Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Marele atu al „actorașului” Zelenski în fața lui Putin

Ziarul de Vrancea
14 sep 2022 882 vizualizări

Generalul în retragere Mick Ryan explică de ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski, adesea ridiculizat drept un simplu „actoraș“ de propaganda pro-rusă, are un atuu semnificativ față de Vladimir Putin, un fost ofițer al KGB, în ceea ce privește comandarea forțelor armate.

Ryan, un absolvent al Facultății de Studii Internaționale Avansate din cadrul Universității John Hopkins și al Colegiului de Comandă și Stat Major al Pucașilor Marini americani, face o comparație între președinții celor două țări aflate în război, scoțând în evidență calitățile de lider demonstrate de Zelenski prin vizitele sale făcute soldaților de pe front, mai ales în contextul recuceririi regiunii Harkov. General-maiorul australian spune că vizitele președintelui ucrainean au mai multe obiective, unul dintre cele mai importante fiind interacțiunea cu proprii soldați pentru a-și face o idee asupra moralului și capabilităților lor. „Poți citi rapoarte dar nimic nu înlocuiește plimbările pe teren cu lideri și soldați la vârful suliței”, spune Ryan într-o serie de postări făcute pe pagina sa de Twitter.

Zelenski vrea să arate că are încredere în armata sa

El spune că un alt motiv pentru vizitele făcute de Volodimir Zelenski pe front este acela de a vorbi direct cu soldații, de a le arăta că sacrificiul lor este recunoscut la cele mai înalte niveluri ale puterii și a le aminti care este obiectivul pentru care fac sacrificii. „Menirea este cel mai important lucru pe care un lider îl poate oferi”, subliniază ofițerul australian, întărindu-și argumentul cu un citat din Dwight Eisenhower, fostul comandant suprem al trupelor aliate din Europa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, devenit apoi președinte al Statelor Unite: „Credința într-o cauză de bază este la fel de importantă pentru succesul în război precum spiritul sau disciplina induse sau produse de comandă sau acțiunile liderilor”.

Ryan enunță apoi un al treilea motiv pentru vizitele lui Zelenski pe front: să arate că are încredere în armata țării sale. „El arată că este confortabil să își plaseze viața în mâinile armatei - este un exercițiu strategic important de construire a încrederii între politicieni și liderii militari”, explică acesta.

Vladimir Putin comandă războiul de la distanță Nu în ultimul rând, vizitele sale reprezintă o modalitate importantă de a se diferenția de președintele rus Vladimir Putin. „Este puțin probabil ca Putin să viziteze vreodată trupele sale prost hrănite, îngrozitor conduse, aflate în retragere în Ucraina”, afirmă el.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, afirmase încă de la jumătatea lunii martie că Vladimir Putin nu are de gând să viziteze trupele de invazie pe care le-a trimis în Ucraina pe 24 februarie.

Vizitele președintelui ucrainean, un semnal și pentru Occident

Generalul Mick Ryan spune de asemenea că, dimpotrivă, vizitele constante făcute de președintele Ucrainei forțelor sale armate demonstrează că el nu este un „lider de buncăr” și le arată partenerilor din Occident că Ucraina merită susținută „până la capăt”, mai ales în contextul crizei energetice izbucnite în Europa. Ofițerul australian subliniază acet lucru cu un citat din reputatul profesor și politolog american Eliot Cohen, consilier al fostului secretar de stat Condoleezza Rice între 2007 și 2009: „În război să vezi lucrurile așa cum sunt, nu cum ți-ai dori să fie, să perseverezi în pofida dezamăgirilor, să cunoști numeroasele oportunități pierdute și pericolele care încă urmează, să conduci știind că subordonații și colegii tăi sunt în unele cazuri nepotriviți, în altele ostili, este un tip de curaj mai rar decât disponibilitatea de a te expune unui glonț sau obuz”. „Acesta este tipul de curaj și leadership pe care Zelenski l-a oferit țării sale”, subliniază generalul Mick Ryan.

Zelenski, rănit ușor, în urma unui accident rutier produs la Kiev - CNN

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a fost rănit ușor miercuri, în urma unui accident produs în Kiev, relatează CNN, care precizează că Zelenski nu a suferit răni grave. Potrivit unui comunicat al secretarului de presă al președintelui, „o mașină a intrat în coliziune cu mașina președintelui Ucrainei și cu vehicule din coloana sa”.

Medicii care îl însoțeau pe Zelenski i-au acordat asistență de urgență șoferului mașinii și l-au transferat la o ambulanță, se mai arată în comunicatul citat de CNN.

„Președintele a fost examinat de un medic, nu are răni grave”, se precizează în comunicat.

Autoritățile investighează circumstanțele producerii incidentului.

Anterior, Zelenski vizitase Izium, situat în zona de nord-est a Harkivului, oraș recucerit de forțele ucrainene în urmă cu cinci zile.

Cântărețul R. Kelly, vinovat de pornografie infantilă

R. Kelly, star R&B deja condamnat la 30 de ani de închisoare în iunie pentru agresiuni sexuale comise asupra femeilor, unele adolescente, a fost găsit vinovat miercuri de pornografie infantilă la Chicago. Robert Sylvester Kelly, 55 de ani, a fost condamnat pentru pornografie infantilă și corupere de minori.

Cântărețul, cunoscut în întreaga lume pentru hitul său “I Believe I Can Fly” și pentru cele 75 de milioane de discuri vândute, a fost însă achitat de un juriu federal de alte acuzații de obstrucționare a justiției. El și doi foști asociați - de asemenea achitați miercuri - au fost acuzați de perturbarea procesului său din 2008 pentru pornografie infantilă, în care juriul l-a găsit nevinovat. Aceștia au fost acuzați că au amenințat și au corupt o victimă, care nu a depus mărturie atunci. În prezent în vârstă de 37 de ani, de data aceasta ea a vorbit.

În timpul procesului au fost prezentate fragmente din videoclipuri care arată violența sexuală comisă de R. Kelly asupra tinerelor adolescente, dintre care una avea doar 14 ani. Cei 12 jurați au avut nevoie de aproximativ 11 ore pentru a ajunge la acest verdict, care ar putea adăuga o pedeapsă grea de închisoare celor 30 de ani de închisoare la care a fost deja condamnat R. Kelly.

De zeci de ani, succesul lui R. Kelly fusese afectat de suspiciuni de violență sexuală. A reușit să le reducă la tăcere prin acorduri financiare care includeau clauze de confidențialitate. Încă din 2017, două femei, Kenyette Barnes și Oronike Odeleye, au cerut boicotarea melodiilor sale, împărtășind hashtag-ul “Mute R. Kelly”.

În ianuarie 2019, serialul documentar “Surviving R. Kelly” a prezentat mai multe victime care l-au descris pe cântăreț ca fiind manipulator, violent și obsedat de fetele foarte tinere. În timpul procesului de la New York, victimele descriseseră tacticile folosite de cântăreț pentru a atrage femei foarte tinere, folosindu-se de celebritatea sa și cu complicitatea celor din jur.

O femeie arestată pentru uciderea celor doi copii găsiți în valize, în Noua Zeelandă

O femeie de 42 de ani, despre care se crede că este mama celor doi copii ale căror rămășițe au fost găsite în valize cumpărate la o licitație, în Noua Zeelandă, a fost arestată pentru presupusa crimă în Coreea de Sud, potrivit CNN.

Femeia, a cărei identitate nu a fost divulgată, a fost arestată la primele ore ale zilei de joi, ora locală din Ulsan, oraș din sud-estul Coreei de Sud, a declarat pentru CNN un oficial al Poliției din această țară.

Reprezentantul poliției a confirmat că femeia arestată este cea despre care se crede că era mama copiilor și care, potrivit informațiilor oferite anterior de Poliție, a ajuns în Coreea de Sud în urmă cu câțiva ani și nu a mai ieșit din țară de atunci.

Poliția din Noua Zeelandă a arătat că a solicitat un mandat de arestare pentru femeie, în baza tratatului de extrădare pe care țara îl are cu Coreea de Sud și a cerut să fie extrădată în Noua Zeelandă pentru a răspunde acuzațiilor.

Poliția din Noua Zeelandă a deschis o anchetă pentru crimă, luna trecută, după ce o familie din sudul Auckland-ului a anunțat că a găsit rămășițe umane în valize pe care le-au cumpărat online, la o licitație de la un depozit. Copiii – care ar fi avut între 5 și 10 ani – ar fi fost morți de trei-patru ani, potrivit Poliției din Noua Zeelandă.

O “minge de foc” misterioasă, observată deasupra Scoției și Irlandei de Nord

Peste 200 de notificări au fost primite de la persoane care au raportat prezența unei “mingii de foc” misterioase care a traversat cerul în timpul nopții deasupra Scoției și Irlandei de Nord, relatează joi dpa.

Rețeaua Meteor din Marea Britanie a anunțat că a început să primească notificări în legătură cu o “minge de foc” observată pe cer în timpul nopții și că “investighează pentru a stabili dacă obiectul a fost un meteorit sau resturi spațiale”, adăugând că majoritatea rapoartelor provin din Scoția și Irlanda de Nord.

Danny Nell, în vârstă de 21 de ani, își plimba câinele în Johnstone, la vest de Paisley și Glasgow, când a văzut mingea de foc.

“Îmi plimbam câinele, era aproape ora 22:00, când am văzut o lumină puternică pe cer și mi-am scos telefonul și am filmat”, a declarat bărbatul din Glasgow. “La început m-am gândit că poate fi un foc de artificii pentru că sunt multe partide de fotbal în Scoția, dar mi-am dat seama rapid că nu era vorba despre asta și am scos telefonul să văd dacă pot să surprind momentul”, a adăugat el.

Steve Owens, astronom și comunicator științific la Glasgow Science Centre, a afirmat că a văzut “mingea de foc” în timp ce trecea deasupra Scoției miercuri seara. “A fost incredibil. Stăteam în camera de zi exact la ora 22:00 noaptea trecută și am văzut pe fereastră, spre sud, această minge de foc luminoasă, acest meteorit care străbătea cerul și mi-am dat seama că a fost ceva special. Nu era perfect vizibil. Am putut vedea că se fragmentează, s-au desprins bucăți mici din el”, a spus Steve Owens, adăugând că este posibil ca obiectul să fi aterizat, însă este “foarte puțin probabil” să fi aterizat în Scoția.

Încep disponibilizările la Casa regală britanică

Angajați care s-au aflat în slujba regelui Charles pe perioada cât a fost moștenitorul tronului britanic au fost înștiințați că și-ar putea pierde slujbele, demers criticat de un sindicat și etichetat drept “nemilos” având în vedere că Elisabeta a II-a nu a fost încă înmormântată. Charles, care i-a succedat la tron mamei sale după decesul acesteia joia trecută, se va muta, împreună cu soția sa, Camillla, regina consoartă, de la Clarence House, reședința lor londoneză timp de decenii, în principala reședință oficială a suveranului, Palatul Buckingham.

Un purtător de cuvânt al Clarence House a spus că activitatea de acolo a încetat și a fost demarat un proces de consultare a angajaților referitor la reduceri de personal. “Angajații noștri au oferit un serviciu îndelungat și loial și, deși câteva concedieri vor fi inevitabile, lucrăm insistent pentru a identifica roluri alternative pentru un număr cât mai mare din angajați”, a declarat purtătorul de cuvânt.

The Guardian a relatat că până la 100 de angajați au fost înștiințați că și-ar putea pierde slujbele, după ce unii dintre aceștia au muncit acolo timp de decenii. Printre ei se numără servitori cum ar fi lachei, valeți, garderobieri și bucătari, precum și personal clerical. Notificările au fost făcute în timp ce aceștia îl asistau pe noul rege pe parcursul procesului de urcare pe tron - inclusiv în timpul desfășurării slujbei de recunoștință dedicat mamei lui în Edinburgh, se mai spune în articol. Luni va fi zi de sărbătoare legală națională cu prilejul funeraliilor reginei.

The Public and Commercial Services Union a condamnat decizia de a anunța reduceri de personal în timpul perioadei de doliu și a etichetat-o ca fiind “nemiloasă”.

Dezinformarea de pe TikTok îi îngrijorează pe cercetători

Dezinformarea de pe TikTok a atins niveluri alarmante, cu atât mai mult cu cât aplicația este tot mai utilizată de adolescenți ca motor de căutare, arată un studiu publicat miercuri de societatea NewsGuard.

Organizația a întreprins la începutul lui septembrie cercetări asupra mai multor probleme de actualitate, de la invadarea Ucrainei de către Rusia până la vaccinurile împotriva COVID-19, și a determinat că 20% dintre conținuturile video obținute în rezultate conțineau informații false sau înșelătoare.

NewsGuard menționează în acest sens un conținut video în care o tânără femeie își face publică rețeta pentru “un remediu care poate vindeca tot”, hidroxiclorochina, un tratament controversat care s-a dovedit ineficient împotriva COVID. Potrivit NewsGuard, “toxicitatea TikTok constituie deja un pericol important, întrucât căutări pe Google sugerează că TikTok este din ce în ce mai utilizat de către tineri (...) pentru a găsi informații”. “În 2021, TikTok a depășit Google ca cel mai popular site web din lume, după Cloudflare”, o companie specializată în infrastructură și servicii pe internet.

Cercetătorii de la NewsGuard susțin că până și rezultatele de căutare care nu conțin dezinformare “sunt adesea mai dezbinătoare decât cele de pe Google”. Ei citează cuvinte jignitoare din numeroase conținuturi video cu privire la alegerile americane. “Regulamentul nostru prevede în mod clar că noi nu permitem dezinformarea nocivă, inclusiv dezinformarea medicală, și vom retrage de pe platformă conținuturile care conțin” astfel de dezinformări, a reacționat un purtător de cuvânt al TikTok.

Pakistan: Bilanțul inundațiilor se apropie de 1.500 de morți

Inundațiile fără precedent din Pakistan, în urma cărora suprafețe uriașe din această țară din Asia de Sud au ajuns sub apă, au provocat moartea a circa 1.500 de persoane, potrivit datelor prezentate joi, în contextul în care autoritățile încearcă să-și intensifice eforturile pentru ajutorarea a milioane de persoane afectate de intemperii, informează Reuters.

Inundațiile provocate de ploile musonice record și de topirea ghețarilor în munții din nordul țării au afectat 33 de milioane de persoane dintr-o populație de 220 de locuitori, dar și locuințe, mijloace de transport, recolte și animale, pagubele fiind estimate la 30 de miliarde de dolari.

Numărul morților se ridică în prezent la 1.486, 530 dintre aceștia fiind copii, a declarat Autoritatea națională pentru gestionarea dezastrelor, la publicarea primul bilanț la nivelul întregii țări din 9 septembrie, o perioadă în care au mai murit 90 de persoane.

În ultimele săptămâni, autoritățile au ridicat bariere pentru a ține apele inundațiilor departe de structurile cheie, cum ar fi centralele electrice și locuințele, în timp ce fermierii care nu au plecat în încercarea de a-și salva vitele s-au confruntat cu o nouă amenințare, deoarece furajele au început să se epuizeze.

Guvernul pakistanez și Organizația Națiunilor Unite dau vina pe schimbările climatice pentru creșterea nivelului apelor, în urma unor temperaturi record în timpul verii, care au alungat mii de oameni din casele lor, trăind în corturi sau de-a lungul autostrăzilor, în aer liber.

În Pakistan au căzut 391 mm de precipitații, adică cu aproape 190% mai mult decât media pe 30 de ani, în lunile iulie și august. Această cifră a urcat la 466% pentru zona cel mai grav afectată, provincia sud-estică Sindh.

Zboruri cu ajutoare din Emiratele Arabe Unite și Statele Unite au sosit în țară joi, a anunțat ministerul pakistanez de externe.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.