Internațional

MOZAIC ȘTIRI INTERNAȚIONAE: Experții medicali israelieni declară în lipsă decesul unor ostatici

Ziarul de Vrancea
3 dec 2023 1926 vizualizări

Estimarea oficială este că 137 de ostatici au rămas în Gaza, starea lor nefiind precis cunoscută

Chiar dacă încearcă să recupereze ostaticii prin discuții indirecte cu Hamas și prin operațiuni militare în Fâșia Gaza, Israelul i-a declarat pe unii dintre cei dispăruți ca fiind morți în captivitate, o măsură menită să ofere rudelor îngrijorate o oarecare liniște, relatează Reuters. O comisie medicală formată din trei persoane a analizat înregistrările video de la raidul din 7 octombrie al atacatorilor palestinieni în sudul Israelului pentru a căuta semne de răni letale printre cei răpiți și a coroborat aceste date cu mărturiile ostaticilor eliberați în timpul armistițiului de o săptămână din Gaza, care s-a încheiat vineri. Acest lucru poate fi suficient pentru a stabili că un ostatic a murit, chiar dacă niciun medic nu a pronunțat în mod oficial decesul examinându-i corpul, a declarat Hagar Mizrahi, oficial în cadrul Ministerului Sănătății, care conduce grupul creat ca răspuns la o criză aflată acum deja în a treia lună. "Constatarea decesului nu este niciodată o chestiune ușoară și cu siguranță nu în situația în care suntem", a declarat ea. Comisia răspunde "dorinței familiilor celor răpiți în Gaza de a ști cât mai multe lucruri".

Dintre cele aproximativ 240 de persoane răpite, 108 au fost eliberate de Hamas în schimbul eliberării de către Israel a zeci de deținuți palestinieni, precum și a intensificării transporturilor de ajutoare umanitare către Gaza. De la armistițiu, autoritățile israeliene au declarat șapte civili și un colonel al armatei ca fiind morți în captivitate. Israelul afirmă că 137 de ostatici au rămas în Gaza, starea lor nefiind precis cunoscută.

Mizrahi a declarat că ea și colegii ei - un medic legist și un medic specialist în traume fizice - au vizionat "din nou și din nou, cadru cu cadru" videoclipuri filmate chiar de atacatorii Hamas, înregistrări video de pe telefoanele mobile ale martorilor palestinieni și imagini de pe camerele de supraveghere cu luarea de ostatici. Acest lucru le-a permis să vadă rănile care pun în pericol viața și să identifice orice încetare a respirației sau a altor reflexe esențiale. Alte considerente au fost tratamentul dur la care ostaticii au fost supuși de răpitori, șansele reduse de a primi îngrijiri medicale adecvate în Gaza și relatările privind moartea unor foști colegi ostatici.

Grupul de experți s-a consultat cu un expert religios, a mai spus Mizrahi, având în vedere legile evreiești care împiedică o văduvă să se recăsătorească, cu excepția cazului în care decesul ei este recunoscut în mod oficial de către autorități. Mizrahi a precizat că fiecare constatare a decesului trebuie să fie aprobată în unanimitate.

Totuși, riscul de a greși a fost pus în evidență în cazul lui Emily Hand, care a dispărut la 7 octombrie și al cărei tată, Tom, a fost informat inițial "neoficial" că a fost ucisă. Fata fusese de fapt luată ostatică și a fost eliberată în timpul armistițiului. Mizrahi a declarat că grupul său de experți nu a întâlnit încă o familie care să refuze să accepte deciziile sale, dar că este pregătită pentru asta.

Procesul pentru corupție al premierului Netanyahu a fost reluat, în plin război

Procesul pentru corupție al premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a reluat luni la Ierusalim, la circa două luni după suspendarea sa din cauza atacului sângeros al mișcării palestiniene islamiste Hamas din 7 octombrie, relatează AFP.

Netanyahu, în vârstă de 74 de ani, este bănuit că a primit de la o serie de persoane ultrabogate un important volum de cadouri în valoare de circa 700.000 de șekeli (176.000 de euro), sub formă de trabucuri, sticle de șampanie și bijuterii, între 2007 și 2016. Premierul este acuzat de corupție, fraudă și abuz de încredere.

Între presupușii săi "binefăcători" se numără "nababul" hollywoodian Arnon Milchan, producător al unor pelicule de succes ca "Pretty Woman" sau "Născuți asasini", Netanyahu fiind bănuit că a susținut o măsură fiscală care i-ar fi adus acestuia milioane de dolari în plus, dar Ministerul Finanțelor s-a opus.

Premierul israelian susține că a acceptat doar cadouri de la prieteni, fără să le fi cerut, și că este victima unei vânători de vrăjitoare. Potrivit presei israeliene, Netanyahu nu va fi chemat la bară în viitorul imediat, dar ar putea compărea pentru a depune mărturie peste câteva luni.

Procesul început în 2020 este o premieră în Israel pentru un prim-ministru în exercițiu. Responsabili politici apropiați ai premierului au criticat reluarea audierilor în plin război. Acestea vor fi, în orice caz, unele reduse, având în vedere mobilizarea rezerviștilor din rândurile martorilor și avocaților.

Scandal între PNL și PSD la Washington

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirele politice pe care premierul Marcel Ciolacu le va avea în Statele Unite ale Americii și a declarat, la întâlnirea cu românii din SUA, că rolul său în această vizită s-a încheiat. Premierul Marcel Ciolacu (PSD) a reacționat la afirmațiile ambasadorului Muraru (PNL) și a declarat că cea mai mare calitate în politică este răbdarea.

Andrei Muraru a declarat în fața comunității de români din SUA că îi dorește lui Marcel Ciolacu să aibă parte de întâlniri de substanță pentru prosperitatea și securitatea românilor.   “Rolul meu în această vizită se încheie aici. Mulțumesc echipei mele de la Ambasada României de la Washington pentru efortul depus în ultimele zile pentru a facilita întâlnirile din următoarele zile.  Însă domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanților ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu-mi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes, dumneavoastră și echipei guvernamentale, pentru că succesul dumneavoastră aici în America înseamnă succesul României. Și, în definitiv, vă dorim ceea ce ne dorim cu toții, întâlniri de substanță, rodnice pentru pacea, prosperitatea și securitatea românilor”, a afirmat ambasadorul Andrei Muraru.

Prezent la întâlnire, Ciolacu i-a dat replica lui Muraru. “O să-mi permit, că eu cred că domnul ambasador e mai tânăr decât mine, cred că cea mai mare calitate în politică este răbdarea”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu se află în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii – la Washington D.C. și New York - împreună cu o delegație guvernamentală din care fac parte Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe, și Radu Oprea, ministrul Economiei. Șeful Executivului se va întâlni luni cu secretarul de stat american Antony Blinken. De asemenea, va avea întrevederi cu secretarul apărării, Lloyd Austin, și cu secretarul pentru energie al Statelor Unite ale Americii, Jennifer Granholm

AstraZeneca și Absci colaborează pentru un anticorp anti-cancer

Producătorul de medicamente anglo-suedez AstraZeneca a semnat un acord în valoare de până la 247 de milioane de dolari cu firma americană de produse biologice bazate pe inteligență artificială Absci, pentru a proiecta un anticorp pentru combaterea cancerului, a informat duminică Financial Times.

Colaborarea își propune să valorifice tehnologia AI a Absci pentru analiza proteinelor la scară largă pentru a găsi o terapie oncologică viabilă, un obiectiv principal al AstraZeneca. Nu s-a spus ce tip de cancer intenționează să țintească cel două companii.

Absci și AstraZeneca nu au răspuns imediat la solicitările Reuters de comentarii.

Acordul include un comision inițial pentru Absci, finanțare pentru cercetare și dezvoltare și plăți în anumite etape importante, precum și redevențe pentru orice vânzare de produse, a scris ziarul. Sean McClain, fondatorul și directorul executiv al Absci, a afirmat că aplicarea principiilor de inginerie la descoperirea medicamentelor a îmbunătățit potențialul de succes și a redus timpul petrecut în dezvoltare. Absci aplică inteligența artificială generativă pentru a proiecta candidați optimi de medicamente pe baza afinității țintă, siguranță, fabricație și alte trăsături.

Moscova este acoperită de o zăpadă record

Iarna grea s-a abătut asupra Rusiei, unde temperaturile din unele părți ale Siberiei au coborât până la minus 50 de grade Celsius, în timp ce viscolul a acoperit Moscova cu un strat de zăpadă record și a perturbat zborurile. În Republica Saha, situată în partea de nord-est a Siberiei și unde se află Iakuțk, unul dintre cele mai reci orașe din lume, temperaturile au coborât sub minus 50 de grade Celsius, potrivit stațiilor meteorologice din regiune.

Un val de frig anormal de timpuriu în Saha a dus temperaturile chiar sub minus 50 C în mai multe zone din vasta regiune, doar puțin mai mică decât India. Aproape toată Saha este situată în zona de permafrost. În capitala regiunii, Iakutsk, care se află la aproximativ 5.000 km est de Moscova, termometrele au arătat minus 48 C. Temperaturi de minus 50 C au devenit mai puțin frecvente în ultimii ani din cauza schimbărilor climatice, permafrostul dând tot mai multe semne de dezgheț.

Pe de altă parte, în capitala Moscova, una dintre cele mai mari căderi de zăpadă înregistrate vreodată a provocat luni întârzieri pe unele aeroporturi, pistele fiind acoperite de un strat gros de zăpadă. Se așteaptă ca temperaturile din Moscova să scadă până minus 18 grade Celsius în cursul acestei săptămâni.

Unsprezece alpiniști, găsiți morți în urma erupției vulcanului Marapi din Indonezia

Unsprezece alpiniști au fost găsiți morți, luni, în Indonezia, în urma erupției vulcanului Marapi, a anunțat un oficial. Căutările pentru găsirea a 12 persoane dispărute au fost oprite temporar din motive de siguranță, relatează Reuters.

Trei supraviețuitori au fost găsiți luni împreună cu trupurile celor 11 alpiniști, dintre cei 75 de oameni care se aflau în zonă în momentul erupției, a declarat Jodi Haryawan, purtător de cuvânt al echipei locale de căutare și salvare.

Vulcanul de 2.891 de metri a erupt duminică, aruncând cenușă până la 3 km în aer. Autoritățile au ridicat nivelul de alertă la al doilea cel mai ridicat și au interzis locuitorilor să se apropie la mai puțin de 3 km de crater. Imaginile video au arătat un nor uriaș de cenușă vulcanică răspândit pe cer și mașini și drumuri acoperite de cenușă. Luni avea loc o mică erupție, iar căutările au fost suspendate, a precizat Jodi. "Este prea periculos dacă vom continua căutările acum", a adăugat el. Au fost evacuați luni 49 de alpiniști din zonă, iar mulți dintre ei au fost tratați pentru arsuri, a precizat el

Un tablou de Botticelli abandonat a fost regăsit și este evaluat la 100 de milioane de euro

O Madonă cu Pruncul, datând de la sfârșitul secolului al XV-lea, atribuită lui Sandro Botticelli, se afla în posesia unei familii în regiunea Napoli din sudul Italiei. Miercuri, Ministerul Culturii și carabinierii au anunțat că au rechiziționat opera pentru restaurare.

Acest tablou, "La Madonna delle Grazie", datat 1470, este bine cunoscut de istoricii de artă, care îl atribuie lui Sandro Botticelli. Inițial a aparținut lui Sixtus al IV-lea, un papă renascentist care a oferit-o familiei Medici ca dar pentru proprietatea lor din sudul Italiei. Pentru o lungă perioadă de timp, a fost expus într-o capelă din Santa Maria la Carità, lângă Napoli, înainte de a ajunge în mâinile unei familii locale în secolul al XX-lea. Nu se știe cum și de ce. Un alt mister este faptul că statul, care și-a păstrat dreptul de a inspecta lucrarea, a făcut acest lucru destul de întâmplător. Ca urmare, pictura a căzut într-o relativă uitare. Până la această operațiune efectuată la domiciliul ultimului moștenitor al familiei cu ajutorul carabinierilor.

Tabloul se află într-o stare jalnică. Se estimează că restaurarea va dura un an. "Fecioara cu Pruncul" va fi apoi expus la Napoli. Între timp, autoritățile vor cere socoteală familiei și poate și funcționarilor publici, care au dat dovadă de nepăsare de-a lungul anilor.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.