Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: “Nu am ucis pe nimeni”, susține Salah Abdeslam

Ziarul de Vrancea
8 feb 2022 1488 vizualizări

“Pe viitor, când un individ va urca într-un metrou sau un autobuz cu o valiză plină de 50 de kilograme de explozivi și când în ultimul moment el își va spune «vreau să fac un pas înapoi», el va ști că nu are dreptul, altfel va fi închis sau ucis”, se apără principalul acuzat rămas în viață după atentatele de la Paris

“Nu am ucis pe nimeni și nu am rănit pe nimeni”, a afirmat ieri Salah Abdeslam, principalul acuzat în procesul asupra atentatelor din 13 noiembrie 2015 din zona Parisului, înaintea primului său interogatoriu în acest dosar. “Nici măcar o zgârietură, nu am făcut niciuna”, a adăugat acest francez de 32 de ani, într-o declarație spontană în fața tribunalului special de la Paris, înainte ca instanța să înceapă interogarea lui, la cinci luni după deschiderea audierilor.

“De la începutul acestei afaceri, nu s-a încetat cu calomnierea mea”, a deplâns Abdeslam, singurul membru încă în viață al comandourilor care au făcut 130 de morți la Paris și la Saint-Denis, la nord de capitala franceză, pe 13 noiembrie 2015, și care a revendicat din nou adeziunea sa la gruparea Stat Islamic (SI).

În cazurile de terorism, “pedepsele pronunțate sunt extrem de severe”, a estimat Salah Abdeslam. “Înțeleg că justiția vrea să dea exemple”, însă ea trimite astfel un “mesaj”, a continuat el. “Pe viitor, când un individ va urca într-un metrou sau un autobuz cu o valiză plină de 50 de kilograme de explozivi și când în ultimul moment el își va spune «vreau să fac un pas înapoi», el va ști că nu are dreptul, altfel el va fi închis sau ucis”, a mai spus acuzatul.

Primul său interogatoriu asupra faptelor, de la deschiderea procesului pe 8 septembrie 2021, este prevăzut să aibă loc peste două zile. El nu va fi chestionat decât cu privire la perioada de dinaintea lui septembrie 2015.

Tribunalul îl va interoga pe Salah Abdeslam cu privire la radicalizarea lui, după ce înainte avusese reputația de “petrecăreț”, client al cazinourilor și bordelurilor. El va mai fi audiat cu privire la sejurul în Siria al fratelui său Brahim - viitorul ucigaș de la terasele pariziene - la începutul lui 2015, și cu privire la prietenul său Abdelhamid Abaaoud, care va deveni coordonatorul atentatelor de la Paris.

Salah Abdeslam a fost aproape mut în timpul anchetei, însă a luat de mai multe ori cuvântul după începerea dezbaterilor, în special pentru a justifica atentatele. De la începutul interogatoriilor celor 14 acuzați prezenți în fața tribunalului, la mijlocul lui ianuarie, doi dintre ei și-au exercitat dreptul de a nu spune nimic. Unul dintre ei, suedezul Osama Krayem, era din nou absent miercuri din boxa acuzaților, după o scurtă revenire marți.

Cum îi vede Biden în privat pe unii lideri străini

Putin e tipul fără prieteni și cu arme nucleare, Macron se crede de Gaulle

În discuțiile sale private, președintele american Joe Biden se referă la lideri străini mai puțin oficial, pe care îi caracterizează într-o manieră colocvială, ca de exemplu pe președintele rus Vladimir Putin, pe care îl consideră „tipul cu arme nucleare și fără prieteni”, sau pe cancelarul german Olaf Scholz, care nu este Angela Merkel, dezvăluie postul de știri american NBC News, care citează persoane care l-au auzit folosind aceste descrieri în timpul unor întâlniri cu ușile închise.

Tot conform surselor citate, premierul britanic Boris Johnson este un tip impulsiv, iar președintele francez Emmanuel Macron vrea să fie un nou Charles de Gaulle.

Întrebată despre presupusele comentarii ale președintelui american despre liderii menționați, Emily Horne, purtătoarea de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională al SUA, a replicat: “Această bârfă anonimă nu seamănă în niciun fel cu ceea ce spune sau gândește președintele despre omologii săi, pe care îi respectă și îi prețuiește”.

În acest context, portalul rusesc RBC, care a preluat articolul NBC, amintește că într-un interviu pentru ABC News, în martie trecut, Biden a fost întrebat dacă îl consideră pe Putin un “ucigaș“. “Mmm, da. Cred că este”, a răspuns atunci Joe Biden, care se confruntă în prezent cu una dintre provocările majore apărute pe plan extern de la preluarea mandatului: amenințarea Rusiei de a invada Ucraina.

Germania o recrutează pe șefa Greenpeace ca “ambasadoare a luptei împotriva modificărilor climatice”

americancă, ea urmează să primească cetățenia germană, înainte de a intra în Guvernul Scholz ca secretar de stat

Germania a desemnat-o miercuri pe conducătoarea Greenpeace, americanca Jennifer Morgan, drept “ambasadoarea (germană) modificărilor climatice”, în contextul în care Guvernul lui Olaf Scholz a făcut din dezvoltarea energiilor regenerabile una dintre marile sale priorități, relatează AFP.

Jennifer Morgan, care conduce această organizație nonguvernamentală (ONG) de medu din 2016, urmează să devină la 1 martie “Reprezentanta Specială însărcinată cu politica internațională în lupta împotriva modificărilor climatice” a Germaniei, a anunțat miercuri ministrul german de Externe, ecologista Annalena Baerbock, care a prezentat-o pe această “ambasadoare a climei” drept “mâna (sa) dreaptă”.

Este pentru prima oară când un guvern german - din care fac parte din decembrie cinci miniștri ecologiști, dintre care unii în posturi-cheie - se dotează cu o asemenea funcție.

“În politica externă, noi am plasat de asemenea lupta împotriva crizei climatice la locul care i se cuvine, și anume în fruntea agendei noastre”, a declarat șefa diplomației germane într-o conferință de presă comună cu Jennifer Morgan. “Criza climatică ne va schimba în mod fundamental lumea în anii viitori”, a subliniat Annalena Baerbock.

De la intrarea în funcție, în decembrie, Guvernul tripartit al cancelarului Olaf Scohlz a făcut din lupta împotriva încălzirii globale una dintre principalele sale priorități, cu un obiectiv ambițios, și anume ca până în 2030 consumul de electricitate să conțină în proporție de 80% energie regenerabilă.

Intrarea lui Jennifer Morgan în Guvernul german constituie, astfel, “o numire de vis” și un “semnal important privind protecția internțaională a climei”, potrivit lui Annalena Baerbock.

“Timpul trece. Avem nevoie de o cooperare internațională ca niciodată până acum, în vederea limitării încălzirii globale a planetei la 1,5°C”, declară Jennifer Morgan, care dă asigurări că Acordul de la Paris din 2015 în lupta împotriva modificărilor climatice, care prevede acest obiectiv, este din punctul său de vedere un “acord bun”. “Avem nevoie (...) de ambiții, de viteză și de solidaritate pentru a atinge acest obiectiv”, declară ea.

Americanca vorbește germana, pe care a studiat-o în Statele Unite, și a depus în urmă cu mai multe luni o cerere de naturalizare germană, a anunțat Annalena Baerbock. După ce va obține cetățenia germană, Jennifer Morgan urmează să intre în mod oficial în Guvernul german ca secretar de stat.

Jennifer Morgan și-a consacrat întreaga carieră protecției mediului și a lucrat în diverse ONG-uri și think-tankuri. Ea și-a forjat o reputație de apărătoare aprigă a popoarelor și țărilor aflate în avanposturile încălzirii globale a planetei, cele mai puțin în măsură să se apere de ravagiile acesteia.

Kremlinul anunță “semnale pozitive” după vizita lui Macron la Kiev

Kremlinul a anunțat ieri primele “semnale pozitive”, după vizita președintelui francez Emmanuel Macron în Ucraina, cu privire la soluționarea conflictului între Kiev și separatiști proruși, un proces paralizat de ani de zile. “Au exstat semnale pozitive cu privire la decizia Ucrainei de a acționa numai în baza acordurilor de la Minsk. Acesta este un plus”, a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. “Însă nu l-am auzit pe președintele (ucrainean Volodimir) Zelenski spunând că este pregătit să se ocupe rapid de acest lucru”, a temperat el.

Moscova acuză Kievul de faptul că refuză să aplice acordurile de la Minsk din 2015, menite să pună capăt Războiului din Donbas, în estul Ucrainei, soldat cu peste 13.000 de morți în aproape opt ani, potrivit ONU. Rusia este acuzată, în pofida dezmințirilor sale, de faptul că este instigatoarea războiului și de susținerea militară, politică și financiară a separatiștilor proruși.

Președintele francez a vizitat marți Kievul după ce s-a întâlnit luni, la Moscova, cu președintele rus Vladimir Putin, cu care a discutat despre criza ruso-occidentală în centrul căreia se află Ucraina și despre Războiul din Ucraina. Acest război alimentează tensiunile actuale ruso-occidentale și riscul unei invazii ruse a Ucrainei, după ce Moscova a desfășurat zeci de mii de militari la frontiera ruso-ucraineană.

Consilieri politici ai președinților ucrainean Volodimir Zelenski, rus Vladimir Putin, francez Emmanuel Macron și cancelarului german Olaf Scholz urmează să se întâlnească joi la Berlin în vederea căutării unor mijloace de relansare a procesului de pace în Donbas și evocării unui eventual summit al liderilor celor patru țări.

Emmanuel Macron a dat asigurări în Ucraina, după ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin, că președintele rus i-a promis “să nu se afle la originea unei escaladări”.

Vladimir Jirinovski, internat cu COVID-19 în stare gravă

Liderul formațiunii naționaliste Partidul Liberal Democrat al Rusiei (PLDR), Vladimir Jirinovski, în vârstă de 75 de ani, este spitalizat în urma infectării cu coronavirus și se află în stare gravă, a declarat ieri o sursă apropiată politicianului rus.

Conform sursei care a cerut să rămână anonimă, Jirinovski este internat de mai multe zile la Spitalul Clinic Central din Moscova, un centru medical unde se tratează elita politicii ruse și care în epoca sovietică era dedicat nomenklaturii Partidului Comunist.

Potrivit canalului Telegram Mash, Vladimir Jirinovski a fost internat cu dublă pneumonie și are afectare pulmonară de 50-75%. O altă sursă, citată de Interfax, afirmă că afectarea pulmonară a politicianului rus este “gravă”. În schimb, biroul de presă al partidului PLDR - una din cele cinci formațiuni reprezentate în parlamentul de la Moscova - afirmă că “Jirinovski se simte bine și continuă să lucreze”.

Controversatul politician, celebru prin numeroasele scandaluri pe care le-a provocat, a declarat recent că s-a vaccinat de opt ori împotriva COVID-19.

“Sper că simpatizanții și colegii de partid ai lui Jirinovski nu-i vor urma exemplul. Poate fi foarte periculos”, a avertizat un virusolog rus, Serghei Netiosov, despre vaccinarea cu doze “booster” multiple.

Primele convoaie cu tehnică militară SUA au intrat în România

Primele convoaie cu tehnică militară SUA au ajuns în România, miercuri seară, pe la Nădlac (județul Arad) și se vor deplasa către Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). Restul tehnicii de luptă, precum și militarii Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie vor ajunge în România în perioada următoare. “Autovehiculele din compunerea coloanei, însoțite de autospeciale ale Poliției Militare, se vor deplasa, după trecerea frontierei de stat, pe ruta Arad - Deva – Sibiu - Râmnicu Vâlcea – Pitești – București - Mihail Kogălniceanu”, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Sursa citată a precizat că, pentru o bună desfășurare a traficului, Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții rutiere.

Potrivit MApN, TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).

Restul tehnicii de luptă, precum și militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.