim. Și suntem îmbrăcați în negru, așa că transpirăm îngrozitor. Ne este greu să ne adaptăm, este mai cald decât în Africa, în Republica Democrată Congo”, spune el.

În România, temperaturile se vor apropia luni de 39 de grade. În Grecia, unde se așteaptă o ușoară scădere a temperaturilor, Acropola din Atena a fost închisă pentru public duminică între orele locale 13:00 și 17:00. Autoritățile locale au cerut publicului să dea dovadă de prudență și au avertizat asupra riscului ridicat de incendii.

În celebra Vale a Morții din California, unul dintre cele mai fierbinți locuri de pe planetă, termometrul a înregistrat sâmbătă seara 51°C, iar în următoarele ore se așteaptă temperaturi de până la 54°C.

Japonia a emis duminică avertismente de caniculă pentru zeci de milioane de locuitori, care trăiesc în 20 din cele 47 de prefecturi, în condițiile în care temperaturi aproape record au afectat mari părți ale țării. În Tokyo, unde temperatura a atins 36°C, „doar să te plimbi este obositor”, a recunoscut Coline Grison, o turistă de 24 de ani din Franța. „Transpirăm fără să facem nimic”, a declarat ea pentru AFP.

Donald Trump: „Voi pune capăt războiului din Ucraina într-o singură zi”

Donald Trump a promis din nou că va pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore dacă va redeveni președintele SUA, potrivit BBC. Trump a declarat acest lucru într-un interviu acordat Fox News. El spune că are relații bune atât cu Zelenski, cât și cu Putin, spre deosebire de Biden, despre care Trump a spus că este incapabil să trateze cu liderii mondiali.

„Îl cunosc foarte bine pe Zelenski, iar pe Putin îl cunosc foarte bine, chiar mai bine. Și am avut o relație bună, foarte bună cu amândoi. I-aș spune lui Zelenski: „Ajunge. Trebuie să faci o înțelegere”. I-aș spune lui Putin: „Dacă nu faceți o înțelegere, îi vom da șlui Zelenskiț foarte mult. Vom șda Ucraineiț mai mult decât au primit vreodată, dacă va fi nevoie”. Voi încheia afacerea într-o singură zi. Într-o singură zi”, a spus Trump.

Anterior, Donald Trump a declarat că Ucraina ar putea fi nevoită să cedeze o parte din teritoriul său Moscovei pentru a încheia un acord de pace.

Până în prezent, Trump este cel mai probabil candidatul republican la viitoarele alegeri prezidențiale americane din 2024.

Record de căldură în China: 52,2 grade Celsius

O localitate îndepărtată din nord-vestul arid al Chinei a îndurat duminică temperaturi de peste 52 de grade Celsius, stabilind astfel un record pentru o țară care în urmă cu doar șase luni era la cealaltă extremă și se lupta se lupta cu temperaturi de minus 50 de grade Celsius, relatează Reuters. Temperaturile din comuna Sanbao, în depresiunea Turpan din Xinjiang, au urcat până la 52,2 grade Celsius duminică, a relatat luni publicația oficială Xinjiang Daily. Acest record de căldură este așteptat să persiste cel puțin încă cinci zile. Temperatura înregistrată duminică a depășit recordul anterior de 50,3C, măsurat în 2015 în apropiere de Ayding, în aceeași depresiune Turpan, o zonă vastă cu dune de nisip și lacuri secate aflată la peste 150 m sub nivelul mării. Începând din aprilie, țări din Asia au fost afectate de mai multe runde de temperaturi record, alimentând îngrijorările privind capacitatea lor de a se adapta la o climă în schimbare rapidă. Obiectivul de a menține încălzirea globală pe termen lung în limita a 1,5 grade Celsius este tot mai departe de a fi atins, spun experții în domeniul climei.

Egiptul a primit peste 7 milioane de turiști în prima jumătate a anului

Egiptul a primit peste 7 milioane de turiști în prima jumătate a anului 2023, cel mai înalt nivel din istoria Egiptului, potrivit ministrului Turismului Ahmed Issa, citat de publicația Egypt Today. Industria turismului din Egipt experimentează în prezent o renaștere semnificativă, deoarece țara a devenit o destinație populară atât pentru călătorii interni, cât și internaționali. Issa a mai afirmat că turiștii germani au reprezentat cel mai semnificativ număr între turiștii străini care au vizitat Egiptul în primul semestru al anului 2023. El a subliniat că este pentru prima dată în istoria Egiptului când se înregistrează o asemenea creștere a numărului de turiști, a numărului de nopți rezervate, precum și a regularității și diversității surselor piețelor de turism exportatoare. Ministrul Issa a mai indicat că estimează că Egiptul va primi 15 milioane de turiști până la sfârșitul acestui an, însă există posibilitatea de a realiza un număr mai mare de atât. Ministrul Turismului a dezvăluit anterior că Egiptul își propune să atragă între 18 și 20 de milioane de turiști în 2024. Unul dintre principalii factori care contribuie la creșterea turismului în Egipt îl reprezintă eforturile guvernului de a promova moștenirea culturală și istorică a țării. Egiptul a investit recent în infrastructura sa turistică, guvernul lansând mai multe inițiative menite să promoveze reperele antice și atracțiile culturale ale țării. Aceste inițiative includ deschiderea de noi muzee și obiective turistice, precum și restaurarea monumentelor și templelor istorice.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.