Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONALE: Covid-19 a luat jumătate de milion de vieți

Ziarul de Vrancea
27 iun 2020 1505 vizualizări

Numărul deceselor legate de coronavirus s-a dublat în mai puțin de două luni

Omenirea, care se confruntă din decembrie 2019 cu pandemia de COVID-19, a depășit duminică două praguri simbolice, înregistrând mai mult de o jumătate de milion de decese și peste 10 milioane de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, informează AFP. Potrivit unui bilanț realizat de AFP pe baza informațiilor transmise de surse oficiale, 500.390 de decese și 10.099.576 de cazuri de infectare cu noul coronavirus erau recenzate până duminică la ora 22:00 GMT. Numărul deceselor raportate în lume s-a dublat în mai puțin de două luni (acest număr era de 250.000 în data de 5 mai), iar 50.000 de decese suplimentare au fost înregistrate în ultimele 10 zile. Numărul de cazuri confirmate pe plan mondial s-a dublat din 21 mai și până duminică, iar peste 1 milion de cazuri noi de COVID-19 au fost detectate în ultimele șase zile. Europa este continentul cu cele mai multe decese (196.086 din 2.642.897 de cazuri), urmat de zona Statele Unite-Canada (134.315 din 2.642.754 de cazuri), America Latină și zona Caraibelor (111.640 din 2.473.164 de cazuri), Asia (33.107 din 1.219.230 de cazuri), Orientul Mijlociu (15.505 din 730.977 de cazuri), Africa (9.604 din 381.396 de cazuri) și Oceania (133 din 9.158 de cazuri). Statele Unite sunt țara cel mai grav afectată, atât prin prisma numărului de decese (125.747), cât și a numărului de cazuri de infectare (2.539.544). Deși numărul zilnic de decese a scăzut ușor în iunie în raport cu luna precedentă, epidemia avansează în 30 din cele 50 de state americane, mai ales în cele mai mari și mai populate state din sudul și din vestul țării: California, Texas și Florida. Previziunile actuale realizate de Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) prognozează că Statele Unite ar putea număra 150.000 de decese la jumătatea lunii august. Noul coronavirus a lovit dur mai întâi China și o parte din Asia, apoi a afectat grav Europa începând din martie și s-a răspândit cu rapiditate în Statele Unite. Însă epicentrul pandemiei se situează de acum în America Latină și, mai ales, în Brazilia, unde, de la sfârșitul lunii mai, bilanțurile zilnice depășesc cu regularitate pragul de 1.000 de decese raportate în 24 de ore. În ultimele șapte zile, aproape jumătate din noile decese raportate pe plan mondial au fost anunțate în această regiune. America Latină a raportat de asemenea peste 400.000 de noi cazuri de infectare în aceeași perioadă, reprezentând mai mult de o treime din contaminările recenzate într-o săptămână la nivel global (peste 1,1 milioane). După Statele Unite, țările cele mai afectate sunt Brazilia (57.622 de morți din 1.344.143 de cazuri), Marea Britanie (43.550 de morți din 311.151 de cazuri), Italia (34.738 de morți din 240.310 cazuri) și Franța (29.778 de morți din 199.343 de cazuri).

Belgia, țara cu cei mai mulți morți raportat la populație

Dintre țările care sunt cel mai grav afectate, Belgia prezintă cel mai mare număr de morți raportat la populația sa, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, devansând Marea Britanie (64 de morți la 100.000 de locuitori), Spania (61 de morți la 100.000 de locuitori), Italia (57 de morți la 100.000 de locuitori) și Suedia (52 de morți la 100.000 de locuitori). Toate aceste bilanțuri nu reflectă însă decât o parte din numărul real de contaminări. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite estimează că de 10 ori mai mulți americani au fost infectați în realitate cu SARS-CoV-2, adică mai mult de 20 de milioane de persoane, ceea ce ar reprezenta între 5% și 8% din populația națională.

Johnson: Coronavirusul, un “dezastru” pentru Regatul Unit

Epidemia noului coronavirus a fost un “dezastru” pentru Regatul Unit, a apreciat luni premierul britanic Boris Johnson, apreciind că nu a venit încă momentul unei anchete cu privire la modul în care a gestionat criza covid-19, relatează Reuters. “A fost un dezastru”, a recunoscut Johnson la postul Times Radio. “Să nu ne înghițim vorbele. Vreau să spun că a fost un coșmar absolut pentru țară și că țara a cunoscut un șoc profund”, a spus el. Boris Johnson, a cărui gestionare a crizei covid-19 este denunțată violent în ultimele luni, consideră însă că este prea devreme să se tragă concluziile crizei sanitare. Liderul opoziției laburiste Keir Starmer consideră că liderul conservator “a adormit la volan” în timpul crizei. “El a fost lent, comunicarea a fost dezastruoasă”, a denunțat Starmer la iTV. Bilanțul oficial al morților din cauza covid-19 în Regatul Unit a depășit 43.550 de decese, potrivit unor date furnizate duminică de Guvernul Johnson.

Putin președinte până în 2036? Trei din patru ruși prezenți la urne spun „da”

Circa 76% dintre ruși au votat până în prezent în favoarea reformelor constituționale care i-ar putea permite președintelui rus Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, conform sondajelor realizate la ieșirea de la urne de Institutul de sondare a opiniei publice din Rusia (VȚIOM, de stat), în timp ce mai rămân trei zile de scrutin, potrivit Reuters și AFP. Votul național asupra reformelor constituționale a început la 25 iunie în Federația Rusă și se desfășoară timp de șapte zile, până la 1 iulie, pentru a evita aglomerația la birourile de votare pe fondul epidemiei de coronavirus. Dacă vor fi aprobate, aceste modificări îi vor permite lui Vladimir Putin să candideze încă de două ori la președinție, după ce mandatul său actual expiră în 2024. Potrivit VȚIOM, 76% dintre cei care au votat până în prezent s-au pronunțat în favoarea reformelor, iar 23,6% dintre persoanele care au acceptat să fie chestionate după ieșirea de la urne au spus că au votat împotrivă, în timp ce s-au înregistrat doar 0,4% buletine nule sau voturi albe. Institutul a declarat că a intervievat 163.124 de alegători la 800 birouri de votare în 25 regiuni ruse în perioada 25-28 iunie. Rezultatele sunt aproape în linie cu proiecțiile realizate înainte de vot pe baza sondajelor precedente ale VȚIOM. Criticii Kremlinului declară că acest referendum este un simulacru și și-au exprimat temerile că votul va fi falsificat. Institutul VȚIOM și-a justificat decizia de a publica aceste rezultate înainte de încheierea scrutinului printr-o „cerere mare” de acest tip de informații, în contextul absenței unei interdicții legale, și a respins ideea că o astfel de publicare ar putea avea un efect asupra desfășurării votului. “Legea nu ne interzice”, a explicat directorul VȚIOM, Valeri Fiodorov, într-un comentariu trimis AFP, “și dacă nu este interzis prin lege, ce fel de presiune (asupra procesului electoral) ar putea fi?”, a subliniat el. La rândul său, președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Ella Pamfilova, și-a exprimat regretul în legătură cu publicarea acestor rezultate. “Din păcate, legea nu reglementează aceasta și nu avem nicio pârghie pentru a le interzice”, a declarat ea la postul de radio rusesc Business FM. Comisia - a precizat ea, a cerut ca rezultatele sondajelor efectuate la ieșirea de la urne să nu fie făcute publice “cel puțin până în momentul încheierii votului”.

Alegeri prezidențiale în Polonia: Finală previzibilă

Președintele conservator în exercițiu Andrzej Duda a ieșit învingător în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică din Polonia și se va confrunta cu candidatul liberal Rafal Trzaskowski într-un al doilea tur de scrutin la 12 iulie, conform rezultatelor aproape complete publicate de Comisia Electorală (PKW). Actualul șef al statului a obținut 43,7% din voturi, după numărarea sufragiilor din 99,78% de secții de votare, a anunțat luni PKW. În al doilea tur de scrutin el se va confrunta cu primarul liberal al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, plasat pe poziția a doua, cu 30,3% din sufragii, conform aceleiași numărători. Trzaskowski a candidat din partea celei mai mari formațiuni politice de opoziție, Platforma Civilă, de centru. Candidatul independent Rafal Holownia a obținut 13,9% din voturi, în timp ce nici unul dintre ceilalți opt candidați nu a depășit pragul de 10% din voturi. Conform Comisiei Electorale, rezultatele din secțiile unde încă nu au fost numărate voturile nu vor influența scorul final într-o manieră semnificativă. Rata de participare la vot a fost de 64,4%, conform PKW. Rezultatele definitive vor fi publicate cel mai târziu marți dimineață, a anunțat comisia. Campania electorală a fost dominată de preocupări privind starea democrației și chestiunile sociale, în contextul în care Polonia se confruntă cu prima sa recesiune de la căderea comunismului, în urma pandemiei de coronavirus. Criza legată de coronavirus a obligat autoritățile să amâne scrutinul din mai în iunie.

Studiu: Țânțarii nu transmit virusul care provoacă boala COVID-19

Noul coronavirus nu poate fi transmis prin înțepăturile țânțarului obișnuit și nici ale țânțarului tigru asiatic, potrivit rezultatelor preliminare ale unui studiu realizat de Institutul Superior de Sănătate (ISS) italian, în colaborare cu Institutul Zooprofilactic Experimental din Veneția, citat de EFE. Potrivit studiului, realizat de o echipă de entomologi și virusologi, după ce virusul intră în corpul unui țânțar prin intermediul sângelui infectat, acesta “nu este capabil să se reproducă” și nici nu poate fi inoculat unei persoane prin înțepătură, notează ISS într-un comunicat. Deocamdată, este vorba despre o ipoteză teoretică bazată pe primele rezultate ale studiului, deși în curând vor fi publicate date definitive și materialele corespunzătoare pentru ca investigația să poată fi coroborată și cu alte cercetări. Din acest punct de vedere, SARS-CoV-2 ar fi diferit de alte virusuri care se transmit prin înțepătura de țânțar și care provoacă boli precum febra denga și febra galbenă. Până în prezent, pandemia de COVID-19 a provocat în Italia 239.706 de contagieri și moartea a 34.678 de persoane, în condițiile în care datele din ultimele 24 de ore indică o creștere cu 296 de noi contagieri și 34 noi decese, cea mai ridicată cifră din această săptămână.

Fostul premier francez François Fillon, condamnat la închisoare

Fostul premier francez François Fillon și soția sa, Penelope, au fost găsiți vinovați - de deturnare de fonduri publice - ieri, la Paris, în dosarul angajărilor fictive care a pus capăt campaniei prezidențiale a candidatului dreptei în 2017. Fostul premier francez a fost condamnat la cinci ani de închisoare - dintre care trei cu suspendare. Penelope Fillon a fost condamnată la trei ani de închisoare - cu suspendare. Tribunalul corecțional a decis să-și prezinte hotărârea luni după-amiaza, după ce a respins în mod tacit cereri de redeschidere a dezbaterilor prezentate de apărare, cu scopul de a clarifica eventuale “presiuni” în timpul anchetei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.